Pe teme de educatie - Ce înseamnă să fii un părinte bun? (I)
Dacă sunteti părinti sau planificati să deveniti părinti, vă îndemn cu pasiune să cititi cărtile lui Shefali Tsabary, PhD, autoarea care cu sigurantă va transforma viata dv si a copiilor dv. Ce o face diferită de alti psihologi si, după părerea mea, o propulsează deasupra tuturor, este faptul că integrează filozofia din Est cu psihologia vestică. Cărtile ei revolutionea-ză felul în care ne crestem copiii si ne îndeamnă cu foarte multă întelepciune să le dăruim ceva nespus de pretios:
dreptul de a fi ei însisi, dreptul de a-si exprima propriul spirit, de a fi acceptati neconditionat si respectati pentru ceea ce sunt, nu pentru ce vrem noi să fie.
Dr Shefali consideră crucial de stiut faptul că nu crestem o miniatură a noastră, ci un spirit care pulsează cu propria lui semnătură si e convinsă că trebuie să separăm cine suntem noi de cine sunt copiii nostri. În loc să răspundem ne-voilor lor individuale, noi proiectăm asupra lor propriile noastre idei si as-teptări, astfel constrângându-le spiritul. De exemplu, dacă avem foarte mult succes în profesia noastră, ne asteptăm ca si copiii nostri să aibă acelasi succes. Dacă suntem sportivi, copiii trebuie să devină campioni, dacă se poate în acelasi sport etc. Fiecare copil se naste cu propriul lui destin pe care trebuie să-l trăiască iar ce facem noi este să le impunem propria noastră viziune a vietii lor viitoare.
Cultura noastră influentează părintii să creadă, gresit, că singurul mod de a avea succes în viată e prin a fi tot timpul ocu-pati, prin a ne forta să realizăm tot mai mult. Părintii devin obsedati de actiune, folosită ca un antidot împotriva fricii de a nu rămâne în urmă. Îsi împing copiii spre un viitor pe care si-l imaginează pentru ei. Succes, pentru cei mai multi, înseamnă note foarte mari la scoală, în speranta de a avea mai târziu un salariu de 6 cifre. si, ca si când presiunea de a fi extraordinari din punct de vedere academic nu ar fi de ajuns, unii părinti îsi presează copiii să fie implicati în sport, dans, muzică, activităti sociale etc.
Asta înseamnă succes, definit după standardele societătii. Dr Shefali e de părere că atunci când oamenii sunt ocu-pati să alerge de la o activitate la alta, ceea ce se întâmplă în momentul acesta devine cumva nedorit sau inacceptabil. Devenim programati să ne gândim la ce urmează, nu la ceea ce facem acum. si ne mirăm de ce copiilor le este greu să se concentreze mai mult timp pe ceva anume.
De fapt, autoarea declară că dacă cineva ar întreba-o care crede că e motivul pri-ncipal de la baza conflictelor dintre părinti si copii, ar răspunde că e tocmai faptul că părintii sunt orientati spre vi-itor, iar copiii vor să trăiască în prezent. Există această ruptură între viata trăită moment cu moment si viata concentrată pe ceea ce va avea loc în viitor.
Trebuie să le acordăm copiilor spatiu pentru ca înclinatiile lor naturale să vină din interior. Un copil crescut asa nu are nevoie să fie împins de la spate pentru a trăi o viată plină.
Unii părinti vor protesta, argumentând că trebuie sa-si “ajute” copiii să atingă potentialul lor maxim.
După părerea lui Shefali Tsabary, noti-unea de a avea nevoie să-ti motivezi co-pilul să-si atingă potentialul e gresită.
Când le spunem copiilor că nu si-au atins potentialul, le comunicăm de fapt că cine sunt ei în momentul acesta nu e de ajuns, că nu sunt cine ar trebui să fie.
Fortând un copil, mituindu-l cu bani sau alte obiecte, sau folosind autoritatea pentru a-l face să se implice într-o acti-vitate pe care nu o doreste dau rezultate pe termen scurt dar în cele din urmă se vor întoarce împotriva tuturor.
Si asta pentru că resentimentele care re-zultă de aici nu pot în niciun caz să in-spire.
Părintii trebuie să înceapă să-si vadă copiii ca pe niste fiinte suverane, perfect capabile să facă fată provocărilor si să devină autorii propriilor lor vieti.
În loc să ascultăm de ceea ce societatea ne spune că ar trebui sa fie copiii nostri, să ne conectam la ceea ce copiii nostri vor să fie.
Dr Shefali are o fetită de 12 ani si spune că scopul ei ca si mamă este să o crească să fie constientă de propria ei valoare, să fie capabilă să se exprime cu autenticitate si să aibă o relatie bună cu ea.
Cu alte cuvinte, continuă autoarea, pentru ea nu contează ce carieră sau stil de viată decide fiica ei să aibă, atâta vreme cât rămâne cine este ea cu adevărat si nu se lasă influentată de ceea ce societatea vrea să-i impună să fie.
Toronto / oct 2016
(Continuarea în numărul viitor.)
|
Dănuta Gherman 10/22/2016 |
Contact: |
|
|
