Dorul meu de casă
Dorul meu de casă nu cuprinde tara, Nu e iarba verde ce în vânt dansează. Nici străduta-ngustă străbătută vara când copii veseli, o înseninează. Dorul meu de casa nu este sistemul si nici sărăcia ce m-a alungat. Nici bătrânii jalnici ce-si soptesc blestemul de-a trăi-ntr-o tară care i-a uitat. Dorul meu de casa nu e pâinea albă ce-o rupeam fierbinte, foamea stăpînind. Nici tigani cu fuste si monede-n salbă, Veseli cum învie strada chiuind. Dorul meu de casă nu înseamnă tara dusă la ruină fara pic de milă. Nu e sărăcia ce mi-a fost povară, nici conducatorii ce-mi stârnesc azi silă. Dorul meu de casă e copilaria, chiar de-a fost prea scurtă si împovărată. Serile când tata îsi uita mânia si citea poeme cum o face-un tată. Dorul meu de casă este vocea mamei grijulie-ntruna fără de odihnă. Rara adunare la o masă neagră unde se mănâncă linistit si-n tihnă. Dorul meu de casa e iubirea sfântă ce mi-a fost sădită în adânc de suflet. Sfaturile mamei pline de sperantă, Lacrimi mari ascunse de obrazul umed. Dorul meu de casă este vorba dulce, Sirul de cuvinte ce în piept s-adună. Este doru-acela ce-napoi mă duce, Scumpa si frumoasa limba mea română .. .
|
Ana - Maria Moraru 8/31/2016 |
Contact: |
|
|