Toamnă esti, iubito, pentru mine,
Toamnă esti, iubito, pentru mine,
Grea de râsul pruncilor pe grui,
Înveleste-mă în mierea de albine,
Du-mă-n miezul tău fierbinte de gutui –
Toamnă esti, iubito, si livadă,
Paste-n tine sufletul meu murg,
Îti cad pruncii cerului în pântecul de zadă,
Si-i înfesi cu sângele tău tandru în amurg –
Toamnă esti, iubito, si gutuie,
În fereastra sufletului meu,
Floare mai iubită decât tine nu e,
Întru tine gânguresc cu Dumnezeu –
Toamnă esti, iubito, si sărată,
Dulce ca un cantalup,
Suflet verde într-o salcie de fată,
Si-ntr-o fată, salcie gânditoare fără trup…
ATÂT DE SIMPLU
sotiei mele
era atât de simplu să îti spun
că sunt un cal nebun.
Că sprijin doar cu ochii mei
Căderea florilor de tei
Iar de mă strigi pe numele din cer
Sunt de pământ
Si nu mai sunt
Si pier…
Într-o livadă
Să astepti
Scrisori din coama mea să-ti cadă
Din care-or bate flori de vânt
Vor creste mânji
Si vei gusta
Culorile în care mă frământ
Să rămâi grea
cu un poem
De toamnă,
Doamnă.
FLOARE DE CÂMP
Sotiei mele
Floare de câmp, ce lungă toamnă, doamnă,
Până în miezul tău coboară iar,
Cum mă topesc în taina-ti si tresar
De câte ori vii goală, ca o iarnă –
Ca marea-n trupul clopotului tău
Te chem mereu să beau păgân din tine,
Fântână ce de gâtul meu se tine
Între pământul gol, si Dumnezeu –
Si cresc din tine si păduri, si iarbă,
Si te sărută gura mea de sare,
Si-mi arzi în piept, un vâsc de lumânare,
Călăuzind la cer lumina oarbă –
Si te tot trec, iubito, pe curat,
Floare de câmp, atât de vinovată,
Că esti lumină care nu s-a dat,
Se fură doar, etern, si de la capăt...
TU VENEAI VENEAI
Sotiei mele, Mihaela
Tu veneai si copilul în tine bătea
Ca un clopot de seară.
De ce oare te tot înselam cu un pat de spital?
De ce melci, si fântâni, si năluci
Mă furau tresăririi-ti, afară,
Unde vântul nebun însela visătorii tomnatici, pe viu?
Tu veneai si copilul în tine visa
Prima oară...
Trăgeam aeru-n piept si-as fi vrut să respir linistit...
Mă priveai cum mă zbat să expir,
Mă strângeai lângă piept, si strigai:
“Scoate aeru-afară!”
si copilul visa că e greu,
si năsteai fără aer si medic,
cândva,
un copil vinetiu.
Tu visai si copilul în tine bătea, ca un clopot...
Si-as fi vrut să mă-ntorc să îti dau ce pe lume nu doare,
Să îti las la picioare tăcerea
Si pe umăr, un sopot
De regret, să îl iei, să-l înfesi surâzând,
Într-o lacrimă mare...
VIE, CASA MEA
Sotiei mele, Mihaela
Când pleci, atât e casa de pustie,
Că anii trec, si te astept bătrân,
Strângându-ti glasul, ca un prunc, la sân,
Pierzându-mă, ecou, în vesnicie –
De-abia când usa redeschizi, se scrie
Poemul meu, pe care nu l-am scris,
Lumină intri în lumina-mi din cochilie,
Si-aievea totul reînvie, ca în vis –
Si-as vrea să nu pleci niciodată de acasă,
Măcar pe tine-n loc de casă să te am,
Când n-am nimic, să mă astepti, frumoasă,
Ca vâscurile gândului, pe ram –
Si numai eu să-ti fiu de tot, si toate,
Si-atunci as vrea, măcar, să nici nu fiu,
Sau numai umbra zborului în noapte,
Pe care calcă taina ta, mlădiu...
MI -E DOR DE TINE
Mi-e dor de tine
Ca unui cal, de sa...
Cal tânăr, mâna ta, stăpână,
Îmi vine liber
Ca izvorul pe un munte –
Îmi iese dimineata ta pe frunte
Ca roua, pe trifoi –
Si alergăm atât de goi
Pe-o punte,
Doi pasi – ’nainte,
Unul – înapoi –
Desculto!
Mi-e dor de tine
Ca unui cal, de sa...
|
