Cu Sergiu Cioiu despre cartea ; Nu stim aproape nimic (Pusa Roth în dialog cu Sergiu Cioiu) si doua CD-uri : Sergiu Cioiu în dialog cu dumneavoastră si “Vântule” si alte cântece, album dublu
Irecuperabil, grav bolnav, actorul Sergiu Cioiu, la Toronto!
Sergiu Cioiu? Dar cine este SERGIU CIOIU? Ce vârstă are? De când se află în Canada? Cu ce se ocupă?
Irecuperabil bolnav de cântec si de poezie, Sergiu Cioiu recidivează cu trei titluri:
1.) Nu stim aproape nimic (Pusa Roth în dialog cu Sergiu Cioiu). Apărută recent, cartea autoarei Pusei Roth în dialog cu Sergiu Cioiu, a fost de curând lansată la Bucuresti, Iasi, Cluj, Craiova, Târgu-Jiu, Râmnicu Vâlcea, Brasov.
2.) Sergiu Cioiu în dialog cu dumneavoastră (pe marginea cărtii intitulate “Nu stim aproape nimic”), audiocarte, CD dublu.
3.) “Vântule” si alte cântece, album dublu, de curând scos de EUROSTAR, a cărui lansare oficială va avea loc la Bucuresti, în luna noiembrie, dar deja la dispozitia celor care au nostalgia cântecelor poetice scrise si compuse de Alexandru Mandy.
Sergiu Cioiu, “cântăretul-actor, actorul-cântăret” se marturiseste în cartea scrisă împreună cu Pusa Roth, pagini cu tentă biografică în care se vorbeste despre o perioadă frumoasă si fastă pentru muzica usoară românească, despre prietenie si prieteni, compozitori, realizatori, autori, regizori, muzicieni, oameni de teatru, politicieni, medici, unele nume de notorietate, altele mai putin cunoscute, se răspunde la întrebări mai intime, se trece în revistă un repertoriu, cu titluri de cântece cunoscute, înregistrate în audiobook-ul al cărui titlu evocă dialogul, un dublu compact cu inregistrări de comentarii, medley de cântece, exemplificări, cu recitări din proiectele poetice si muzicale ale realizatorlui care-si spune simplu “artizan al cântecului si al verbului”. Cum actorului i se spunea “Vântule”, datorită emblematicului cântec lansat în anii '60, Sergiu Cioiu si-a intitulat albumul tinând cont de această întâmplare anecdotică. Cu această revenire, Sergiu Cioiu dovedeste tenacitatea alergătorului de cursă lungă, nerenuntând la pasiunea sa pentru cântec, muzică si teatru poetic. Lansînd aceste produse artistice în limba sa maternă, după mai bine de 30 de ani ca cetătean canadian de origine română, Sergiu Cioiu e, fără îndoială, bolnav irecuperabil de cântecul poetic si de poezia cântecului, asa cum ne-am permis să-l diagnosticăm.
Observatorul - Stimate Sergiu Cioiu, am citit cartea intitulată Nu stim aproape nimic (Pusa Roth în dialog cu Sergiu Cioiu), carte din colectia Summa cum laude, editată de Ars Longa, din Iasi. Am înteles că, de fapt, pe doamna Pusa Roth ati cunoscut-o abia la Bucuresti, în luna mai ce a trecut, când ati fost în România pentru lansarea cărtii si a audiocărtii Sergiu Cioiu în dialog cu dumneavoastră. Cum ati reusit să realizati această carte în dialog?
Sergiu Cioiu - Am comunicat prin posta electronică, am vorbit pe Skype, am utilizat aceste metode de socializare si asa ne-am împrietenit. A fost un dialog la distantă încheiat cu o frumoasă prietenie, după o fructuoasă colaborare.
Obs. - Citind cartea, am avut impresia că descopăr un alt Sergiu Cioiu, nu cântăretul sau actorul, ci cel care-si spune doar “un artizan al cântecului si al zicerii” — e drept, înconjurat de o anumită aură, amintiri bogate, nume cunoscute dintr-o perioadă în care se ascultau, încă, la radio, pe lângă alte cântece, “Cântecul vântului”, “Glasul tău”, “Venise vremea”, “Poarta sărutului”, “Masa tăcerii”, “Coloana fără sfârsit”… si alte cântece lansate de dumneavoastră în acea perioadă. De ce “artizan”?
S.C. - Nu m-am considerat niciodată un cântăret. Pentru că mi-am cultivat o anumită tehnică si mi-au plăcut unii interpreti ai cântecului cu text, am jucat rolul acesta si încă îl mai joc. De fapt, sunt actor, dar am jucat putin, am creat prea putine roluri, în comparatie cu colegii mei de generatie, unii actori foarte apreciati. În schimb, citesc, zic poezie, uneori mă folosesc de atributul celui care are această meserie, în care tehnica vocală este foarte importantă si-ti dă posibilitatea să faci un pod între poezie si muzică, teatrul de carte si lecturile unor dramatizări. “Artizan”, în acest domeniu, mi se pare mai clar decât “artist”, mi se pare că evocă mai precis munca încăpătânată a omului care aspiră a face lucruri mai “mari” dintr-o sumedenie de gesturi “mici”, gesturi de artizan, cu scule de artizan… cu toate că nimic nu se poate construi, pentru public, fără emotie “artistică” si estetică.
Obs. - Am remarcat capitolul dedicat compozitorului Alexandru Mandy, autorul unui mare număr de cântece din repertoriul dumneavoastră. Ati descris acel santier din care au iesit câteva dintre cele mai cunoscute cântece, unele adresate direct unor nume de mare circulatie, cum ar fi Maria Tănase sau Gilbert Bécaud. De altfel, dialogul purtat cu Pusa Roth este o frumoasă înlăntuire de anecdote, cu gânduri despre prieteni si prietenie, despre interpreti si compozitori. Vorbind despre cântec, as dori să aflu, pentru cititorii Observatorului, dacă azi mai cântati, dacă încă aveti plăcerea de a performa pentru publicul dumneavoastră.
S.C. - De curând a apărut sub auspiciile casei de discuri Eurostar, din Bucuresti, un album CD dublu, ca si cel ce a fost lansat odată cu cartea. În audiocarte, găsiti două discuri compacte cu o trecere în revistă a repertoriului meu, câteva ziceri din poemele ce fac obiectul unor proiecte de disc, în timp ce noul album, intitulat “Vântule” si alte cântece, pune în lumină majoritatea cântecelor de Alexandru Mandy interpreate de mine în spectacole, lansate la Radio România, pe parcursul a douăzeci de ani. Desigur si azi le mai cânt. Au trecut, deja, cincizeci de ani de când s-a creat si a fost lansat în Festivalul Mamaia, editia 1966, “Cântecului vântului”. De altfel, lansările de la Bucuresti si alte câteva orase din România au fost precedate de câte un microrecital. Intentionez să readuc, în direct, câteva din aceste cântece, dacă se vor organiza lansări de carte si aici, în Canada. În luna octombrie, voi avea o lansare la Montreal si, sper, una, la Ottawa. Poate se va găsi un amfitrion si în Toronto, de ce nu, chiar la Cenaclul Observatorului… Voi pune la dispozitia publicului un număr de cărti si de albume, dacă se va ivi această ocazie. As dori să prezint, celor care ar avea curiozitatea de a participa, atât cartea si audiocartea, cât si albumul cu cele 22 de cântece, editat de Eurostar tocmai datorită trecerii mele prin Bucuresti, cu ocazia lansării cărtii, când am avut mai multe întâlniri si un recital televizat pe postul TVR2, în emisiunea Ieri-Azi-Mâine (http://www.tvrplus.ro//editie-ieri-azi-maine-449710).
Obs. - Desigur, ne gândim la această posibilitate. Chiar vroiam să vă propun o asemenea vizită, pentru publicul din Toronto, obisnuitii Cenaclului nostru. O altă întrebare la care m-am gândit... de ce acest titlu, Nu stim aproape nimic? A fost alegerea dumneavoastră?
S.C. - Desigur. Am fost întrebat de autoarea Pusa Roth ce titlu doresc să aibă cartea noastră. Am ales acest titlu, pentru că e greu a da răspunsuri la toate întrebările ce ni le putem pune într-o viată. Ideea e că suntem în permanentă căutare a adevărului sau a unor adevăruri esentiale. Cu voia sau fără voia noastră, adesea suntem manipulati, uneori, în voia soartei, călători pe spinarea pământului, exploatat fără milă, fără constiintă si fără scrupule. Ce se va alege de această planetă albastră, dacă ne mor oceanele, dacă dispar albinele, dacă nu stopăm această sete de bani si de putere a unui mic procent care conduce destinele omenirii, plătind guverne, pentru a ni se ascunde adevăruri la care nu trebuie să avem acces. Am ajuns la concluzia că stim prea putin, că e aproape imposibil să facem lumină asupra tuturor tainelor, care nu pot fi dezvăluite celor care doresc a sti mai mult, dar care nu au timp, oricât ar căuta adevărul suprem, într-o viată de om... Religiile, politica, diversele ideologii, sunt toate în slujba unor grupuri care care doresc putere si manevrează cu multă dibăcie, exploatând cu cinism ignoranta multimilor.
Obs. - Ce concluzie am putea trage, ascultându-vă, citind cartea si ascultând discurile dumneavoastră?
S.C. - Am ajuns la concluzia că o viată nu este de ajuns pentru a sti tot ce e de stiut. Ne dau târcoale multe mistere, dar, în materie de viată, cred că iubirea e cel mai înalt, cel mai important, cel mai frumos sentiment omenesc, cel mai creator!
Iubirea te poate orbi, talentul te poate lumina, e important talentul în a iubi, el ne luminează sentimentele!
Bătrânetea nu înseamnă numai întelepciune, câteodată e zahariseală.
Creatorul este cel care e mereu inspirat. Cine caută inspiratia, mai bine s-ar apuca de citit. Ar avea multe de aflat, citind!
Cartea ne face mai inteligenti, mai buni, mai sensibili, dar nu poate înlocui inspiratia creatoare.
Nu tot ce ne place este recomandabil, uneori ne poate aduce sfârsitul…
Mestesugul este obligatoriu în artă. Mestesugul se învată! Adevărata artă are nevoie de mestesug dar, mai ales, de talent! Talentul nu se învată! Talentul vine de la... Dumnezeu? Chiar dacă, în fiecare dintre noi, sălăsluieste un Dumnezeu, acela nu îti poate dărui si talent si succes, ci doar cumintenie si asteptare. Talentul se răspândeste, dar nu este molipsitor. În preajma talentului, ti se schimbă starea de spirit, si uneori plângi, alteori râzi, dar de cele mai multe ori cazi pe gânduri... Unii spun că inspiratia este o stare de gratie. Este, foarte probabil, gratia lui Dumnezeu…
Pentru mine, Dumnezeu este acela pe care Nichita îl vedea ascuns în pietre, în nisip, în struguri, în scorburi de copaci sau în copacul însusi.
Un artist nu trebuie să asume latura exterioară ci pe cea venită numai din interior, exprimând un crez artistic, o idee majoră sau un esafodaj de idei care stau la baza artei sale. Publicul rămâne să-l recunoască sau nu. Adevăratul artist creator, chiar dacă doreste să seducă, să placă, nu va schimba acest esafodaj de dragul succesului. Pentru asta sunt atât de diferiti cei care, urcându-se pe o scenă, îsi asumă riscul de a se confrunta cu publicul. Subiectul este extrem de complex, si sunt convins că este un teren alunecos.
A fi, a fi fost, a rămîne… — Nu stim aproape nimic. Oamenii uită usor. Uneori, trecem cu usurintă peste tot ce ar trebui retinut. De multe ori, comparând ceea ce stim (sau ni se pare că stim) cu ceea ce am putea încă afla, aflăm că este prea putin. Gloria nu serveste decât atâta vreme cât existi fizic. Gloria trebuie să se obtină prin stiintă, prin inventivitate, prin creatie, uneori prin curaj, impuls si eroism. Nu stim aproape nimic, pentru că suntem oameni si, deseori, ne putem însela, crezând că stim… si aflăm că, de fapt, nu stim aproape nimic. Pentru că niciodată nu vom sti exact ce ne rezervă ziua următoare. Pentru că a rămâne e mai presus de a fi fost. Si a fi fost nu înseamnă a fi, iar a fi nu înseamnă a sti, ci doar a exista, cu dorinta de a învăta, poate, pentru a sti... Nu avem, însă, atâtea zile pentru a sti si răspunde tuturor întrebărilor vietii, STIU!
În trecere, al dumneavoastră,
Sergiu Cioiu,
artizan al cântecului si al zicerii
Nota Observator.;
Daca sunteti interesati de a participa la un mini concert in Toronto a lui Segiu Cioiu in care talentatatul actor si solist isi va prezenta cartea:
" Nu stim aproape nimic (Pusa Roth în dialog cu Sergiu Cioiu) si cele doua CD-uri :
Sergiu Cioiu în dialog cu dumneavoastră (pe marginea cărtii intitulate “Nu stim aproape nimic”), audiocarte, si
CD dublu. “Vântule” si alte cântece, album dublu, de curând scos de EUROSTAR ne puteti contacta la
editura@observatorul.com
observatorul@rogers.com
sau tel 416 562 7777
|
Observatorul 9/6/2016 |
Contact: |
|
|
