Atitudini - Politica, minciuna si oportunismul
Asistăm la spectacolul degradării vietii, datorită, în mare parte, politicienilor si politicii, democratiei „originale” oferită de politicieni. Uneori îti vine să râzi, gândul te duce la memorabilul nostru dramaturg Ion Luca Caragiale (1852-1912), la nedumerirea cetăteanului turmentat: „…Eu pentru cine votez?”, vădita consternare a oamenilor simpli în fata proceselor electorale false si orchestrate. În vremurile de atunci oamenii parcă aveau totusi umor, poate o oarecare naivitate, nu erau atât de rafinati, de perversi încât să-si ascundă intentiile. Umorul realizat de Ion Luca Caragiale în scrierile lui, era dovada talentului si a inteligentei sale, reusind să zugrăvească personaje si situatii din care se poate vedea că oamenii nu erau prosti, fiindcă dacă ar fi fost, nu ne-ar fi făcut să râdem. Acum, ceea ce se petrece în jurul nostru nu este nici umor, nici naivitate, nici prostie chiar, ci este răutate, perfidie, rafinament pervers, inteligentă pusă în scopuri de distrugere, versatilitate, smecherie, lipsă de întelepciune si bun simt, minciună, oportunism. În două cuvinte – suflete bolnave. Vedem oameni avizi de putere care fac orice numai să-si mentină sau să dobândească puterea râvnită.
Si pentru a clarifica deosebirea dintre inteligentă si întelepciune, amintesc că inteligenta este capacitatea de a imagina alternative, pe când întelepciunea – capacitatea de a o alege pe cea mai bună: „Inteligenta este ca un roi fără matcă, întelepciunea este un roi cu matcă”, spunea cineva. În „Banchetul” – dialogul socratic scris de filozoful grec Platon –, Socrate, venit mai târziu, este invitat de Agaton să stea lângă el: „să mă molipsesc si eu cu ceva de la cel întelept…”, iar Socrate-i răspunde: „Ce bine-ar fi dacă întelepciunea ar avea darul să se scurgă ori de câte ori ne atingem unii de altii, de la cel ce are mai multă la cel cu mai putină …” În altă parte, Socrate mai spune: „A fi întelept, întelepciune si cunostintă de sine înseamnă să stii ce stii si ce nu stii”, ceea ce pretinde simtul claritătii.
Politica – stiintă si practică de guvernare a unui stat – include actiunea propriu-zisă a partidelor, grupărilor, exercitată în domeniul guvernării problemelor interne si externe. Totodată poate fi definită ca ideologie ce reflectă o orientare si este procesul prin care sunt luate decizii. Institutiile politice sunt institutii prin intermediul cărora se exercită puterea, prima institutie politică fiind statul ca instrument social organizat.
Putem vorbi si despre o constiintă politică structurată pe mai multe nivele, despre un program politic, parte integrantă a constiintei politice care vizează direct înfăptuirea concretă a scopurilor fundamentale ale respectivei clase politice. Winston Churchill (1874-1965) – simbolul democratiei britanice – semnala că „Politica este aproape la fel de pasionantă ca si un război, si la fel de periculoasă. În război poti fi ucis o singură dată, în politică, de mai multe ori”. Un adevăr crud a fost spus de scriitorul Octavian Paler (1923-2007): „Politica nu are principii. Are numai interese”, ca atare, unii politicieni sunt lipsiti de principii, urmărind în prim plan, interesele proprii.
Politicianul este o persoană cu un rol important. Nu este usor să-ti asumi acest rol – este adevărat – dar, tot atât de adevărat este că trebuie să-ti cunosti posibilitătile, energia, interesul si dragostea pentru binele celor pe care vrei să-i conduci si să fii, în primul rând, un om inteligent si cinstit. Filozoful, jurnalistul, poetul american Ralph Waldo Emerson (1803-1882) spunea că „imbecilitatea oamenilor este întotdeauna o invitatie către nerusinarea puterii”.
Să ne amintim fabula lui Esop – „Vulpea si iepurele”, în care un iepure i-a spus cumetrei vulpe: „Se spune că esti tare pricepută si obtii adesea mari foloase în lume. Cum stii să aduci norocul de partea ta?” „Dacă îti doresti cu adevărat să afli secretul succeselor mele”, i-a răspuns vulpea, „te invit la mine la masă.” Iepurele a acceptat invitatia, a ajuns în casa vulpii si văzând că nu era nimic de mâncare pe masă, a zis: „În cele din urmă, prea târziu din păcate, am înteles de unde îti vine faima. Nu din pricină că esti cu adevărat pricepută la ceva, ci din cauza sireteniei tale”. Morala: Curiozitatea, pofta… nemăsurată te poate băga în belea…
De asemenea este foarte important ca alegătorul să fie bine informat si orientat pentru a stii pe cine „invită” în politică, pentru binele lui si al colectivitătii. Scriitorul antic grec Esop spunea că obisnuim „pe hotii mărunti să-i trimitem la spânzurătoare, iar pe cei mari îi numim în functii publice”. S-a dovedit că istoria se mai si repetă! Se întâmplă si invers si tot nu câstigăm nimic!
Avem întrebări simple: Cine ne poate reprezenta? Pe cine vom alege? Mă întorc spusele lui Platon – filozoful modern al Antichitătii – că cei care sunt prea destepti pentru a se angaja în politică sunt pedepsiti prin a fi guvernati de către cei prosti, si că „Omenirea nu va scăpa niciodată de necazuri până când iubitorii întelepciunii nu vor ajunge la frâiele puterii politice, sau până când detinătorii puterii nu vor deveni iubitori ai întelepciunii.”
Carl Gustav Jung (1875-1961) în cartea sa „Tipurile psihologice” apelează la remarca poetului, dramaturgului Friedrich von Schiller (1759-1805): „Numai astfel, numai prin faptul că ne adunăm într-un singur focar întreaga energie a spiritului si ne concentrăm întreaga fiintă într-o singură fortă, izbutim să înaripăm această singură fortă si să o conducem mult dincolo de limitele pe care natura pare să i le fi asezat”, făcând referire si la prietenia care s-a legat între Goethe si Schiller, la idealurile lor comune de libertate, armonie si frumusete, în perioada cât a locuit la Weimar, oras care a fost numit „leagănul culturii germane” si unde el, Schiller, a avut functia de consilier la curtea Ducelui. Este o lectie dată, în sensul că o societate divizată nu poate asigura progresul. Prietenilor, în scrisori le-a exprimat convingerea că nevoile materiale sunt elementele dominatoare care înhamă omenirea la jugul tiraniei, sustinând că „numai atunci când se sustrage imperativelor materiei, fiinta umană îsi atinge esenta”.
Multi dintre cei care intră în politică folosesc minciuna pentru a avea succes, minciuna fiind o afirmatie prin care se denaturează în mod deliberat adevărul; este o afirmatie contrazisă de experientă, observatie sau bun simt; este oferită de persoana mincinoasă în mod premeditat sau spontan prin contorsionarea totală sau partială a faptelor si a adevărului sau prin argumentarea selectivă, dar aparent semnificativă, a faptelor. „Minciuna este vacanta adevărului”, spunea filozoful, poetul român Lucian Blaga (1895-1961).
Nu gresim dacă spunem că mintind ucidem adevărul. De la prima minciună usurăm drumul celorlalte minciuni pe care le vom spune, creând conditii favorabile unor păcate si mai mari, cel al furtului, creării haosului, subdezvoltării. De regulă, minciuna se consideră o actiune intentionată de declarare a unei stări, pentru a produce confuzie, a oferi false sperante, a determina o anume actiune sau a crea o anume stare care serveste celui care minte. Desi minciunile premeditate sunt cele care sunt considerate a fi mult mai devastatoare si de neiertat, se pot totusi identifica si minciuni spontane, nepremeditate, posibil determinate de lipsa de informare, de întelegere corectă si/sau de interpretarea gresită a informatiilor existente în acel moment.
Astfel, s-au identificat diferite variante ale minciunii, precum: Minciuna individuală cotidiană, Minciuna individuală politică, Minciuna colectivă, Minciuna politică colectivă, Minciuna economică, Minciuna socială, Minciuna stiintifică, Minciuna culturală. Ca tipologie, întâlnim: Minciuna mare – minciuna care are ca scop să însele victima în a o face să creadă informatiile spuse de cel care minte, ceva care va fi contrazis, probabil, de unele informatii pe care victima le posedă deja, Cacialmaua (când pretinzi că ai informatii pe care nu le ai de fapt), se foloseste, de exemplu, la jocul de poker; Minciuna deschisă – o minciună spusă drept si confident în fată, cu scopul de a fi convingător si, mai sunt altele. Să mentionam si Exagerarea care apare atunci când cele mai fundamentale aspecte ale unei afirmatii sunt adevărate, dar numai într-o anumită măsură; este văzută ca „întindere a adevărului”. Ar mai fi de mentionat Minciuna nobilă care ar crea disconfort dacă adevărul ar iesi la suprafată, dar oferă unele beneficii pentru mincinos făcând un bine societătii ceea ce înseamnă că face bine altora, Minciuna Albă – minciună minoră, considerată inofensivă, sau chiar benefică, pe termen lung. O versiune a Minciunii albe este de a spune doar partial adevărul, pentru a evita întrebările incomode. De asemeni Jurământul fals – un tip minciună sau un tip declaratie falsă dată sub jurământ în timpul unui proces juridic la tribunal sau în orice tip de jurământ scris. Jurământul fals este o crimă, pentru că martorul a jurat să spună adevărul. Si în fine, Reclamă exagerată – folosită de obicei în publicitate si anunturi, afirmatii ce sunt putin probabil să fie adevărate, dar nici nu se poate dovedi că sunt false, deci nu încalcă legea.
Despre Moralitatea minciunii s-au exprimat mai multi filozofi care au condamnat minciunile, argumentând că Minciuna este o perversiune a facultătii naturale de vorbire. Cert este că atunci când unul minte si ceilalti depistează minciuna, compromite încrederea în societate.
Filozofii utilitaristi sprijină minciunile care fac bine – Minciunile albe. În cartea sa „Cum să iei Decizii bune si să ai Dreptate tot timpul”, scriitorul britanic Lain Benjamin King (n. 1971) spune: „Însală doar dacă poti schimba comportamentul într-un fel care să valoreze mai mult decât încrederea pe care ai să o pierzi, dacă minciuna o să fie descoperită”. Dar, o dată spusă o minciună, pot apărea si consecintele ei nefaste: poate fi descoperită, sau poate rămâne nedescoperită – ceea ce speră mincinosul. Minciuna descoperită poate pune la îndoială alte afirmatii spuse de acelasi vorbitor si poate duce la sanctiuni sociale sau legale împotriva vorbitorului.
Detectarea minciunii se poate face urmărind expresia celui care minte – a vorbitorului – sau folosind Poligraful numit si „detectorul de minciuni” care măsoară stresul psihologic pe care subiectul îl îndură când i se pun anumite întrebări.
Oportunismul, deoarece caracterizează pe unii politicieni, este atitudinea lipsită de conduită morală, de fermitate si de principialitate a unei persoane care, pentru a-si satisface interesele personale, adoptă si aplică, după împrejurări, principii si păreri potrivite momentului. Mai concret: una zic si alta fac, sau, una cred si alta spun. Nici o functie nu permite a minti în vreun fel, pentru a te face credibil! Se mai poate numi „Politica celor fără principii”, a celor ce profită de oportunitatea împrejurărilor. Iar omului fără credintă în Dumnezeu, orice minciună îi poate servi drept adevăr!
„Obrăznicia, oportunismul si smecheria n-au ce căuta în profilul unui conducător de tară”, era titlul unui articol bistritean, scris în 2014. Cred că ar fi bine a se repeta acest mesaj si în zilele noastre, pentru toti politicienii care uzează de aceste tertipuri pentru a-si ascunde nelegiuirile, pentru a se mentine în politică, sau pentru a intra în politică.
„Cum e cârmuitorul, asa îi sunt cârmuitii”, ne vorbeste Biblia. Da!, cum ne-a fost cârmuitorul, ne sunt acum cârmuitii. După semintele pe care le-am ales, acum culegem roadele! Să dea Domnul să putem schimba radical totul, alegând, în continuare, seminte bune.
Liderul spiritual indian Osho (1931-1990) semnala: „Atunci când te nasti, nu esti un copac, ci o sământă. Trebuie să cresti, trebuie să ajungi la o înflorire, iar această înflorire va fi multumirea ta. Această înflorire nu are nimic de-a face nici cu puterea, nici cu banii, nici cu politica. Nu are legătură decât cu tine, cu evolutia ta personală…”.
Vavila Popovici – Carolina de Nord
|
Vavila Popovici 10/20/2016 |
Contact: |
|
|
