Taina libertăţii de a fi
Vârtejul veşniciilor este o iluzie
cu sentimentele puse pe o etajeră,
dar în toamna visată de frunzele uscate
pentru umbre sunt cuiburi în oglinzi
care caută în uimirile fără cuvinte
trăirile halucinante ale trecutului
cu splendoarea-n petalele amintirilor.
Vrem să trăim în anotimpurile fireşti,
dar punem foşnetul paşilor pe tristeţe
cu detalii evacuate dincolo de realitate
şi urcăm în timp spre o cetate ascunsă
pe care o dorim povestea şoptită
cucerită cu miezul luminii în neuitare.
Trăim seninul vieţii între bine şi rău,
visele iubirii ne ascund frigul morţii,
dar nu învăţăm din zborul păsărilor
taina libertăţii de a fi.
Ploaia
Prin zările tăcerilor ne furişăm
măsura pasului în speranţa de viaţă
cu seninul căutat în rugăciune,
iar pentru alinarea durerilor
cad stropii de ploaie spre limpezirea
şi spălarea lacrimilor amare.
O arşiţă dogoritoare
coboară încet peste uitare
şi-ascunde taina muncii izbăvitoare
pentru care doar zdrenţele de timp
au fost aduse în răsuflările zilei,
dar ploaia uită ispitele noastre
şi naşte pâinea cea de toate zilele.
Acordurile din simfonia vieţii
sunt ropotelele stropilor de ploaie,
care tulbură liniştea din noi
şi scoate destinul dintre paranteze.
Delirul sufletesc din rugbi
Bărbaţi înlănţuiţi privesc cu dârzenie
o gigantă treaptă-n ceruri ce-i cheamă,
în delirul neîncetat a terenului de ţintă,
să aducă încercarea bobului de suflet
culcat după linie ca lacrimă de fericire.
În murmurul ierbii e rădăcina grămezii,
opt suflete se-aruncă-n zidul advers
cu rezonanţa curajului dorinţei de câştig
pentru săgeata arcului de pe treisferturi
convinşi că vor spinteca nemărginirea.
Placajele aduc jocul braţelor vânjoase
care frâng deseori zborul spre glorie.
Din paralele marginii se-nalţă o flacără,
imaginea celestă provocatoare de luptă
pentru micşorarea abisului spre buturi.
Am trăit clipele învinse şi învingătoare
în miezul soarelui am amintirile încă vii.
În cascadă
În univers şi soarele e mic,
dar nu ascunde strălucirea,
ne mai tulbură întunericul
ca să ne-nţelegem menirea.
Soarele-i lumânarea nădejdii
nestinsă de o îmbrăţişare
luminată şi de raza lunii
într-o viaţă fără destrămare.
Stelele aduc risipa de lumină
ne spun că infinitul luminează
rătăcind spre un echilibru
pe care toată lumea îl visează.
Suntem un strop de val universal
pe intinsul oceanului fără zăvor,
dar vreau să rămânem în cascadă
cu taina limpede de izvor.
Mitul busolei
Nu aşteptăm busole dezorientate
în cutremurul valurilor
speriate de catarge cu vise
trezite dintr-un somn cu păcate.
Timpul e ascuns în rafale
veştezite în neînţelesuri
puse pentru supravieţuire
într-un medicament expirat.
Ne tăvălim clipele prin furtuni
aduse pe potecile ciudate
fără traiectorii inversate
de acul unei busole sincere.
Vreau trecutul şi prezentul
pus în amintiri de făgaşe
pentru voalul de căutări
împletit cu un viitor fără umbre.
|
Constantin Rusu 9/20/2016 |
Contact: |
|
|
