Las Vegas, fabulosul
DOWNTOWN LAS VEGAS
”Welcome to fabulous Las Vegas, Nevada” e scris pe panoul iluminat în stil nostalgic cu lămpi stridente, de neon. Pancarta e amplasată acolo unde începea orasul acum saizeci de ani.
Între timp, metropola a crescut peste poate iar panoul ̶ motiv fotografic atât de-ndrăgit încât stăm la coadă ca să putem ajunge la el ̶ e situat în inima orasului, protejat de lege, fiind mostră tipică a artei POP specifice vremurilor în care glamourul era-n floare. Stă bine-nfipt exact la locul său initial, la începutul bulevardului Las Vegas si, implicit, la kilometrul zero al celebrului strip („fâsia”). Ne pregătim si noi să de balansăm pe „panglica” orasului păcatelor, un fel de Mecca a capitalismului, la care americanii merg în pelegrinaj când vor să se închine zeitătii Mamona, sau când se satură de viata de cetătean cuminte.
Nu stiu ce mă contrariază mai mult: cuvintele vegas si nevada, care înseamnă în spaniolă „păsuni” si „ninsoare”, sau adjectivul fabulous, care mă duce cu gândul la păcăleli între animale de poveste, din fabule. Îmi vine greu să-mi închipui că vietătile sirete, zăpada sau câmpiile mănoase îsi pot da mâna în desertul arid, care se-ntinde în jurul nostru ca o cratită supradimensională, încercuită ermetic de muntii cu aspect la fel de dusmănos.
Dar ce să mă mai mir? În orasul despre care circulă atâtea povesti misterioase, cu mafioti si bani spălati în apă adusă poate special în acest scop, o cacealma sau un truc ar fi la locul potrivit, făcând parte din peisaj! Dar despre asta mai târziu, căci altele sunt subiectele care ne frig degetele, la scurt timp după aterizare.
E cald în luna lui cuptor. Parcă Satana si-ar fi pus în minte să ne prăjească de vii! Degeaba ne linistesc cei de pe aici, asigurându-ne că ne vom aclimatiza repede si că dogoarea uscată e mai suportabilă decât umezeala de la tropice. Ca să fac o fotografie dintr-un unghi favorabil am îngenuncheat din neatentie pe asfalt, doar pret de-o secundă. Imediat am sărit, arsă la propriu de dogoarea de la sol. A doua zi aveam o urmă rosie pe genunchi. Un ou s-ar fi făcut omletă pe loc!
Gâtlejul nostru uscat strigă permanent după apă. Noroc că edilii orasului s-au gândit s-o pună la dispozitie la tot pasul. Cu Dumnezeu înainte!
Bunul Dumnezeu e vesnic pomenit prin banderola In God we trust tipărită de pe versoul fiecărei bancnote americane aruncate în joc. Ca să nu mai vorbim că alaiul de chapels (capele), constructii cochete ce flanchează o stradă lungă, e subordonat aceluiasi Lord atotputernic. Sunt mini-întrerpinderi de fabricat cupluri, unde, fără formalităti prea multe, se oficiază căsătorii taxate pipărat. Dacă ai actele necesare la purtător, poti spune DA în orice clipă din zi si din noapte în fata unui preot îmbrăcat, tuns si fardat ca Elvis Presely. Mai nou, în caz că te grăbesti, te poti căsători si din masină, la Drive In and Get Married (căsătorie la minut).
Înainte de a hoinări pe bulevardul reclamelor multicolore, merită aruncată o ultimă privire peste gardul care se învecinează cu indicatorul de bun venit în orasul cu două milioane de locuitori Las Vegas, pentru a admira la o aruncătură de băt aerodromul infernal, pe care aterizează în ritm frenetic avioane de pe tot globul.
”Nu suntem nebuni, nici surzi”, ne explică o ghidă localnică, ”pur si simplu orasul a crescut rapid si a înghitit aeroportul; iar cum noi trăim de pe urma turistilor nu putem decât să ne bucurăm că-l avem în mijlocul nostru. Asta-i situatia. Nu veti auzi niciodată de vreun protest al locuitorilor Vegasului împotriva zgomotului motoarelor aeronavelor, pentru că pur si simplu nimeni nu protestează.”
Aha, interes sau instinct de supravietuire? Indiferent care-o fi, e logic si aici că fără sacrificii nu e rost de câstig. No money, no fun, cum spun americanii.
La capătul bulevardului capelelor e situat Downtown Las Vegas, centrul vechi al orasului, locul magic în care încă se mai respiră aerul secolului trecut. Nu e bine să cobori noaptea din masină între centrul vechi si cel nou, supranumit The Strip. Acolo e zona gri, în care prostitutia, drogurile, armele de foc si fărădelegea sunt la ele acasă. Dar cine să fie nebun să riste o astfel de escapadă? Pedeapsa cu ani de închisoare e asa de draconică încât tuturor le piere pofta de furtisaguri prin restul orasului, unde esti safe sută la sută. E ceva să poti garanta linistea si pacea publică asa de bine!
Întruchiparea reverentei americanilor în fata sacrificiilor căutătorilor de aur e expusă într-o vitrină din sticlă groasă, în legendarul Cazinou Golden Nugget: e cea mai mare pepită de aur găsită vreodată pe Pământ. The Hand of Faith („mâna destinului”) seamănă cu o palmă cu degete întinse spre cer, în mărime naturală. Numai gelosii soptesc pe la colturi că monstruosul golomot din metal pretios n-ar fi fost descoperit în America, ci taman în îndepărtata Australie. „Asa e.” recunosc nonsalanti americanii si adaugă „So what?” („Si ce dacă?”).
La un brat distantă de Mâna Destinului e amplasat automatul de la care oricine poate să-si cumpere aur presat, în formă standardizată. Plata e posibilă numai în numerar iar cursul de schimb se actualizează la fiecare 60 de secunde. Asadar, dacă am câstiga la jocuri de noroc, aici am putea să ne ridicăm câstigul în aur. Problema e doar că nu câstigi decât multiplu de cât mizezi, iar cum noi, jucători de rând, mizăm mediocru, câstigul nu e deloc îndeajuns pentru un lingou de aur. Surprinde faptul că nu sunt forte de ordine pe lângă automat. Tehnica modernă o avea cu sigurantă cerberi mai buni!
Yummy! ̶ spun americanii, plescăind pofticiosi din limbă, atunci când le place ceva. Si Doamne, ce fătuci frumoase, îmbrăcate doar cu trei triunghiuri minuscule si niste pene bogate se plimbă dezinvolt pe sub tavanul inundat de proiectii elucubrante care se bolteste peste stradă. O invenitie modernă cu LED-uri de ultimă generatiene fură ochi si ne suceste gâturile!
Când iesi din Golden Nugget ti se pare că ai nimerit într-un vis din secolul trecut, căci te trezesti înconjurat de Frank Sinatra, Bobby Brown si de multi idoli ai genurilor Rock and Roll sau Flower Power, prezenti în carne si oase. Toate astea pe muzică live cu formatii precum Eagles, Jon Bon Jovi, Melissa Etheridge sau altii din aceeasi categorie consacrată. Spre deosebire de figurinele de ceară din muzeul Madame Tussauds, care nu sunt nici ele prea departe, starurile cântă aici la scenă deschisă, în contact direct cu publicul care nici măcar nu trebuie să-si cumpere bilet de intrare, pentru că programul de pe Fremont Street e un cadou gratuit din partea orasului! Incredibilă Fremont Street Experience!
Celor interesati de adevărata lume a jucătorilor ”seriosi” le furnizez doar succint câteva hinturi (ponturi): jucătorul mediu ̶ demn de luat în seamă, dar nu extraordinar de curtat ̶ e cel care vine în Las Vegas cu minimum 150.000 de dolari (echivalentul unei case bunicele, cu piscină si cu tot confortul), sumă pe care e dispus s-o joace în întregime. Împreună cu însotitorii săi e luat de la aeroport cu limuzina si i se pune la dispozitie un apartament dotat cu necesarul. În plus, un asistent personal se ocupă de toate nevoile sale în materie de alimente, băuturi si alte consumabile si are obligatia de a-l ... îndruma cum să-si cheltuie banii (dacă nu îi cheltuie pe toti, asistentul îsi pierde jobul).
Clientul ideal e însă altul, cel supranumit the whale („balena”). Se pare că nu există decât circa 40 de astfel de indivizi pe glob. În afară de responsabilii cazinourilor, mai nimeni nu stie cine sunt ei. Vin cu avioane private, sunt transportati cu limuzine blindate (care pe dinafară nu arată altfel decât cele „normale”), sunt cazati în vile special construite în interiorul hotelurilor, fără stiinta celor din afară si au credit de joc nelimitat, dar au obligatia de a juca de mai multe ori pe zi, cu o miză minimă de zeci de mii de dolari pentru fiecare pariu, cel putin 7 minute pe partidă. Ce ziceti, vă-nhămati? Dacă da: baftă!
Pe Fremont Street, amintirile din era prohibitiei răsar la tot pasul. Legendarul Cowboy Vegas Vic, reclamă supradimensională de 12 metri înăltime e tot acolo unde era si acum optzeci de ani, luminând împreună cu partenera sa Vegas Vicky drumul împătimitilor jocurilor de noroc spre încă existentele cazinouri legendare Binion´s Horseshoe si Golden Nugget. Strada e una din foarte putinele adrese ale Americii unde ai voie să bei alcool pe stradă fără să fii amendat (e drept că te costă usturător, ceva pe la 11 dolari paharul!). Tot aici poti înota într-un bazin cu pesti carnivori, inclusiv rechini, fiind despărtit de ei doar printr-un perete de sticlă.
Muzeul Mafiei (The Mob) e doar la un pas, un loc din care iesi nelămurit, întrebându-te ce-a fost mai întâi, oul sau găina. Explic scurt: initiativa de a construi în plin desert, în loc nepropice oricărei forme de viată, a unui oras dedicat distractiilor si ̶ nu e un secret ̶ spălării banilor, a apartinut unui mafiot pur sânge. În schimb, initiativa de a pune stavilă magnificului râu Colorado, care a săpat nu departe de Las Vegas spectaculosul Grand Canyon, cu adâncimi de 1400 de metri, zăgaz gândit pentru a crea un bazin capabil să alimenteze din belsug desertul cu apă, s-a întâmplat să i se năzărească politicianului onorabil Hoover, contemporan cu aceasi mafioti buclucasi. Vreo legătură aparentă? Evident că nu. Sau poate totusi? Ciudată încrucisare de ... personalităti influente, pur sânge.
În orice caz, rezultatul e impunător: barajul care s-a construit ca prin minune în doar cinci ani si lacul din amonte, care a necesitat 7 ani până când s-a umplut cu apă pe colosala lungime de 170 de kilometri si pe o adâncime ... kilometrică (Lake Mead) e unul dintre punctele de atractie maximă ale Americii si subiect al mândirei patriotice al întregii natiuni. Orbiti de splendoarea proiectului-mamult, multi uită că, secat în aval de multimea de acumulări-gemene, fluviul Colorado ajunge în Mexic doar sub foma unui pârâu mâlos. Dar asta e, iarăsi, altă poveste.
Las Vegas este si rămâne simbolul îndrăznelii si al puterii omului de a construi cu dârzenie lucruri durabile din aproape nimic, cu conditia să aibă vointa tare. Metropola e o mostră a tenacitătii unui popor cu mentalitate de stăpân si îmblânzitor, inclusiv al naturii, si exemplu de paradă pentru setea sa de aventură, întruchiparea legendarului vis american împlinit.
THE STRIP
Primul complex de edificii-mamut de pe vestitul bulevard de paradă La Vegas-Strip este cel egiptean. Sunt prezente sfinx, obelisc, piramidă, replica mormântului faraonului Tutankamon si multe alte elemente caracteristice, toate la dimensiuni strivitoare, nu doar de jucărie, cum mi le-nchipuisem eu. Spre deosebire de original, piramida de aici nu e compactă pe dinăuntru, ci găzduieste în forul ei puzderie de mese si aparate de joc, în timp ce peretii exteriori sunt ”îmbrăcati” cu o mie (1000!) de camere de hotel, fiecare având un tavan lateral înclinat în unghiul piramidei, confectionat în totalitate din sticlă, cu vedere spre stele. Pe timp de noapte izvorăste din vârful piramidei un mănunchi de lumină intensă, în care se rotesc, atrase hipnotic ca niste fantasme antedeluviene, probabil toate păsările de pe raza orasului.
Pe lângă clădirea hotelului propriu zis, care depăseste 3000 de camere, capacitatea piramidei de sticlă e totusi „modestă”. E lucru stiut că fiecare complex tematic de pe Strip se mândreste cu unul sau mai multe edificii cu capacităti de cazare comparabile, dispunând de în jur de 3000-5000 de camere. Cele mai pretentioase, cum este superbul Venetian, merg până într-acolo încât refuză să închirieze camere si oferă în schimb pentru înnoptare peste 3000 de miniapartamente de lux.
Fiecare complex hotelier se mândreste cu câte o atractie iesită din comun, determinând vizitatorii orasului să se plimbe aproape zi de zi de la un cazinou la altul, pentru a nu scăpa nicio atractie. Complexul Excalibur, o feerie de turnuri si turnulete în stil medieval britanic, dedicat epocii cavalerilor templieri are un drac mare la poartă, care scuipă foc pe nări. Bellagio, în schimb, e chintesenta bunului gust renacentist, arborând stilul cel mai elegant posibil, cu expozitii de artă din cei mai prestigiosi artisti ai lumii (Picasso, Miro, Dali etc.), cu vestitele fântâni arteziene care dansează parcă pe sunetul muzicii clasice, cu o grădină acoperită de dimensiuni hiperbolice, în care bogătia de flori exotice emană un parfum îmbătător.
Caesar´s Palace excelează prin Colosseum, Forumul Roman si Via Appia pe care sunt amplasate nu mai putin de 180 de magazine de lux, tot unul si unul. În fata legendarului Mirage, amenajat ca o pădure tropicală luxuriantă, erupe în fiecare seară la ora 20 timp de o oră un vulcan artificial. Nu mai putin impresionante sunt grădinile cu palmieri, aleile pe care se plimbă tigri albi sau acvariumul imens, în care înoată pesti exotici din 85 de varietăti. Si fiindcă tot veni vorba de varietăti, oferta de spectacole de prin cazinouri e atât de mare încât în fiecare zi a anului s-ar putea viziona altul. Dacă însă am avea de ales o singură dată, de bună seamă că ar trebui să ne decidem pentru unul din cele 7 spectacole ale incredibilei trupe canadiene Cirque du Soleil, care sunt adevărate opere de artă (la fel de pretios e si biletul de intrare, ca se ridică la aproape 200 de dolari).
Circus Circus atrage cu spectacole de circ la fiecare jumătate de oră, Treasure Island cu decorul corăbiilor sale de pirati iar Flamingo cu grădinile cu păsări exotice. Strasphere Tower, cu cei 350 de metri înăltime, e cel mai înaltă constructie din America de la vest de Mississippi. Pe platforma sa de mare înăltime sunt amplasate trambuline si tiribombe de ultimul răcnet, care suspendă, aruncă si prind doritorii de senzatii tari direct deasupra abisului.
OK, OK, Las Vegas e asa de grandios încât până si drăcusorul critic care nu mi-a dat pace de când am traversat Atlanticul amuteste plin de respect si îsi retrage coada-ntre picioare, revizuind mai toate ideile preconcepute si pretinzând adesea contrariul. Exemplu: e-adevărat că multe dintre atractiile orasului sunt inspirate din constructii monumentale ale Europei antice, dar ele nu arată nici pe departe ca niste imitatii ieftine, ci mai degrabă ca un omagiu adus originalului, nu arareori cu mici îmbunătătiri de-a dreptul miscătoare.
Asa se face că cerul de deasupra Colloseumului Roman, al Pietei San Marco, al canalelor traversate de gondole venetiene veritabile, al cartierului Montparnasse din Paris, al vestitei berării Hofbräuhaus din München samdp. e mereu senin, umbrit doar pe alocuri de câtiva norisori pufosi, pentru simplul fapt că e pictat pe tavan în culori pastelate si iluminat din lateral cu multă dibăcie. Dar e cert că pavajul din mai toate lobbyurile hotelurilor, la fel ca mochetele de prin cazinourile asiduu frecventate sunt din materiale de cea mai bună calitate, rezistente fluxului continuu de turisti avizi de cunoastere care le asaltează neîntrerupt! Sunt materiale poate chiar mai solide decât cele originale din Old Europe.
Orasul nu e deci nicidecum construit din carton, ci din materiale de constructie solide, exceptie făcând poate statuile de dimensiuni considerabile, dar nu chiar la fel cu originalul, cum sunt Statuia Libertătii sau Turnul Eiffel (care are 3 etaje!).
Zic că le asaltează neîntrerupt si exact asta e ce vreau să spun, pentru că mai totul e deschis 24 de ore din 24, timp de 7 zile din săptămână, fără exceptie si fără pauză! Singurul amendament pe care pot să-l fac eu este că nu există decât două tipuri de magazine: fie cele de lux extrem, gen Armani, Porsche, Prada etc., care nu sunt la îndemâna oricui, sau cele de kitch zilnic, pe care le avem peste tot si în Europa, cu deosebirea că nu e scris pe suveniruri „Benidorm”, „Paris” sau „Roma”, ci „Las Vegas”. Cine vrea să se îmbrace la preturi moderate din mărci americane solide, specializate oricum mai mult pe îmbrăcăminte practică, tip sport, de firme cum sunt Tommy Hilfiger, Ralph Lauren, Timberland, Nike, Sketchers, Victoria´s Secret sau Levis trebuie să se deplaseze la centrele de outlet din marginea orasului si ... să nu meargă la pomul lăudat cu sacul prea mare.
Nimic în afară de arsita insuportabilă nu pune stavilă plimbării prin locuri care ne fac să ne simtim ca acasă, începând cu Anglia si Egiptul, trecând prin Paris, Monte Carlo, New York, Roma, Venetia si terminând cu superbul complex de domeniul viselor din viitor, recent inauguratul complex Aria, unde clădirile din sticlă si beton sunt amplasate în asa fel încât sfidează parcă legile fizicii. Singurul ghimpe care înteapă scurt la răstimpuri e faptul că în toate aceste „obiective” cu corespondentă altundeva pe mapamond, steagul arborat e mereu unul si acelasi: cel american. Inocentă ironie sau apropo subtil? Maldit soit qui mal y pense!
Aerul conditionat din interiorul clădirilor în care ne refugiem recunoscători ne întâmpină generos, dar socul temperaturilor e prea mare. Hotărât lucru: în materie de rece si cald, americanii nu cunosc calea de mijloc! Ingenios e însă faptul că poti călători pe toată lungimea bulevardului fără să iesi în căldura toridă de la stradă, trecând pur si simplu dintr-un cazinou în altul. Doar-doar te vei decide să mai joci ceva bănuti!
Ca să ne mentină mintea trează si corpul în formă, aerul din cazinouri e îmbogătit cu oxigen si are un miros plăcut, de citrice amestecate cu vanilie si nucă de cocos, miros pe care eu l-am botezat „parfumul orasului Las Vegas”. Cui nu-i ajunge ventilatia, îi recomand o vizită la unul din barurile de ozon răspândite la tot pasul, unde ti se suflă direct în nări un vânt cu aer ameliorat (contra cost).
Clădirile de pe Strip sunt construite uzând de trucuri si iluzii optice, pentru a părea mai mici decât sunt în realitate. De exemplu, ferestrele par de dimensiuni normale, dar de fapt sunt imense, mergând peste două-trei etaje. Cine a încercat vreodată să dea repejor ocolul câte unui astfel de nevinovat „bloc”, stie că durează o jumătate de oră până treci doar de fatadă.
La toată betia aceasta de forme si culori, e de mirare că un singur edificiu, suplu si înalt, de formă perfect rectangulară e complet aurit. Pe el e scris, cu litere mari de tot, numele posesorului: TRUMP.
Surpiză? Nu pentru numerosii săi sustinători, care asteaptă nerăbdători apropierea sorocului autumnal al alegerilor prezidentiale. Si sunt multi, mult mai multi decât ar crede europeanul precaut din noi. Căile Domnului seamănă uneori cu o scară la cer si sunt pavate cu ... fatade poleite.
Acelasi spiridus critic mă somează să revizuiesc si unele obsesii legate de poporul american. Da, de acord, sunt excesiv de prietenosi, uneori la modul în care te fac să te simti agresat. Chelnerul te felicită pentru alegerea făcută din meniul restaurantului (m-ar bucura să aflu dacă există feluri de mâncare la care comentează ceva de genul „cred că asta e mai bine să nu mănânci”). Altii te întreabă în timp ce astepti la semafor din ce tară vii si cum îti place la ei. Ar fi nedrept să reprosăm unui popor ospitalitatea si comunicativitatea sau stilul său direct, deschis.
În plus, nu sunt multi americani horizonntally challanged („crescuti pe orizontală”), doar putini se alimentează cu fast food si nimeni nu serveste masa la restaurant în tacâmuri si veselă de plastic. În fapt, oferta de produse vegetariene si reclama pentru produse nemanipulate genetic e imensă, mult mai curpinzătoare decât în Europa.
Nici îmbrăcămintea din magazine nu e supradimensionată, nici felul semet al americanilor de a se mândri cu natiunea lor á priori superioară nu are darul de a jigni la tot pasul (decât poate doar pe alocuri, câte un pic).
Posibil să existe o tendintă spre exagerare în genele lor, dar minciuna nu le este deloc proprie. Până si zăpada sugerată în denumirea statului Nevada apare regulat în lunile de iarnă si se asează bine pe culmile muntilor din împrejurimi, spre bucuria orăsenilor arsi de soarele verii, gata să se lanseze pe schiuri pe pistele din apropiere.
As fi vrut să fiu mai concisă si să las loc mai mult pentru cele pe are le consider cu adevărat importante, lucrurile pe care turistul grăbit nu le remarcă si nu le stie, legate de împrejurimile orasului Las Vegas. Chiar dacă poate nimeni nu-mi va da dreptate, eu una nu scap de impresia că orasul uluitor nu e de fapt nimic altceva decât o fatadă menită să ne detruneze privirea de la ceva mult mai important. Cu cât mai mare sclipiciul, cu atât mai mare secretul din spatele său!
Nu stiu dacă e vorba de bazele militare secrete, care abundă prin împrejurimi, de punctele strategice de interes national, pentru furnizarea cu energie a Americii, de unele fenomene naturale unice în lume, cum este Grand Canyon, de cele peste 100 de teste atomice efectuate aici în anii ´50, însotite de o propapgandă as spune eu nerusinată, care ridica în slăvi valentele fuziunii nucleare si minimaliza scandalos efectele secundare negative, sau pur si simplu despre ceva necunoscut nouă, care e la el acasă în desertul acesta plin de surprize.
Cea mai controversată pată de pe harta împrejurimilor este AREA 51, zonă în care se spune că s-ar păstra o navă spatială extraterestreă aterizată întâmplător în trecut, precum si rămăsitele unor fiinte de pe alte planete. E evident pentru toată lumea că baza militară secretă cu acest nume există, chiar dacă guvernul se încăpătnează să dezmintă vehement zvonurile. Mai nou există si o rută „turistică” tangentială, pe care se poate călători cu automobilul (traseul extraterestrilor).
Doar putini dintre vizitatorii Las Vegasului acordă atentie si reversului medaliei, sau al bancnotelor, căutând după sensuri ascunse, asa cum nu m-am putut opri să o fac eu. De pildă, mai nimeni nu se uită si pe versoul panoului de bun venit al. „fabulosului Las Vegas”. Acolo stă scris: Drive carefully. Come back soon („conduceti prudent. Reveniti în curând”). Cum să nu? Oricând, cu mare plăcere. Mai avem atâtea lucruri de descoperit.
Mi-a rămas în minte citatul de pe un magnet pentru frigider care se vinde cu succes în Las Vegas: ”Du-te în rai pentru climă; pentru companie, du-te mai bine în iad.” (Mark Twain).
Mă-ntreb, Las Vegas ce este: rai sau iad?
|
Gabriela Călutiu Sonnenberg 9/2/2016 |
Contact: |
|
|
