Atitudini - Bucuria învingând tristetea
„Bucuria înnobilează sufletul”
– Henrik Ibsen
Nimeni nu poate să se implice cu adevărat în viată fără a fi uneori trist si alteori – stăpânit de bucurie. Sunt simtiri care apartin fiintelor si a căror intensitate diferă de la om la om. Sfântul Ioan Gură de Aur definea tristetea ca fiind „o rană a sufletului”. Un proverb arab spune că tristetea este a oamenilor care judecă, iar filozoful german Arthur Schopenhauer (1788-1860) credea că „inteligenta măreste facultatea de a suferi si, prin urmare, atinge în om gradul său cel mai înalt”.
Tristetea pătrunde din exterior în sufletul nostru prin simturi, putând avea multiple cauze: ceva ce am dorit nu se realizează; am fost loviti în demnitatea noastră si protestul ne pare barat, ca atare zadarnic; asistăm sau luăm cunostintă de evenimente neplăcute; remarcăm inegalitatea si nedreptatea; pierdem o persoană iubită sau pierdem iubirea persoanei iubite etc. Puterea si speranta slăbesc în sufletul nostru, nu mai avem curajul necesar de a lupta împotriva cauzei, ne supărăm pe lume – ceea ce este inutil, chiar prostesc. Uităm că de cele mai multe ori, pentru ceea ce am pierdut, vine, mai devreme ori mai târziu, un câstig ca o compensatie, ca o mângâiere a sufletului. Sau, după cum spune legendarul poet grec Homer, „Cine a rătăcit si a pătimit mult în lume, îsi găseste bucurii chiar si în durere”, iar scriitorul englez William Shakespeare (1564-1616) ne încurajează cu cuvintele lui: „Înteleptii nu stau niciodată să îsi jelească pierderile, ci caută cu voiosie să-si vindece rănile”, fiindcă, spune tot el, „Când sosesc mâhnirile, ele nu vin ca iscoade răzlete, ci în cete”.
Tristetea afectează toti oamenii. Este simtită aproape zilnic în viata noastră. Am scris cândva într-un poem: „Nu toate zilele sunt la fel/ si nu simtim la fel în toate zilele./ Nu toate iubirile sunt la fel/ si nu iubim la fel în toate clipele vietii…”. Spre deosebire de Depresie, care poate fi o afectiune cu un impact drastic asupra vietii unei persoane – o boală, o tulburare a stării de spirit care cuprinde o varietate de simptome –, tristetea este o stare emotională. Metaforic, scria cineva „tristetea este doar o „zgârietură superficială”, în timp ce depresia este mai mult decât o rană deschisă care necesită un garou”.
Oamenii tristi au nevoie de comunicare, consolare, mângâiere, îmbrătisare. Tristetea care ne cuprinde văzând schimbările în lume făcute în sens negativ, ne semnalează nevoia unei interventii, unei schimbări cât mai rapide a vietii pornită pe o pantă gresită. Datorită sensibilitătii diferite, unii oameni se resemnează, altii reactionează, se revoltă. Tristetea te poate însingura atunci când renunti la luptă. Singurătatea nu înseamnă tristete, dar este o stare care te poate îndemna la tristete, uneori chiar la bucurie – când descoperim sensuri camuflate până în acele clipe. Nu mai spun de constatarea faptului că cea mai tristă singurătate, poate fi singurătatea în doi. De asemeni într-o colectivitate te poti simti singur, doar tu cu judecata ta si poate si a altora care preferă să tacă decât să-si expună părerile, să sară în ajutorul găsirii unor solutii care privesc viata ta, viata noastră. Când o persoană aflată în această situatie caută o cale de iesire, de schimbare a situatiei, vointa si curajul intră în actiune, se renuntă la starea de tăcere, pasivitate, se doreste a se da ajutor societătii, din iubire si pretuire fată de semeni.
Filozoful, psihologul român Constantin Rădulescu-Motru (1868-1957), în cartea sa „Românismul”, vorbea despre o „ordine spirituală” adânc înrădăcinată în sufletul românesc, de faptul că românul crede în existenta fortei divine si, de asemenea, primeste cu încredere ideologiile politice, dacă acestea promit „întronarea dreptătii si a armoniei între oameni”. Poetul, filozoful Lucian Blaga (1895-1961) vorbea despre o „matrice stilistică – mediul în care respirăm chiar si atunci când nu ne dăm seama”. Astăzi, se vorbeste de faptul – experimental constatat – că emotiile, năzuintele, aspiratiile unui neam generează „un câmp morfic” – o formă impregnată care rămâne si creează tipare de dezvoltare pentru noile generatii – si că, normalitatea constă în a te hrăni cu o spiritualitate care îti apartine, ruperea rădăcinilor însemnând slăbirea neamului. În această idee scriam în alt poem: „Dacă n-ar fi rădăcinile, am vedea copacii prin aer zburând!?”
Schopenhauer – spirit mistic, modern, filosoful vointei si al pesimismului, între Goethe si Nietzsche „mult mai chinuit decât primul si mai sănătos decât al doilea” –, considera că putem afla adâncurile fiintei noastre prin vointă, aceasta determinând evolutia: „Vointa este izvorul tuturor fenomenelor, inspiratoarea, creatoarea întregii lumi vizibile. Vointa a vrut întotdeauna viata”.
Ca atare, schimbarea în viziunea fiecăruia dintre noi duce la schimbarea societătii, la atingerea armoniei care înfrânge tristetea, oricât de temeinic ar fi ea motivată. Si spun aceasta fiindcă întotdeauna am considerat sufletul omului ca „ambitus” al unei voci, unii fiind în stare să simtă intens sentimentul tristetii, deopotrivă sentimentul bucuriei si alte sentimente, si să compenseze, într-un fel, „ambitus” restrâns al celui care nu posedă această calitate a sufletului. Dorintele omului vor determina miscarea sa, lupta, el va îmbrătisa durerea dar si bucuria vietii. Fiindcă, omul care voieste, având si credinta în suflet, până la urmă – izbuteste!
Bucuria este sentimentul pozitiv, starea sufletească opusă tristetii care ne cuprinde când simtim că universul ajunge a fi constituit armonic, când întrezărim progresul, miscarea sa ritmică făcându-se după o curbă sinusoidală în care alternează repausul cu activitatea, respectiv regresul cu progresul, când simtim că suntem, cum spune românul „pe cai mari”.
Bucuria se caracterizează printr-o viziune optimistă a unei situatii, este o trăire interioară aducătoare a stării de bine, cu mari nivele de energie si multă disponibilitate în fata actiunilor constructive, exteriorizându-se prin multe căi: vorbire, fapte, gesticulatii, atitudini. Nota cineva că bucuria este una dintre cerintele cele mai de seamă ale vietii omenesti, „după ea aleargă sufletul omenesc, după cum aleargă cerbul după izvoarele apelor cristaline”. Cum ar fi viata fără bucurie, fără zâmbete, fără hohotele noastre de râs? Ar fi „întunecată, apăsătoare si pustie”.
Bucuria este o calitate a unui bun crestin. Simtim acest adevăr. Conditia esentială a Bucuriei este Credinta, fiindcă o viată lipsită de credintă este „o rătăcire în spatiu si timp”. Dacă metafizica – ceea ce nu poate fi perceput cu simturile noastre – diferă în toate religiile, morala este păstrată. Ce poate fi mai minunat decât religia care predică iubirea pentru semeni, mila, împăcarea, credinta si speranta?
Scriitorul francez Antoine de Saint-Exupéry (1931-1944) credea că „dragostea nu constă în tintuirea privirii unuia asupra celuilalt, ci în contemplarea împreună a aceleiasi directii”. Cât adevăr! Este valabil si în dragoste, si în prietenie, în convietuirea între semeni, în general – în clădirea viitorului. Ideal este să mergem spre sensul pozitiv al devenirii umane, adică a traiului în armonie, sub semnul spiritualitătii benefice, revelate nouă de Divinitate. Să fim convinsi că nu ne nastem în zadar, că nu suferim în zadar, că viata este o carte a învătăturii: „Luati învătătura, că mult argint si mult aur veti câstiga cu ea!...” (Isus fiul lui Sirah 51, 30-36). Când comportamentul nostru este moral, sufletul se eliberează, ajunge la liniste, si războiul din afară si cel dinăuntru se potolesc. Solidaritatea si coeziunea socială sunt alte conditii ce depind de valorile care ne unesc, de spiritualitatea care ne defineste si acest fond sufletesc comun poate fi dat în primul rând de cultură. Experimente recente au dovedit că există un câmp cuantic care ne uneste cu tot ceea ce există în jurul nostru si că prin intermediul acestui câmp suntem într-o permanentă legătură cu toti si cu toate, fie că suntem constienti sau nu, de acest fapt. Ar trebui să fim!
Lucian Blaga spunea: „Orice colt sufletesc din noi are atâta rezonantă pentru tot ce se petrece în noi, încât de multe ori mi se pare că fiecare idee are o inimă care bate pentru ceva si fiecare simtământ un cap care cugetă”. În zilele noastre s-a dovedit că sentimentele care izvorăsc din inimă, bazate pe convingerile noastre puternice, pot modifica forma ADN-ului. Filozoful francez Henri Bergson (1859-1941) gândirii căruia Lucian Blaga i-a acordat un deosebit interes – curent filozofic numit intuitionism,
în opinia multor istorici ai filozofiei fiind cea mai mare filozofie pe care a avut-o Franta de la Descartes, iar Europa de la Kant încoace –, spunea: „Bucuria este semnul că viata a reusit”.
Pentru a schimba lucrurile din rău în bine, pentru a ajunge de la tristete la bucurie, este necesar curajul; el este cel care ne scapă de teamă si ne redă libertatea. Dar, avem nevoie să fim ajutati de timp. „Unde e ceasul meu?”, întreba pictorul spaniol Salvador Dali (1904-1989) apropiindu-se de finalul vietii, pictor care a reusit să redea imaginea timpului lipsit de rigiditate, ceasul său reprezentând conceptul de fluiditate a timpului, care curge în afara vointei noastre sau, exprimat altfel – paralel cu vointa noastră. Despre tablou, se crede că sursa de inspiratie ar fi fost Teoria Relativitătii a lui Albert Einstein, Dali a explicat însă, că l-a inspirat brânza Camembert care se topeste la soare – superbă metaforă! –, iar ceasul de buzunar din tablou atacat de furnici – o metaforă a decăderii, a timpului în care se călăreste „pe cai mici”, mai recent… „pe mârtoage!”.
Să poti avea o viată armonioasă, să poti să iubesti, să poti să te dăruiesti, să poti să găsesti mereu solutii miraculoase la problemele de zi cu zi, este nevoie de bucuria fiecăruia dintre noi. În interiorul nostru mai întâi trebuie să fim fericiti, să putem însuma fericirea noastră altor fericiri. Si „să lăsăm petalele dulci ale bucuriei să se astearnă lin pe covorul sufletului nostru”, după cum scria cineva, în tonul optimist.
Simptomele timpului în care trăim se datorează unui complex de factori, de la cei tehnologici, până la factori ideologici, geopolitici, economici care duc la o accelerare a evenimentelor, schimbări si directii, ne spune autorul si vizionarul Dr. James Canton (n. 1951). El prevede o revolutie care va avea loc în economia globală, ca urmare a convergentei dintre comertul liber, tehnologie si democratie, ce va schimba semnificativ vechile echilibre sociale; noua fortă de muncă va fi tot mai multiculturală si va valoriza mai accentuat potentialul feminin; schimbările globalizării ce se vor face simtite prin aparitia unor noi centre de putere vor conduce la noi conflicte ale diferitelor civilizatii, în care se vor confrunta valorile economice si culturale, ele vor produce schimbări greu de definit. Însăsi schimbarea climaterică, adaugă el, va face lumea greu de recunoscut, prin provocările pe care le implică „încălzirea globală, poluarea si amenintările biodiversitătii”. Rezumând previziunile lui James Canton, se poate spune că viitorul este într-adevăr nepredictibil, iar ruptura de trecut va fi mult mai radicală decât cea marcată de trecerea de la marile descoperiri geografice si productia manufacturieră, la lumea modernă si industrializarea din sec. al XIX lea al XX lea. „Ocupat până ieri cu interpretarea trecutului, istoricul va trebui să învete să-l priceapă, să-l expună si să-l explice prin prisma unui viitor alternativ, făcând din trecut trecut-uri si din prezent, o variantă potentială de coagulare coerentă a lumii”, ne mai spune James Canton.
Lucian Blaga, la vremea sa, constata caracterul relativist al istoriei, totul depinzând de „felul liniei pe care un nou stil doreste s-o dea vietii” si concluziona, luând în calcul variatia, vesnicele schimbări: „Istoria nu cunoaste cuceriri definitive!”
Carolina de Nord
|
Vavila Popovici 9/13/2016 |
Contact: |
|
|
