Roua cerului din suflet
“ Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi ”( Ps.67,35) spune acest psalm-cântare al lui David.
Cum arată minunăţia, esenţa lucrării lui Dumnezeu întru sfinţii Săi ne explică Părintelui Arsenie Boca: "Chip de umilinţă desăvârşită ne-a dat Iisus pe cruce. El, Fiul Tatălui şi Slava, Dumnezeu adevărat, nu s-a împotrivit ateismului lui Iuda, ci a primit toate consecinţele lui. A primit să treacă prin cea mai de pe urmă umilire cu putinţă pe pământ; căci, ca un Dumnezeu, ştia ce putere are umilinţa.
Răbdând bătăi, scuipări în obraz, cununa de spini, piroanele şi spânzurarea pe cruce, iar peste suflet hulirea celor fărădelege. Toate acestea nu erau crucea cea mai grea. Pe aceasta o avea la spate. Crucea mai grea, pe care era răstignit cu faţa, era neasemănata durere a milei Sale de oameni. Crucea aceasta n-o simte decât omul care nu se mai sminteşte de om, ci, înţelegându-l, nesfârşit îl iartă şi-i stinge veninul cu roua cerului din sufletul său." (Sursa text: Protosinghel Arsenie Boca - Cuvinte Vii, Editura Charisma, Deva, 2006, pag. 70.)
Să-l înţelegi pe aproapele tău şi nesfârşit să-l iarti şi să-i stingi veninul cu roua cerului din sufletul tău, grea lucrare, peste puterile omeneşti! Doar cu ajutorul lui Dumnezeu.”Eu sunt viţa; voi, mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu întru el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.” (Ioan 15,5)
Ce contrast izbitor între delicateţea şi puritatea unui bob de rouă şi venin. Roua cerului din suflet, pavăză şi armă împotriva veninului ameninţător, otrăvitor şi aducător de moarte, de moartea sufletului. Dar pentru ca sufletul să se umple cu această rouă vie, trebuie ca omul să sărăcească cu duhul, cu duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert. Să se golească adică de toată slava omenească, aşa cum Iisus Hristos S-a “ golit” de slava avută înainte de întrupare, coborând la starea de om, însă fără de păcat. Cu cât se goleşte sufletul de întunericul duhului lumesc, cu atât creşte lumina lui Hristos, cea primită la botez. De fapt toată lucrarea noastră de asemănare cu Dumnezeu, de înduhovnicire, de îndumnezeire după har, constă în a şterge funiginea şi stirijia păcatelor din inima noastră, nu cea de carne, ci aceea duhovnicească, ale cărei raţiuni, raţiunea nu le poate cunoaşte decât numai dacă se coboară în inimă. Atunci când spunem despre noi înşine că suntem cinstiţi, modeşti, corecţi, buni la suflet, răbdători s.a.m.d., vorbeşte în noi duhul lumii, raţiunea suficientă sieşi.
„Fericiţi cei săraci cu duhul , că a lor este împărăţia cerurilor. (Matei 5,3) Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. (Matei 5,8)
Aşa că, altă cale nu-i, decât să rămânem întru El şi El întru noi, ca sufletul să producă rouă. Altminteri, umplându-se inima de venin se otrăveşte şi mintea. Şi amândorura li se pare că sunt sănătoase tun.
|
Nicuşor Gliga 10/19/2016 |
Contact: |
|
|
