... de toamnă
Nervi de toamnă
E toamnă, e foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, şi burează.
Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.
Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.
Toamna murind
Toamna în grădină îşi acordă vioara.
Plâng strunele jalnic, lung şi prelung
Şi-n goala odaie acorduri ajung...
Şi plâng în odaie, şi eu din vioară...
Plâng strunele toate lung şi prelung.
Fereastra e deschisă... vioarele plâng...
O, ninge... şi toate se sting...
Palidă, toamna nervoasă, cântând a murit...
Îmi cade vioara şi cad ostenit,
Iar toamna, poetă, cântând a murit.
Sânge, plumb, toamnă
Încet prin ploaia tristă
Un piept curbat de tuse
Cu sânge în batistă
Pe după colţ se duce,
Încet prin ploaia tristă.
Tot plumbul ud al ceţii
Pe urmă-i se abate,
Prin gangurile pieţii
Şi-n frunzele uscate,
Tot plumbul ud al ceţii.
E sânge, plumb şi toamnă.
Cu negru braţ de pace
O cracă tot mă-ndeamnă
Lugubră şi tenace.
E sânge, plumb şi toamnă.
Trec zile
Curg zilele spre cimitir
Trist, una câte una,
Şi destrămând al vieţii fir
Se duc pe totdeauna.
Şi-acolo, încet, molcomitor,
Se-adună în suspine -
Cu-un dor de "mâine" sora lor,
Cu-un dor de mine.
Oh, amurguri violete...
Vine
Iarna cu plânsori de piculine...
Peste parcul părăsit
Cad regrete
Si un negru croncănit...
Vesnicie,
Enervare...
Din fanfare funerare
Toamna sună, agonie...
Vânt de gheată s-a pornit,
Iar sub crengile schelete, --
Hohot de smintit.
Nici o urmă despre tine,
-- Vine, nu vine...
Oh, amurguri violete...
Amurg violet
Amurg de toamnă violet ...
Doi plopi, în fund, apar în siluete
-- Apostoli în odăjdii violete --
Orasul e tot violet.
Amurg de toamnă violet ...
Pe drum e-o lume lenesă, cochetă;
Multimea toată pare violetă,
Orasul tot e violet.
Amurg de toamnă violet ...
Din turn, pe câmp, văd voievozi cu plete;
Străbunii trec în pâlcuri violete,
Orasul tot e violet.
Ecou de romanţă
S-a dus albastrul cer senin
Şi primăvara s-a sfârşit -
Te-am aşteptat în lung suspin,
Tu, n-ai venit!
Şi vara, şi nopţile ei,
S-a dus, şi câmpu-i veştejit -
Te-am aşteptat pe lângă tei,
Tu, n-ai venit!
Târziu, şi toamna a plecat,
Frunzişul tot e răvăşit -
Plângând, pe drumuri, te-am chemat,
Tu, n-ai venit!
Iar, mâini, cu-al iernii trist pustiu,
De mine-atunci nu vei mai şti -
Nu mai veni, e prea târziu,
Nu mai veni!
|
