Andrzej Wajda
A plecat dintre noi marele regizor polonez Andrzej Wajda, la cîteva luni după ce împlinise 90 de ani.
AW a fost nu doar unul din cei mai mari regizori ai lumii, laureat Oscar pentru întreaga operă, ci si, alături de Andrei Tarkovski, regizorul estic care a marcat puternic vietile a mai multor generatii de cinefili estici.
Îmi amintesc acum toate filmele sale, de la Cenusă si diamant la Pădurea de mesteceni, de la Omul de marmură la Omul de fier sau de la Canalul la Katyn… Îmi mai amintesc cum am văzut Katyn într-un cinema din Cracovia, în săptămîna lansării, si că am înteles aproape totul, desi polona mea se limitează la cîteva zeci de cuvinte si expresii uzuale.
Wajda este unul dintre cei circa 10 regizori din istoria cinematografiei cărora le păstrez filmele pe DVD-uri. Zilele acestea, le voi revedea, unul după altul…
Pe lîngă linkul către articolul BBC. pentru care îi muttumesc lui Edi Antoniu, adaug si pe cel către articolul din Wikipedia, pentru cei care vor să-si rememoreze mai bine viata si opera marelui artist.
http://www.bbc.com/news/entertainment-arts-37603756?post_id=1836274996598330_2134150856810741#_=_
https://en.wikipedia.org/wiki/Andrzej_Wajda
|
Liviu Antonesei 10/10/2016 |
Contact: |
|
|