71 de ani de la bombardamentul atomic de la Hiroshima
71 de ani de la bombardamentul atomic de la Hiroshima de Roxana Petre , 06 august 2016 - stire actualizata la ora 14:24, 06 august 2016
Printeaza Trimite Salveaza
Deschide galeria foto
Japonia comemorează, sâmbătă, 71 de ani de la bombardamentul atomic de la Hiroshima. În acest context, primarul orasului a făcut apel la întreaga lume să interzică armele nucleare, în prezenta celor aproximativ 50.000 de participanti la ceremonia de comemorare, informează AFP, citat de Agerpres.
Pe 6 august 1945, la ora locală 8.15, un bombardier B-29 american, denumit „Enola Gay'', a lansat asupra Hiroshimei bomba atomică „Little Boy''. Cea mai mare parte a orasului a fost arsă de un val de căldură care a atins 4.000 de grade Celsius.
Mii de persoane au pierit instantaneu. Altele au murit mai târziu din cauza rănilor, a arsurilor sau a maladiilor provocate de radioactivitatea intensă, uneori după luni sau ani de zile. În total, 140.000 de persoane au murit ca urmare a bombardamentului atomic de la Hiroshima. Trei zile mai târziu, pe 9 august 1945, o a doua bombă atomică, „Fat Man'', a fost lansată asupra orasului Nagasaki. Pe 15 august 1945, Japonia anuntă capitularea sa, care deschide calea către sfârsitul celui de-al doilea război mondial.
Sâmbătă, aproximativ 50.000 de participanti, inclusiv premierul Japoniei, Shinzo Abe, si reprezentanti din zeci de tări, au păstrat un minut de reculegere la ora exactă la care bomba a explodat la Hiroshima.
În cadrul ceremoniei solemne, primarul Hiroshimei, Kazumi Matsui, a reamintit în alocutiunea sa vizita efectuată de către Obama în luna mai a.c. si discursul istoric al presedintelui american. Această vizită ''a fost dovada că dorinta profundă a Hiroshimei de a nu tolera „răul absolut” este împărtătită de către presedintele Obama'', a estimat primarul, adresând un apel lumii întregi de a lua măsuri în vederea interzicerii armei nucleare, „forma ultimă de inumanitate''.
|
Observator 8/6/2016 |
Contact: |
|
|