Coroană de sonete
I
Ne leagă de strămosi nu numai dorul.
Un vis măret si-un falnic legământ
Ni-i idealul nostru-augúst si sfânt.
Să le-ntregim, dar: Tara si poporul.
N-a fost un alt - mai mare - jurământ:
Cum nu-si închide pleoapele izvorul,
Să tot săpăm pân’ n-om găsi ulciorul.
Sublim tablou cum rare-s pe pământ!
Văd îngeri cum fac horă la hotară,
Pe Dumnezeu îl văd cum se pogoară,
Că nu-n zadar săpatu-am o viată.
În ziua-n care-om da de-acea comoară,
Ne-om împlini-o, Tara, dodoloată,
Răznitul neam l-om strânge grămăjoară.
II
Răznitul neam l-om strânge grămăjoară
Ca sfintii ce se-adun într-o icoană,
Să nu-l mai plângă ielele-n bulboană
Că-i răstignit - Iisus - la mărgioară
Ori să-i mai roadă-un os vreo lighioană
La Kolâmá în noaptea cea polară,
Nici salele să-i le-ncălzească iară
În var nestins vreo inimă catrană.
Când ne-or veni din zări de fum icarii,
Că-i ploaie, vânt, taifun, senin sau ceată,
Ca soli de pace, refulând armoarii,
Cu cel mai pasnic argument pe fată,
Fixând, pe veci, străvechile fruntarii,
Ne-om împlini si Tara, dodoloată.
III
Ne-om împlini si Tara, dodoloată,
Rotundul vis a zeci de generatii.
Îsi vor desface bratele Carpatii,
Măicuta mare ne-a lua în brată.
Si vor dispare orice conjuratii
Când va dispare -- Ducă-se pe gheată! --
Faimoasa vamă de la Prut, semeată,
Iar fratii - liber - si-or cuprinde fratii.
Asa menit-au mosii si strămosii
Când au ascuns ulciorul cel de lut:
Cu mare-asúd, travaliu mult durut - ,
Numai asa să-l scoatem. (Nemilosii!)
Pe chipul nostr’-un soare să răsară
În ziua-n care-om da de-acea comoară.
IV
În ziua-n care-om da de-acea comoară,
Cum n-am clacat în tarc sau colivie,
La plug ori strung, in cort sau chinovie,
Ci-am ars, pe timp de pace,-n foc si pară,
Pe chipul nostr’-un soare să răsară,
În pieptul nostru arză-o flamă vie -
Ofrandă celor stinsi la datorie,
Ziditi în sol cetate pentru Tară.
Se mai găsesc un soi de regi dodoni
Cu capul sui si minte drughineată,
Ce-ar vrea să pună lacăt la fotoni.
Iar dacă azi istoria se-nvată,
Să stie ei, urmasii pokemoni,
Că nu-n zadar săpatu-am o viată.
V
Că nu-n zadar săpatu-am o viată,
Bolnavi de Tară greu si incurabil,
Când nu-i un operant si inefabil
În farmacie leac si nici pe piată.
Mirabil leac?! Nu, recte: avuabil,
Un negru corb mi-aduce si mă-nvată
Că i-l dădu din fort ilustra hoată,
Sacramental remediu recurabil.
Rămân la doctoria mea cea rară:
Să ard de dor de plai ca-n spice glia.
Cum n-avem un ulcior - avem o Tară,
Pe-un fulg de nor plimbându-si sihăstria,
Dorind s-admire - însusi - măretia,
Pe Dumnezeu îl văd cum se pogoară.
VI
Pe Dumnezeu îl văd cum se pogoară
Să-mi vadă Tara - galbeni un ulcior,
Grădina Maicii Domnului de dor,
Si inima-mi e-un salt de căprioară.
Tresare marea, codrii se-nfioară,
Îsi tremur’ muntii crestele usor
Când naiul - orga badelui Mior -
Dainează a baladă si-o mioară.
Te-mbată-a rai miros de busuioc,
Arípe simti că-ti dau pe subsuoară
Si nu-i în lume om mai cu noroc.
Când sar pe jar arcusuri de vioară,
Flăcăi si fete când se-ncing în joc,
Văd îngeri cum fac horă la hotară.
VII
Văd îngeri cum fac horă la hotară,
În miez de floare - roiuri de albine,
Puhoi de miei cum zburdă pe coline,
În salt de luping păsări mii cum zboară.
Suvoaie curg din sânurile alpine,
Păduri pe creste suie si coboară.
Că-i iarnă, vară, toamnă, primăvară,
Un verde viu si-un siniliu ne tine.
N-am nici un steamăt Tara să-mi înalb,
Desi nu pot de drag să nu mă-ncânt.
Străinii i-au surprins suavul galb.
Ni-s muntii blânzi gravizi de zăcământ
Si marea - neagră - corn de aur alb.
Sublim tablou - cum rare-s pe pământ!
VIII
Sublim tablou - cum rare-s pe pământ:
Să-ti sprijini Tara pururi cu credintă
Si s-o iubesti cu jar si-n nefiintă
Sub necuprinsul inimii frământ.
La cum muncesti cu sârg si dăruintă,
N-ar fi să ai nici un resimtământ,
De n-ar mai fi si câte-un buză-n vânt
Să-ti sufle-n bors la orice străduintă.
Cum sapi cu râvnă-n piatră si în lut,
Un zornic sui să tragă-ar vrea zăvorul:
Ulcior cu galbeni?! Ăsta-i din trecut!
Dar pe trecut se-naltă viitorul,
Ne-nvată-un cap prin timpi ingrati trecut.
Să nu cedăm pân’ n-om găsi ulciorul.
IX
Să nu cedăm pân’ n-om găsi ulciorul
E si a mea - convingere -- mai veche,
Iar cine se mai lasă pe-o ureche
Îl va găsi când s-a-ndrepta cosorul.
Ulcioru-i cheia tainelor, rodorul,
Si Tară ni-i, un left fără pereche.
În frac să fiu ori, rob, în simplă zeche,
Tot voi săpa ca să-mi destruc odorul.
Sustin apelul (nu-l mai trec prin sită)
Unui duhovnic salt ca gânditorul
Din cripta-i cochilie eremită:
Cât mai suntém si sună cimbrisorul,
Să n-o-ncetăm iubi nici o clipită,
Cum nu-si închide pleoapele izvorul.
X
Cum nu-si închide pleoapele izvorul,
Nici râurile nu-si apleacă geana,
Cum n-atipeste-n vârf de munte stana
Ori santinela n-ar lăsa vizorul;
Cum, fals străjer, la post de pază-i rana
Ori cordul nu-si slăbeste-un pic motorul,
Cum nu ne lasă-n umbră Ziditorul,
Venind mereu cu-ndemnul sau dojana,
Exact la fel să ne iubim, viu, plaiul,
Să nu lăsăm să lâncezească graiul,
Să-l bage apatia în mormânt;
S-avem belciuge când le calomnie
Ori când le sapă-n piept, la temelie -
N-a fost un alt - mai mare - jurământ.
XI
N-a fost un alt - mai mare - jurământ:
Să n-o împártem, Tara,-n nx părti,
Să n-o mai răstignim pe nx hărti,
Să nu-mpărtim în sapte-acelasi cânt.
Acelasi scris s-avem si-aceleasi cărti,
Acelasi grai străbun cu nume sfânt,
Acelasi neam să fim cu crezământ
Si pus în drept de-aceleasi acte-cărti.
Să nu mimăm în hore Re-Unirea,
Chit c-am sălta-ntr-un cuget toti piciorul.
S-o construim cu fapta si simtirea.
Nu la făgada mare, cu canopa,
Să-ntâmpinăm Unirea-n Europa.
Să le-ntregim, dar: Tara si poporul!
XII
Să le-ntregim, dar: Tara si poporul,
Fătis, nu criptonim si anonim,
Chiar de ne-ndeamnă sefii s-o pornim
Cumva mai moale, mai cu-ncetisorul,
Să nu smomim vreun urs sau vreun rechin,
Vreo avalansă-n hău să nu-si ia zborul:
Mai marii lumii votul plebei voru-l?
Ar fi-n UE vreun bai să ne unim?
Unirea nu-i un val împins de altul,
Chiar de-l simtim cum vălură, asaltul,
Si zi de zi îsi ia mereu avânt.
Să n-asteptăm să vină-n sa, călare.
Prin fapta sa s-o facă fiecare –
E idealul nostru cel mai sfânt.
XIII
E idealul nostru cel mai sfânt
S-o confirmăm, istorica Unire,
Înfăptuind reala Re-ntregire
A neamului si-a Tării,-ntr-un cuvânt.
De data asta pentru nemurire,
Coloană-n ceruri în regal vesmânt,
Si nu există-n lume vărsământ
Ori, pe pământ, o altă-acoperire
Decât a generatiilor jertfire
În numele acestui ideal,
Ce l-au purtat părintii-n simt si-n gând
În timpuri de restristi si urgisire,
Încredintându-ni-l, dar tainic, ancestral:
Un vis măret si-un falnic legământ.
XIV
Un vis măret si-un falnic legământ
Ne leagă de strămosi si de urmasi.
Cu ei, în stâlpii minciunirii, crasi,
Al dreptului pumnal azi îl împlânt.
Am fost mintiti, trădati sau, poate, lasi
Când, incapabili de apărământ,
Rămas-am nu doar fără-astrucământ,
Ci fără hălci din Tară si sămasi.
Nu mai răbdăm. În sânge-s trandafirii,
Iar clipa cea astrală lúce-n zare.
Si parcă văd cum fâlfâie să zboare
La mult râvnita Horă-a Re-ntregirii,
În soare, mare, sânge, Tricolorul.
Ne leagă de strămosi nu numai dorul...
XV
Răznitul neam l-om strânge grămăjoară,
Ne-om împlini si Tara, dodoloată,
În ziua-n care-om da de-acea comoară,
Că nu-n zadar săpatu-am o viată.
Pe Dumnezeu îl văd cum se pogoară,
Văd îngeri cum fac horă la hotară.
Sublim tablou cum rare-s pe pământ!
Să nu cedăm pân’ n-om găsi ulciorul
Cum nu-si închide pleoapele izvorul.
N-a fost un alt - mai mare - jurământ.
Să le-ntregim, dar: Tara si poporul,
Ni-i idealul nostru-augúst si sfânt,
Un vis măret si-un falnic legământ.
Ne leagă de strămosi nu numai dorul...
|
Nicolae MĂTCAS 8/8/2016 |
Contact: |
|
|
