Amintiri din tabăra de limba română din Oakville: „I ♥ U / ROMANIA”
„E nevoie de un sat întreg să creşti un copil!” se spune în limba engleză. Atunci când este vorba de copii care s-au născut sau emigrat pe alte meleaguri este uneori nevoie de o întreagă comunitate pentru a-i ajuta să păstreze sau să descopere legătura cu ţara părinţilor. Mai mult de atât, e nevoie de entuziasm, fonduri şi de oameni care să dedice o mulţime de timp organizării unor programe atractive.
A doua ediţie a Taberei de vară de limba română care s-a desfăşurat în Oakville în iulie 2016 a făcut parte din activităţile clubului pentru copii ROCATEACH, fondat în 2006 de Gabriela Covaci. Din anul 2009, acest club organizează şi o Şcoală de limba română în regiunea Halton cu suportul Programului de limbi internaţionale de la Halton District School Board. Ca şi anul trecut, tabăra s-a desfăşurat la Halton Multicultural Council în Oakville.
În această vară, tabăra le-a oferit copiilor ore de şcoală, dar şi ore de joacă, precum şi excursii la parcul de apă din apropiere (splash pad) şi chiar vizionarea unui film la cinematograf datorită mamelor care ne-au ajutat cu transportul. Lecţiile de limba română au fost însă punctul central al programului. Aşa cum precizează şi Halton District School Board, perfecţionarea limbii materne, iar în cazul celor care învaţă mai întâi engleza învăţarea limbii materne a părinţilor, îi ajută pe copii să aprofundeze conştiinţa apartenenţei la cultura ţării de origine, nu numai la cultura canadiană.
Cei 27 de copii înscrişi în tabăra au avut ocazia să-şi îmbogăţească vocabularul şi cunoştinţele despre România, dar şi să alterneze româna şi engleza în mod natural şi, spre marea mea bucurie, să prefere din ce în ce mai des să se joace în româneşte. Mulţi dintre părinţi au fost bucuroşi, mai ales atunci când acasă dialogul era mai mereu „bilingv”: ei vorbeau în româneşte, copiii răspundeau în engleză.
Pentru ca atmosfera să fie mai puţin şcolărească, am început cu nume de animale şi păsări şi cu felul în care vorbesc. Pe meleagurile noastre câinele face „Ham, ham!”, iar aici „Woof, woof!”, cocoşul „Cu-cu-ri-gu!”, iar aici „Cock-a-doodle-doo!”, ca să nu mai vorbim de raţe care pe la noi se dau mari cu „Mac, mac!”, iar aici încearcă acelaşi lucru strigând „Quack, quack!” Toţi ne-am amuzat luând parte la corul animalelor şi păsărilor din ograda... canadiană!
De la universul domestic am trecut la familie, dându-le copiilor ocazia să se fie mândri de meseriile părinţilor, apoi la felurile de mâncare preferate şi în cele din urmă la cultură, în general, şi la cultura română, în special. Atunci când vorbeam despre arta scrisului, Dominique m-a impresionat cu o definiţie a „capitolului” mai clară decât într-un dicţionar.
Am vorbit despre pictură şi ne-am uitat la „Carul cu boi” al lui Nicolae Grigorescu, dar am încercat şi să înţelegem de ce una dintre fetiţele portretizate de Nicolae Tonitza era tristă. I-am ascultat pe Gheorghe Zamfir, la nai, pe tineri cântând la fluier, dar şi corul Minisong.
Toţi elevii au fost de acord: „România este o ţară frumoasă şi bună!”, iar Sofia şi-a făcut autoportretul cu un tricou pe care scria, da, în stil nord american, „I♥U / ROMANIA”. Mulţi s-au bucurat să înveţe mai bine româneşte ca să poată vorbi cu prietenii atunci când se duc în vizită în România sau cu bunicii... pe Skype! Olivia i-a desenat pe „Baidu” şi „Baida”, plini de zâmbet la auzul nepoatei!
Nicholas, cel mai tânăr participant („argint viu”, cum spunem în româneşte), a preferat să se joace în timpul orelor de „şcoală”. Încet-încet s-a produs ceea ce pot numi fără ezitare unul dintre miracolele copilărie: a fost atras mai mult de învăţătură decât de joacă. Giulia a avut minunata idee să traseze fiecare literă cu puncte, iar Nicholas le-a unit cu o răbdare, dar şi un entuziasm rare la vârsta lui.
Spre sfârşitul taberei, Nicholas a început să ne răspundă în româneşte, mie, celorlalţi copii, dar chiar şi părinţilor. După cum mi-a spus Maria, mama lui, interesul lui pentru limba română a continuat şi după încheierea taberei: „Şi acum acasă numără în româneşte şi repetă ce spunem noi sau Christian, fratele lui mai mare”.
În timp ce noi buchiseam cuvinte noi, (pronunţând mai întâi literă cu literă şi în română şi în engleză), copiii „mari” (cum îi numeam spre marea lor bucurie în timpul taberei) au scris scurte povestiri, scenete pentru teatru şi chiar poezii. Antonia (10 ani) a scris despre primăvară: „În primăvară / Mănânc o pară. / Para este pe o bară / Dar este foarte amară”. Pentru Xenia (7 ani), toamna are o semnificaţie deosebită: „Toamna nu e rea / Este ziua mea. / Sar în frunze / Şi găsesc pânze”.
Daniel a descoperit că îi face plăcere să scrie versuri, deşi doar în românâ, nu şi în engleză. La început mai timid, apoi cu din ce în ce mai multă încredere, a citit poeziile în faţa clasei, trăgând singura concluzie posibilă: „Româna a fost de folos foarte mare / De la muzică până la mâncare”.
Aşa cum spune şi Maria, mama lui Nicholas şi a lui Christian, raporturile cu cele două limbi sunt diferite: „Eu şi toţi cei care am emigrat în Canada vorbim engleza cu accent românesc, iar copiii noştri exact invers, vorbesc româneşte cu accent englezesc”.
Jocurile rămân însă una dintre strategiile cele mai eficiente, nu doar pentru asimilarea de cunoştinţe noi, dar şi pentru dezvoltarea emoţională a copilului, pentru perfecţionarea capacităţii de a comunica, de a face parte dintr-un grup şi de a fi generoşi.
Când am jucat şotron în părculeţul din spatele centrului multicultural, copiii mai mari au avut prioritate, mai ales pentru că mă temeam de accidente. În timp ce ne pregăteam de plecare, Antonia, unul dintre copiii cei mai maturi dintre participanţi, a venit spre mine şi mi-a şoptit: „Putem să mai stăm puţin afară? Nicholas e foarte supărat că n-a jucat şi el şotron.”
Atunci când Mariei i-a venit rândul să fie Baba Oarba pentru a doua sau a treia oară, s-a apropiat de mine şi m-a rugat: „Pot să-l las pe Daniel în locul meu? N-a fost fost rândul lui niciodată!” După doar câteva zile, Maria a fost nefericită că toate copiile desenului pe care îşi dorea să-l picteze fuseseră deja alese de alţi copii. Bianca i-a oferit planşa dorită. Poate pentru că era sora lui Daniel, deşi cred că a fost mai mult de atât.
Andrei şi Gabriel sunt cei doi adolescenţi care ne-au ajutat ca voluntari în timpul taberei. Alături de noi, au reînvăţat jocurile copilăriei, dar au descoperit şi de câtă răbdare au avut nevoie proprii lor părinţi ca să îi crească. Aşa cum mi-a scris Gabriel, „Această experienţă m-a ajutat să-mi lărgesc orizontul şi mi-a oferit lecţii de viaţă valoroase. Am învăţat ce înseamnă să ai grijă de cineva şi să fii responsabil”.
Spre sfârşitul taberei, am organizat concursuri ca să vedem cine ştie mai multe cuvinte româneşti care încep cu o anumită literă. Dacă la primele jocuri interesul copiilor a fost moderat, după o vreme au devenit din ce în ce mai pasionaţi. Spre marea mea surprindere, mulţi au început să vină cu liste de cuvinte făcute acasă împreună cu părinţii, implicându-i în jocul lor şi în învăţarea limbii române.
Eva m-a impresionat cu vocabularul pe care îl avea, dar şi cu voinţa de a le face faţă celor care, la zece ani, erau de două ori mai mari decât ea! Fraţii Dominique şi Theodor şi-au dat seama că dacă fac împreună o echipă au mai multe şanse. Leah, Sophia, Iris şi Isaac, precum şi fraţii Samantha şi Patrick, care ni s-au alăturat pentru perioade mai scurte, au luat parte la joc cu aceeaşi bucurie.
Într-o zi, am declarat un câştigător şi am anunţat că după o scurtă pauză vom trece la litera următoare. Am fost imediat înconjurată de copiii mai mici care aveau nevoie de ajutor să găsească sau să scrie (pe litere) cuvinte în limba română. Dar am început să am din ce în ce mai tare un sentiment ciudat până când în sfârşit mi-am dat seama ce se întâmpla: era complet linişte!
Nimeni nu alerga, nimeni nu dorise să se uite la desene animate, nimeni nu vorbea! Mi-am ridicat privirile şi i-am văzut pe toţi copiii în jurul meselor, cu hârtie şi creion în mâini, căutând concentraţi cuvinte pentru jocul următor! Poate că un singur cuvânt nu va aduce primăvara, dar patru săptămâni de tabără pot face o schimbare de durată în atitudinea unui copil faţă de limba şi cultura părinţilor, precum şi faţă de învăţătură în general.
*/*
Diana Manole (Ph.D.) este poet, traducător şi profesor universitar de origine română. Cel mai recent volum de versuri, „B&W”, a fost publicat în 2015 de editura Tracus Arte într-o ediţie bilingvă româno-engleză, tradus împreună cu Adam J. Sorkin.
|
Diana Manole 8/11/2016 |
Contact: |
|
|
