Elegie
Din strălucirea cupelor eu sorb doar vis,
Aşa,.. cum vara din sat,.. cum primul sărut
Şi ce-a fost între noi, pentru mine ce-ai scris…
O,.. aş vrea să -tot- am doar trecut!
Din cupă, încă, sorb cu melancolie
O amintire prinsă-n suflet, surâzând,
Nu-nţeleg de ce viaţa, azi, e târzie
Şi sorb iar, puţin vis fremătând.
Sunt în grădină, spice de lună mă ning,
Mă luminează, lucind pe cerul senin.
Sunete, de ocarină plânsă, m-ating!
Ce-am avut mi se pare divin…
Şi mă văd cum umblam prin livezi brumării,
-Doi copii cuminţi ţinându-se de mână-…
Mă îmbăt, sorbind vis, sub aştrii-argintii
Într-un joc de pace străină.
Da, mă simt, mai mereu, ca o frunză plutind!
Să mă vindec -de noi- n-am să pot nici de mor,
Sunt amintirea din potir şi… azi zâmbind
Spre satul meu de care mi-este dor…
Din strălucirea cupelor, eu sorb doar vis,
Apoi,.. vara din sat, apoi,..primul sărut
Şi ce-a fost între noi,.. pentru mine ce-ai scris…
O,.. aş vrea, să -tot- am, doar trecut!
Montreal
|
