Scrisoare pastorală
Titanicul vremii noastre. La începutul veacului trecut, mai precis în anul 1912, s-a construit cel mai mare vapor cunoscut până atunci. I s-a dat numele ,,Titanic”. El era proiectat să traverseze Oceanul Atlantic si să transporte pasageri si mărfuri între Europa si America. Când l-a văzut lansat la apă, proprietarul lui a exclamat: ,,Nici Dumnezeu nu-l poate scufunda!” Si Titanicul a îmbarcat 2.228 de persoane, cantităti imense de mărfuri si a pornit la drum. Avea în el camere de locuit ca la hotel, restaurante, săli de spectacole, orchestre, ofiteri, marinari, bucătari, hamali, lume de toate categoriile sociale. Unii duceau cu ei bani si bijuterii, altii stocuri mari de mărfuri, altii doar sperante într-o viată mai bună. Într-o noapte neagră ca smoala, când pe ,,Titanic” petrecerea era în toi, vaporul s-a izbit de un sloi mare de gheată, ce plutea fără tintă. O spărtură în pântecele vasului a fost de ajuns, ca apa să dea năvală. Toate strădaniile marinarilor de a astupa gaura din peretele vaporului au rămas neputincioase. Suvoiul de apă a umplut magaziile imense, înnecând oameni si mărfuri, ridicându-se tot mai sus. Cele câteva bărci de salvare au fost insuficiente pentru multimea de pasageri si marinari. În apele reci, amestecate cu sloiuri de gheată, au murit 1.514 oameni. Câtiva au reusit să se salveze fie cu ajutorul bărcilor de salvare, fie cu ajutorul scândurilor ce pluteau deasupra apelor.
Îmi amintesc mereu de această nenorocire, de câte ori văd cum forte uriase din umbră uneltesc în fel si chip împotriva Bisericii lui Hristos. O fac de două mii de ani, dar în ultima vreme lupta s-a intensificat, fiindcă si mijloacele si metodele s-au diversificat. În prim plan este descrestinarea bătrânului continent european. Două milenii de crestinism trebuie măturate din constiinta celor aproape trei sferturi de miliard de locuitori europeni. Tinta ar fi apoi continetul american, dar acolo lucrurile sunt mult mai simple, fiindcă religia crestină are rădăcini superficiale. Aici, în Europa, lupta este cea mai grea si ea a început demult, pe mai multe planuri. Mentionăm:
- Islamizarea treptată a Europei, prin introducerea unui număr cât mai mare de musulmani pe continent. Acestia au misiunea de a înlocui populatia băstinasă, îmbătrânită, cu o natalitate foarte mică. Statisticile vorbesc că în prezent sunt în Europa 80 milioane de musulmani, în 2020 vor fi 160 milioane, iar în 2050 jumătate din populatia europeană va fi de musulmani. Sunt numeroase orase mari ruropene, în care sunt cartiere întregi ocupate de musulmani, cartiere în care nu au acces nici masinile politiei, salvării sau pompierilor. Ei îsi fac legea si nimeni n-are voie să intervină. În unele zone/orase sunt atât de multi, încât au reusit să-si impună reprezentanti în parlamente. Astăzi Londra are primar musulman! Franta si Belgia sunt tările cele dintâi vizate ca să fie islamizate în următorii ani. Pentru a avea mai mult succes în această lucrare, musulmanii recurg la acte de o cruzime greu de imaginat si de neînteles pentru europeanul veacului XXI! Atentate teroriste, masacre în masă ori în particular, amenintări de tot felul, asa încât teroarea să cuprindă usor-usor pe localnici;
- Provocarea de conflicte si chiar războaie între popoarele europene crestine, după vchiul principiu ,,divide et impera”(împarte si stăpâneste). Situatia deosebit de critică în care se află stabilitatea europeană, face ca să se simtă miros de praf de puscă în această zonă. Cu cât tensiunile politice si militare vor fi mai mari între statele crestine, cu atât terenul propice proliferării noilor intrusi va fi mai larg. Războiul dintre Rusia si Ucraina, situatia foarte încordată de la Marea Neagră sau de la Marea Nordului, degringolada din Turcia, sunt doar câteva puncte fierbiniti ale continentului.
- Mentinerea războielor în Orientul Apropiat, pentru a determina cât mai multi musulmani să emigreze spre Europa.
- Promovarea prin orice metode si mijloace a unor minorităti, în detrimentul majoritătii; impunerea unor practici si mentalităti străine culturii, moralitătii, religiei si filozofiei de viată a societătii traditionale europene, sub pretextul modernismului. Am mentiona în acest sens homosexualii, lesbienele, pedofilii, sectele religioase etc.;
- Promovarea unui învătământ cât mai superficial, în care patriotismul să fie desconsiderat, hulit, socotit o caracteristică a trecutului, o gândire învechită, perimată;
- Sărăcirea statelor europene prin jocuri de piată si de valori monetare, încurajarea împrumuturilor astronomice, pentru a le oprima orice posibilitate de a-si apăra resursele naturale si de a le folosi în interes propriu; încurajarea emigrărilor masive sub pretextul câstigurilor mai rentabile în străinătate; stergerea granitelor între state si a ideii de apartenentă la un popor anume; promovarea ideii de globalizare.
Un pericol important în calea împlinirii acestor deziderate îl constituie crestinismul. Această religie apără până la martiriu valori religios-morale si este reprezentată, deocamdată, de majoritatea europenilor. Tocmai de aceea trebuie eliminată cu orice pret. Un plan diabolic este pus la punct în această perioadă, pe lângă alte multe metode prin care fortele răului sustin războiul împotriva Bisericii lui Hristos. Este vorba de un program, care va elimina automat de pe internet tot ceea ce priveste crestinismul: scris, imagine, sunet. În felul acesta, generatiile tinere, dar si toti utilizatorii de internet vor fi lipsiti de orice informatie privind crestinismul, de orice imagini religios-crestine, de orice cântări crestine. Vor fi lipsiti de orice luări de pozitie pentru apărarea crestinismului. Nu acelasi lucru se aplică si celorlalte religii. De ele nu se vorbeste nimic.
Începuturile unui asemenea plan criminal sunt semnalate încă înainte de al doilea război mondial, părintele său fiind un oarecare Richard Coudenhove Kalergi(1894-1972). Din păcate, si-a găsit adepti în rândurile oamenilor politici cu putere de decizie la nivel mondial. Se pare că, mai mult ca oricând, planul acesta este bine pus la punct si ar avea, după cum zic sustinătorii lui, toate sansele să fie implementat. Fondatorul lui ar putea spune, asemenea constructorului Titanicului de la începutul veacului trecut: ,,Nici Dumnezeu nu-i va putea sta împotrivă!” Până la urmă s-a văzut!
As retine doar cuvintele Mântuitorului ,,voi zidi Biserica Mea si nici portile iadului nu o vor nimici pe ea!” Dacă El a zis asa, nu pot să-l cred pe Kalergi si pe adeptii lui. Nu pot! Asta e!
*
Sfaturi părintesti. Din cartea Părintelui Arsenie Boca, Cărarea împărătiei, mai spicuim un fragment: ,,UN RĂSPUNS FIOROS. Un învătător întâlni un copil pe drum. Copilul era mic, nu venise la vremea de scoală si nu iesise printre oameni. ,,- Al cui esti tu?” ,,- Al dracului”, - răspunse copilul. Învătătorul încremeni. ,,- Cum te cheamă?” ,,- Satana!” ,,- De unde vii?” ,,- Din iad!”
Învătătorul cercetă obârsia acestui răspuns fioros si află următoarele:
Mama copilului se certa foarte des cu tatăl lui, care era betiv, si-i zicea: ,,- Ce-i, drace, iar ai venit beat pe capul meu?” La asta, tatăl holba ochii, înclesta pumnii, si-un potop de înjurături îi iesea pe gură. Copilul fugea speriat, plângând, în bratele mamei, dar mamă-sa îl alunga, zicând: ,,- Fugi, satano, nu mă mai năcăji si tu în iadul ăsta de casă!”
De aici a învătat copilul, că pe tată-său îl cheamă ,,dracul”, pe el ,,satana” si că ei toti trăiesc ,,în iad!”
*
*
Dreptatea lui Cuza. Putin a stat la cârma tării marele domnitor(1859-1866), dar a lăsat urme de nesters în constiinta poporului român. Eram elev, când mi-a căzut în mână un volum impresionant, care cuprindea legende legate de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Multe dintre ele mi-au rămas întipărite în minte si în suflet si-mi amintesc de ele de câte ori văd sau trăiesc câte o situatie asemănătoare.
Într-o seară, pe un post de televiziune foarte vizionat, o fetită de scoală primară pleda cu inteligentă pentru eliberarea mamei sale din puscărie. Aceasta furase dintr-un magazin o bucată de cârnat, fiindcă nu avea bani să cumpere, iar seara trebuia să-i pună ceva pe masă fetei. Fusese prinsă, judecată la urgentă si condamnată la trei ani cu executare. Era impresionantă pledoaria fetitei pentru eliberarea mamei. Ea îsi punea speranta în Dumnezeu si în presedintele tării. Redactorul i-a pus la dispozitie hârtie si condei si a ajutat-o să redacteze cererea către presedintele tării de gratiere a mamei întemnitate. Nu stiu dacă s-a rezolvat problema sau nu, dar un caz asemănător s-a petrecut si în vremea lui Cuza.
Într-o zi, Alexandru Ioan Cuza a făcut o inspectie la o puscărie. Toti puscăriasii au fost aliniati si domnitorul a trecut pe la fiecare si l-a întrebat cum îl cheamă si de ce a fost condamnat. Fiecare sustinea că a fost condamnat pe nedrept, că s-au folosit martori si probe false, că totul a fost o uneltire sau răzbunare etc. Ultimul din sir era un amărât zdrentăros. Se vedea că este om de la tară, necăjit. Cuza l-a întrebat si pe el: ,, - Dar dumneata de ce esti condamnat? Tot nevinovat?” Omul a dat din cap si a spus: ,, - Nu, Doamne, pe drept sunt condamnat! Am furat o traistă de porumbi de la boier, ca să-i fierb si să dau la cei cinci copii mâncare! Nu aveam altceva să le dau si de două zile nu mâncaseră nimic. M-au condamnat la trei ani, dar pe drept!” Cuza a izbucnit ca un vulcan: ,, - Domnule comandant! Cum vă permiteti să tineti aici, în puscărie, un hot între atâtia oameni cinstiti? Iesi afară, banditule! Ia de la mine o pungă de galbeni si să nu te mai prind pe aici câte zile vei avea! Aici, după cum se vede, sunt numai oameni cinstiti si nevinovati, nu hoti ca tine!” Si omul a iesit pe poartă, îmbrâncit de gardieni.
Astăzi, o fetită încerca să obtină gratierea de la Domnul Klaus Iohannis pentru mama sa, condamnată la trei ani pentru o bucată de cârnat. Cu oarecare timp în urmă, o bătrână din Banat de peste 80 ani era la puscărie iar pentru trei ani, fiindcă un nepot îi legase un resou la firul de curent, de la tabloul de sigurante, deci înainte de contor, pentru ca să se dezmortească si ea, fiind vreme grea de iarnă! Nu e usor să dai o gratiere într-o asemenea situatie! Nu este usor, fiindcă nu mai sunt oameni ,,cinstiti” în puscărie, ca pe vremea lui Cuza. Pe acestia îi vezi la plajă la Marea Neagră, Marea Egee, Insulele Caraibe, în cazinouri, restaurante, la munte si-n alte asemenea locuri de destindere si distractie. Îi vezi la televizor dând lectii de moralitate natiunii sau chiar la tribuna parlamentului propunând legi pentru popor! Asta în ciuda faptului că au condamnări grele pentru sute de milioane de euro delapidate sau luate ca mită, pentru suprafete imense de teren sau de pădure vândute pe sub tejghea, pentru înstrăinarea unor bogătii ale tării, pentru multe alte fapte penale si tot felul de matrapazlâcuri.
Cât de mult a evoluat justitia, domʹle, în o sută cincizeci de ani! Păi, nu?
*
File de jurnal - nov. 1981(IV). ,,Sâmbătă au început lucrările sesiunii. Când m-am dus cu Domnul Medan la Casa de Cultură a Tineretului, ne-a întâmpinat Doamna Maria Bucătaru, directoarea Muzeului Judetean. Îl cunostea bine pe Domnul Medan. Când a aflat cine sunt, a exclamat surprinsă: ,,- Vai, Domnule S., noi am crezut că sunteti vreun bătrânel pensionar, care, îngrozit de capriciile sotiei, ar vrea să mai plece în lume! Când acolo, uite ce bătrânel ne apare acum. Păi, dumneata vei fi colaboratorul nostru multă vreme!” E o femeie de vreo 45 de ani, bine legată, blondă, o femeie care mai păstrează încă trăsăturile frumusetii.
La deschiderea festivă a prezidat Domnul Iulian Antonescu, director la Consiliul Culturii si câteva organe ale puterii locale. Domnul Antonescu, un tip gras, rotofei, cu multe ticuri nervoase faciale, ironic, trecând fulgerător de la zâmbet la încruntare, foarte adesea teatral, a vorbit frumos despre rolul muzeelor ca prezentă activă în viata spirituală a poporului. A pledat insistent pentru mentinerea caselor memoriale.
La acest simpozion a venit si Părintele Dumitru Bălasa de la Drăgăsani. Venise spre dimineată. Era obosit, dar bucuria de a mai participa i se citea pe fată cu prisosintă. Dintre vorbitorii de la lucrările în plen, am remarcat comunicarea Domnului Agrigoroaiei. În orice caz, Universitatea ,,Al. I. Cuza” si Institutul ,,A. D. Xenopol” din Iasi, prin reprezentantii lor, nu m-au multumit. Figuri tinere, sterse, dogmatiste, tinându-se de buche, fără respiratia largă a oratorului stăpân pe materia sa.
Am luat masa la cantina partidului. Am fost la masă cu Părintele Bălasa, Domnul Prof. Virgil Medan si Domnul Constantin Stihi-Boss de la Biblioteca Academiei din Bucuresti. Domnul Stihi este un om citit, o adevărată enciclopedie, dar ca individ lasă de dorit(…).
După-amiază, lucrările s-au desfăsurat pe sectiuni. Fiindcă nu se prezentaseră toti cei înscrisi, s-a dat cuvântul si celor programati pentru duminică, 22 nov. La câteva comnicări a participat si Domnul Iulian Antonescu, apoi, când si-a dat seama că devine ridicol prin permanenta sa dormitare, motăială si indiferentă, a plecat ,,doar pentru o clipă, pentru sufletelul meu!” S-a reîntors când se citea ultima comunicare. La sfârsit, a afirmat cu tupeu: ,,Vă sunt îndatorat! M-ati delectat! Vă asigur că 108 kg ale trupului meu au vibrat de noutatea informatiei si competenta documentatiei dvs.!”
Eu am prezentat comunicarea Mesajul operei istorice în context politico-social după conceptia lui Nicolae Iorga. N-am putut citi decât câteva pagini, după care am vorbit liber. Domnul Prof. Iosif Naghiu s-a ridicat si si-a exprimat admiratia că un tânăr venit de pe cine stie ce meleaguri le-a prezentat o lucrare muncită si competentă despre N. Iorga. În finalul aprecierilor m-a rugat să spun în ce domeniu lucrez. Am spus cu voce tare, spre surpriza celor din sală: ,,-Sunt preot! Sunt popă de la tară, domnule!” De atunci m-am bucurat de o atentie deosebită din partea tuturor, de parcă as fi fost de-al lor dintotdeauna(…).”
*
Evadarea. Veneam de la Constanta cu trenul. În compartimentul în care mă aflam eu au venit si trei doamne din Bucuresti. După cum le-am citit eu pe fată, erau demult trecute de saptezeci de ani. Erau de o bucurie rar întâlnită. Parcă erau niste fetite de scoală primară, care au luat vacantă după o perioadă grea. Povesteau tot felul de întâmplări, descriau până în cele mai mici detalii locurile pe care le vizitaseră de la Mangalia până la Eforie Nord. Petrecuseră trei zile pe litoral, dormiseră la hotel, umblaseră cu taxiul sau pe jos. Multe locuri tinuseră mortis să le vadă, fiindcă acolo fuseseră cu o jumătate de veac în urmă, pe vremea când fuseseră si dânsele tinere…
Doamnele îsi aminteau si de escapadele pe care le făcuseră în verile trecute. Cu un an în urmă urcaseră în tren la Brasov, ca să vină la Bucuresti, dar, neatente, se treziseră în Arad. Era motiv de mare haz această întâmplare si altele asemenea.
După o vreme, cu cât ne apropiam de Bucuresti, doamnele deveneau mai triste, mai rezervate. Au început să se plângă de copii, de nedreptătile ce le fac acestia în fiecare zi, de bădărăniile lor, de facturi, de datorii, de viată, de bătrânete etc. Asa am aflat si eu, că dânsele sustrag din pensii câte putin în fiecare lună, ca să nu sesizeze copiii, iar vara, iarăsi fără stirea acestora, îsi iau lumea în cap si pleacă în tară, de fiecare dată în altă zonă, ca să se distreze si să revadă locurile pe unde umblaseră în tinerete.
Când mai aveam ca o oră până în Bucuresti, a sunat telefonul uneia. A devenit foarte sobră si a deschis telefonul. Era fiul ei. O întreba dacă mai are de gând să mai stea mult la doamna X, adică la una dintre celelalte două. I-a răspuns tristă: ,, - Nicule, mamă, numai ce plecă preotul de la parastas. Întârzie aproape două ore. Mai rămân si eu o oră sau două, s-o ajut să strângă masa, să spele vasele, că n-are cine s-o ajute, mamă! Stii cum o persecută fie-sa si o lasă cu toate greutătile! Să nu vii după mine, că eu cum termin găsesc ceva si vin acasă la voi!” A închis telefonul si toate au izbucnit într-un hohot de râs. Plecaseră de acasă în urmă cu trei zile si fiecare spusese copiilor, că se duce la una dintre celelalte două, ca s-o ajute să facă curătenie, să gătească si să aranjeze un parastas. Din când în când mai dăduseră telefon, ca să le spună în ce stadiu sunt pregătirile pentru parastas.
Pentru trei zile, femeile acelea evadaseră de acasă, asa cum făceau în fiecare vară. Era secretul vietii lor, bucuria pe care si-o ofereau la un an o dată, bucurie pe care nu le-ar fi dat-o nimeni altfel!
*
*
Parohia noastră a republicat vol. IV din cartea Părintelui Grigore Maerean, Chemări la Domnul(242 pag.).
Credem că, în viata civilă, Părintelui Grigore Maerean i s-ar fi potrivit cel mai bine meseria de medic chirurg. Spunem aceasta, observând modul hotărât, energic, cu care taie ,,în carne vie” în domeniul comportamentului moral.
Am citit multe predici apartinând multor autori. Am predicat de nenumărate ori în cei aproape patruzeci de ani de preotie si, la rândul meu, am ascultat predicatori de toate categoriile. Niciodată nu am fost izbit de atâta sinceritate si franchete ca în lecturile lui Grigore Maerean. El este omul care, fără jenă, menajamente sau diplomatie, spune lucrurilor pe nume, indiferent dacă deranjează, supără sau enervează pe cineva. El coboară analiza sa până în substraturile cele mai intime ale constiintei si comportamentului uman, scoate la lumină aspecte pe care doar le bănuim. El taie cangrena, o pune pe masă, o disecă profesional si ne face să simtim dezgustul fată de păcat, fată de decăderea morală a societătii în general si a noastră în special.
*
Zâmbete. ☺O tânără se roagă: ,,Doamne, de data aceasta nu-ti cer nimic pentru mine! Dă-i, Doamne, mamei mele un ginere frumos, bun, destept si bogat!” ☺ Sotia: ,,- Mai bine mă măritam cu dracu!” Sotul: ,,- Vai de mine, muiere, cum puteai să faci asa ceva!? Tu nu stii, că este interzisă căsătoria între rudele de sânge?” ☺ Sotul: ,,- Mărie, asa nu se mai poate! Ajunge, hai să divortăm!” Sotia: ,,- Nu, Gheorghe! Văduvă m-ai luat, văduvă să mă lasi!” ☺ Capitalismul este regimul în care omul îl exploatează pe om; în socialism e invers!” ☺Bancherul este un tip care-ti împrumută o umbrelă când e senin si care ti-o ia înapoi, atunci când începe să plouă!”
*
Sănătate, pace si bucurii să vă dea Dumnezeu!
|
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda 8/30/2016 |
Contact: |
|
|
