Invitatie de weekend - Excursie în natură în Toronto
Unul dintre aspectele usor de remarcat încă de la primele zile petrecute în Toronto este prezenta în mijlocul zonelor urbane a unor vaste spatii naturale – pajisti, ravine, zone împădurite - un contrast major fată de Bucurestiul natal, unde, spre exemplu, în mijlocul zilelor toride de vară, tânjeai după răcoarea vreunui copac, adesea greu de găsit în peisajul populat aproape în exclusivitate cu constructii din beton.
O simplă incursiune în curtea din spatele casei, acum, o dată cu sosirea timpului frumos, dezvăluie un întreg univers în care păsări si animale sălbatice se hrănesc, îsi construiesc adăposturi si îsi cresc puii, se luptă pentru existenta de zi cu zi.
Pe gardul ce delimitează spatiul curtii noastre de cel vecin poposeste o pereche de prihori (asa numitul robin – prihorul american). Ne-am obisnuit de multi ani cu prezenta lor, o dată cu sosirea primăverii, si cu cântul lor, deosebit de melodios, ce ne trezeste adesea cu un ceas înaintea răsăritului. {mi amintesc si acum cât de mult m-a întristat o întâmplare de acum câtiva ani, când o pereche de ouă zugrăvite într-o nuantă minunată de albastru, aflate în cuibul clădit cu migală de o femelă robin pe o tufă din fata casei noastre, au fost zdrobite nemilos de o ploaie de vară, purtătoare a unor bucăti ucigătoare de gheată.
Vis-ŕ-vis, pe cealaltă parte a gardului, poposeste acum un blue-jay (gaita albastră), o prezentă populară pe continentul nord-american. Cu un penaj minunat (albastru deschis, amestecat cu alb si negru), această pasăre poate emite o varietate de sunete, menite să avertizeze legat de prezenta unor păsări sau animale de pradă. }i poate că are dreptate să fie asa de vigilentă: nu arareori deasupra străzii noastre planează cu o elegantă amenintatoare un soim, în căutarea pradei.
Prin iarba si pe crengile pomilor ce împrejuimesc curtea aleargă nestingherite – ca unele ce sunt “de-ale casei” – veveritele. Cât de mult tânjeam în copilărie după excursiile – nu prea dese, din cauza distantei – la Vatra Dornei – singura ocazie pentru mine de a vedea aceste mici animale drăgălase, pe care turistii încercau să le ademenească, pentru a le admira mai îndeaproape, lovind două nuci sau două pietricele, si strigându-le (nu am stiut niciodată de ce), “Mariana”. “Mariana” este o prezentă acum zilnică în vietile noastre. Veveritele roscovane sau cenusii (native în partea de Est a continentului nord-american), ori cele striate (asa numitele chip munk), îsi desfăsoară neobosite activitatea de zi cu zi, în paralel cu cea a noastră, a oamenilor.
{ntâlnirile pe înserat cu sconcsii sau ratonii îsi au partea lor de aventură. Desi îi găsesc deosebit de nostimi, prezenta lor mă intimidează, astfel că prefer să mă mentin la o distantă pe care o consider sigură, sau, cel mai adesea, să le observ prezenta din spatele ferestrei, unde mă simt protejată.
Pentru diminetile în care mă scol înainte de vreme, compania este asigurată de prezenta lui “Peter Rabitt”, venit să se înfrupte din trifoi – de fapt, o iepuroaică sălbatică, însotită de o altă făptură ce topăie în spatele ei, aproape neobservată între firele lungi de iarbă - este puiul, neverosimil de mic si de delicat, chiar si în comparatie cu o floare.
Au existat si întâlniri mai palpitante, cum ar fi aceea cu o vulpe, în Grădinile Edwards, o mică siluetă roscovană încremenită în imensitatea unei pajisti, aparent nestingherită de prezenta, nu departe de ea, vizitatorilor parcului, sau întâlniri amuzante, precum aceea cu o marmotă dolofană ce se străduia, în ciuda miscărilor sale lente, să îsi ascundă cât mai repede trupul rotund într-un tufis bogat.
Desi un simbol perfect pentru modernitatea primului secol al mileniului al treilea, în ceea ce priveste tehnologia avansată, metropola Toronto poate oferi privelistea unei faune si mai sălbatice decât cea descrisă mai sus, cum ar fi, în zona noastră, cerbii cu coadă albă (observati în aria Bayview si Cummer) sau coiotii, pentru cei ce s-au aventurat pe aleile mai ascunse ale parcului din zona Antibes.
Chiar dacă aceste întâniri ne pot da uneori palpitatii, trebuie să apreciem faptul că trăim într-un oras în care sunt suficiente spatii verzi nu numai pentru relaxare, ci si pentru ca animelele sălbatice să poată trăi si convietui alături de noi, oamenii, într-un mediu în care este, poate, mai putină poluare si mai multă liniste, un mediu instructiv pe care îl putem observa pentru a afla – mici si mari – amănunte despre natură.
|
Eliza Ghinea 8/6/2016 |
Contact: |
|
|
