Mărturisiri literare: Constantin T. Ciubotaru , Nicolae Dina - Convorbiri (in)discrete
„O carte este o izbândă asupra cuvintelor si a timpului care ni s-au dat” scrie Constantin T. Ciubotaru , după acest motto urmând dedicatia, cu dragoste, a cărtii, către copii si nepoti.
Dialogurile din această carte dezvăluie biografia si bibliografia prozatorului C.T.Ciubotaru, recenziile scrise de Nicolae Dina, tot filolog si cunoscător al lumii scolii, rezultând un document de identificare a celui care a publicat peste douăzeci de cărti si sute de alte materiale literare sau articole în antologii, culegeri, almanahuri, reviste si ziare.
„În loc de prefată”, Nicolae Dina remarcă umorul prozatorului, care spune vorbe cu tâlc si foloseste calamburul si jocul de cuvinte, vorbele în doi peri, ca un adevărat Caragiale al actualitătii. Autorul nu si-a dezvăluit multă vreme preocupările literare, inclusiv scrierile de sertar , iar, venind din Bucovina, se consideră „măritat” în Teleorman (expresie folclorică referitoare la sotul care se mută în casa sotiei) si a bătut la usile unor edituri „surde”, în anii 80, fiind ajutat, mai târziu, să publice, de către scriitori consacrati. Caracterizat prin sinceritate, deschidere, dialogul s-a produs prin Internet si oferă certitudinea că scriitorul autentic face cinste literelor teleormănene, valoarea scrierilor sale fiind recunoscută prin numeroase premii obtinute în tară si în străinătate.
Sunt cărti traduse în limbi de circulatie internatională (spaniola), iar autorul este între initiatorii si conducătorii unui important club de elită al oamenilor de cultură din orasul Rosiorii de Vede, numit „Millenium”, sprijinit de forurile administrative, prin sponsorizarea unor cărti si a revistei „Drum”.
Volumul este astfel structurat: titlurile capitolelor sunt, în general, extrase din titlurile cărtilor sau din afirmatiile lui C.T.Ciubotaru: „…zâmbetul întotdeauna înseamnă viată!”, „Dumnezeu mi-a dat arma cuvântului!”, „Curătă-mi, Doamne, cuvintele căzute sub neghina neîntelegerii!”, „Profesorul Florian Creteanu m-a încurajat si a fost unul dintre mentorii mei literari!”,„Un oras al efervescentei spirituale”, „Prietenia este cea mai frumoasă floare de suflet!”, „Eu am pitici pe creier… si de aceea scriu!”, Nimeni nu bănuia că visam să ajung scriitor!”, „Cititorul ideal este acela care a înteles ce am vrut să spun”, „problema cea mai delicată este difuzarea cărtii”, „Ca scriitor încă n-am aflat cine sunt, dar mi-au spus altii!”.
În „Auto-postfată” (cu majuscule), C.T.Ciubotaru întăreste spusele lui N.Dina: cartea este rodul curiozitătii prietenului său. Apreciind că orice meserie se învată, evocă „o încercare, Scoala de literatură, care a esuat”.
Speranta oricărui scriitor este să fie ecunoscut, atestat, iar multora „li s-a lipit epitetul de talentat, genial, celebru”, succesul survenind antum sau… postum! „Scriem fiindcă mai credem că avem ceva de spus”.
Cartea dezvăluie amănunte inedite din viata si activitatea literară a scriitorului, ca, de exemplu, faptul că este singurul dintre frati care a urmat studii superioare, în conditiile sărăciei din copilărie, care îi determina pe tineri să urmeze fie o scoală, fie o meserie, altfel îi astepta munca grea, în agricultură, cu sapa, sau pe santier. Specialist în prezentarea si evaluarea vietii sociale, în sarja vizând atmosfera de cancelarie scolară, critic acid si neînfricat al impostorilor infatuati, cu studii incomplete, sau urmate sporadic, pierzând explicatiile profesorilor si ignorând cititul în bibliotecă, la seral si fără frecventă, din categoria celor care „nu stiu că nu stiu”, C.T.ciubotaru aminteste că tatăl său nu voia să se înscrie în colectivă, motivându-i fiului (exclus de la cantină din acest motiv) că… nu stie să scrie, de fapt pentru că trăise cosmarul, ca prizonier de război, într-un colhoz (sovietic). Cele două situatii antagonice, între cei care au suferit si impostorii profitori ai comunismului, tăvălug nivelator, sunt un prilej de meditatie asupra mersului strâmb al unei lumi în care a trăit autorul.
Pe lângă viata de ieri a cadrelor didactice, cu sefi, relatii, dictatura partidului si a securitătii, intervievatul descrie o scoală de corectie, unde abuzul, coruptia, violenta, turnătoria si impostura oglindesc, la o scară limitată, putreziciunea unei societăti întoarse de la rostul ei, puternic sprijinită de elementele marginale.
De apreciat este franchetea scriitorului, care dezvăluie date inedite din viata si aspiratiile sale de a deveni ceea ce este, fără să ocolească , deopotrivă, succesele si esecurile, contactul cu oameni cu coloană vertebrală sau cu slugile unor false idealuri, inclusiv cu zbirii programati să distrugă destine. Negresit, încă nu au dispărut în mod natural cei care se pot recunoaste în cărtile sale si cei care pot confirma evenimente si situatii descrise în cărtile lui Constantin T.Ciubotaru.
Cât priveste contributia intervievatorului, Nicolae Dina, mai putin cunoscut decât intervievatul, acesta reuseste să construiască un esafodaj al chestionării care să cuprindă în mod echilibat atât diferite etape ale vietii scriitorului, cât si raporturile dintre biografia (CV-ul!) si bibliografia de autor, la aceasta din urmă aducându-si o importantă contributie de recenzor si de cronicar sau critic literar.
Merită amintit faptul că scriitorul si profesorul Constantin T.Ciubotaru este originar dintr-o localitate a Bucovinei, Udesti, care a dat mai multi scriitori, cel mai cunoscut fiind Eusebiu Camilar, o rudă a autorului. De asemenea, în carte se aminteste faptul că si Creangă (Nică a lui Stefan a Petrei Ciubotariul) trebuia să se numească Ciubotaru, după tată. Poate că un anumit mediu, o anumită climă, o anumită constructie a peisajului sau a oamenilor face din unele zone geografice si spirituale pepiniere de oameni de cultură, de stiintă, de inventatori si inovatori, care îmbogătesc, cu talentul si strădania lor, umanitatea.
|
Corneliu Vasile 10/4/2016 |
Contact: |
|
|
