Ana Trestieni – versuri tulburătoare
Soarta dură aduce uneori surprize neaşteptate. Forţaţi de regulile spaţiului locativ din comunism, când fiecare avea dreptul la 9m2, sora mamei, la care locuiam şi noi, mama şi cu mine, a trebuit să închirieze jumătate din apartament. Şi a venit un cuplu tânăr cu doi copii, un băieţel cu un an mai mic decât mine (azi Mihai Vasilescu care a lucrat la BBC şi Europa Liberă sub numele de Edgar Shelaru, autorul romanului “Refugiaţii”) cu care am împărţit aceiaşi profesori la Liceul Spiru Haret şi cu care am o prietenie de o viaţă; şi o fetiţă, care s-a născut la noi în apartament, Anişoara, cu 4 ani mai mică decât mine, despre care amintirile cele mai vii pe care le am sunt când, bebeluş, se târa pe parchet … printre noi (acum poeta şi traducătoarea Ana Trestieni) şi pe care am văzut-o doar odată în ultimii 43 ani de când sunt plecată din România, într-una din vizitele mele la Bucureşti. Am regăsit-o pe Ana Trestieni în iulie 2016 printr-o convorbire la telefon despre noua ei carte “Să lăsăm cuvintele să cadă/ Laissons tomber les mots” (editura Vremea, 2014) pe care am citit-o “cu inima la gură”(folosesc această expresie pentru a-mi exprima mai bine trăirea). Şi am descoperit “cu deliciu” în această convorbire cu Ana Trestieni spiritul viu, cultura enciclopedică, simţul umorului pe care i le cunosc bine fratelui ei.
Ana Trestieni la Salonul de Carte din Paris, 2016
Volumul acesta recent al Anei Trestieni (bilingv, în română şi franceză) a fost prezentat la Salonul de Carte din Paris, în Martie 2016. Este o antologie cu poezii minunate, ale poeţilor ei preferaţi (Lucian Blaga, Ana Blandiana şi Nichita Stănescu) şi ale ei proprii, foarte frumos traduse în franceză de ea însăşi. Ana Trestieni scrie poezie de mult, din 1974. A debutat în revista Familia cu un grupaj de cinci poezii în iunie 1988. Cu studii de matematică şi informatică, Ana Trestieni are luciditatea caracteristică omului de ştiinţă, dar şi o sensibilitate specială, scriind plin de simţire, cum reiese din spusele Anei Blandiana la lansarea unui volum anterior de poezii al Anei Trestieni, “Imortele” (Editura Vinea, 2013), că sunt “versuri grave şi graţioase, tulburătoare”. Am întrebat-o pe Ana Trestieni “Cum de te-ai apucat de scris ?” şi mi-a răspuns cu hazul ei specific “Ar trebui să mă întrebi cum de am studiat matematica ?”… implicit făcându-mă să-i înţeleg pasiunea dintotdeauna pentru literatură. Scrie şi proză scurtă “căci lumea azi e grăbită” şi acele povestiri sunt fiecare “o perlă neagră”, lucitoare şi valoroasă, cu umor puţin întunecat, suprarealist. Sunt povestiri de pe Strada Speranţei unde am locuit în acelaşi apartament… povestirile ei readucându-mă în cartierul copilăriei mele, noastre, ale ei şi ale fratelui ei, Mihai.
==
Două poezii de Ana Trestieni
Concert
Pe clavecin se odihnea o mână.
Din harpă, sunete lichide,
S-uri de şarpe eşuat din labirint.
Frunze albastre, râuri interioare,
Pietre mari plutind
Erau ferestre spre o tăcere
Dincolo de este.
==
În spatele cascadei
În spatele cascadei
Plânge un înger.
Năvalnic tropot albit în spumă
Îi ascunde glasul.
Deopotrivă chipul.
© Autoarea reţine drepturile de copyright pentru acest material.
|
de Ileana Costea 9/22/2016 |
Contact: |
|
|
