Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Lumea culorilor - Lacuri colorate

In numărul trecut al Obserevatorului , aţi citit despre nisipurile colorate ale plajelor, dar... iată că şi unele ape in care deseori ne scăldăm sunt colorate, nu numai cristaline şi transparente cum le ştim de regulă. In zonele tropicale în special, datorită vegetaţiei, a faunei lacustre, a anumitor roci desprinse din fundul apelor, natura a creat şi ape colorate cu efecte optice neaşteptate, în roşu, verde, auriu, argintiu, violet, trandafiriu, albastru, brun închis, unele dintre ele părând a fi ireale, parcă colorate de mâna omului !

Cele mai senzaţionale sunt lacurile cu ape în nuanţe de roşu, culoare datorată unor alge mici care produc caroten. Este renumită Laguna Colorado situată în Bolivia lângă graniţa cu Chile unde chiar dacă vremea este răcoroasă, aici trăiesc mii de flamingo si unde apa, pe parcursul zilei, îşi schimbă culoarea data de sedimente şi alge, de la roşu la violet-sângeriu. Şi în România avem un lac cu numele de Lacul Roşu, însă acest nume e legat de o legendă şi nu din cauza culorii, care de fapt nu este roşu; în lume sunt numeroase astfel de situaţii ale căror nume nu sunt legate de culoare !

Culoarea verde a unor lacuri se datorează de regulă vegetaţiei dar şi a unor tipuri de oxizi sau a unor minereuri de cupru (care este si toxic). Este cunoscut lacul Ngakoro, din Noua Zeelandă a cărui culoare verde este dată de mineralele bogate în oxizi de fier şi de sulf. In sud-vestul Boliviei la poalele vulcanului Licancabur, se află Laguna Verde, un lac cu apă sărată de culoare verde smarald dată de sedimente.

In culoarea auriu sunt lacurile cu ape bogate în compuşi ai diferitelor metale care dau reflexii aurii. Este renumit lacul artificial Jinhu, în traducere Lacul de Aur, din China, situat în Taining din provincia Fujian, care are o suprafaţa de circa 35 kilometrii pătraţi, şi care datorită reflexelor luminii, apa are o strălucire aurie, spectaculoasă.

In culoarea trandafiriu este renumit Lacul Hiller din Australia ce a fost descoperit în 1802 de catre navigatorul britanic Matthew Flinders, însa nici acum nu se cunosc originile pigmentului care îi dau această culoare.

In culoarea albastru este renumit Lacul Pukaki din Noua Zelandă, creat de gheţari, culoarea fiind dată de particulele de roci de pe fundul său. Un obiectiv aparte de a fi vizitat pentru ape de culoare albastru - verzui sunt Cascadele Havusu din Marele Canion, denumite de unii turişti ca paradisul pământului şi a căror culoare este dată de mineralele de sub apă. Este interesant că zona este locuită de tribul Havasupai în cel mai mic orăşel din America - Supai şi unde se poate ajunge numai cu elicopterul sau pe cai pe o distanţa de circa 13 km. In China, pe Valea Jiuzhaigou se află numeroase lacuri albastre, verzi şi turcoaz, create de activitatea glaciară, prin vărsarea din cascade a unor ape pure şi clare. Un Lac Albastru există şi în România lângă oraşul Baia Sprie - un obiectiv turistic unic în lume, care îşi schimbă culoarea în funcţie de lumină ; este un lac artificial cu o adâncime de circa 4 m, creat în anul 1920 prin prăbuşirea unei vechi galerii de mină, iar reziduurile metalice cu abundenţă de ioni de cupru şi sulfat de fier dau apei o culoare verzuie care devine albastră în anumite condiţii de luminozitate.

In culori diferite de albastru şi roşiatic sunt lacurile create în cele 3 cratere ale vulcanului Kelimutu din insula Flores situată în Indonezia. Coloritul este dat de vaporii de apă şi sulf ce provin din nişte crestături în scoarţa terestră, fiecare lac având o altă nuanţa coloristică, albastru, verde şi brun inchis. In Croaţia aproape de graniţa cu Bosnia şi Herţegovina sunt lacurile Plitvice renumite prin culorile lor unice, de azuriu, verde, albastru, gri şi al caror colorit se schimbă periodic în funcţie de felul cum soarele se reflectă în ape, faţă de mineralele, depozitele şi organismele aflate pe fundul lor.
Ce minunată e natura; şi lacurile cu ape colorate ne aşteaptă să le vizităm, fie anul acesta, fie neapărat în anii care urmează .







arh. Ion Constantinescu-Toronto    8/25/2016


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian