Prinzessin victoria luise
Prinzessin victoria luise
de Virgil Dumitrescu
Până spre ultima picătură de viaţă scheletică, naufragiatul a continuat să strige după himera de lux. când nu s-a putut face auzit, şoaptele i-au ţinut companie. la urmă, doar gândul care se plimba prin faţa sa ca soldatul în post.
mi-a plăcut povestea şi ea nu se termină aici.
Până spre ultima picătură de viaţă scheletică, naufragiatul a continuat să strige după himera de lux. când nu s-a putut face auzit, şoaptele i-au ţinut companie. la urmă, doar gândul care se plimba prin faţa sa ca soldatul în post.
mi-a plăcut povestea şi ea nu se termină aici.
aşadar,
spre ultima picătură de viaţă scheletică, atunci când numai o rămăşiţă de gând mai pâlpâie în neştire, a apărut, miraculos, hipnotic lungindu-se şi lăţindu-se, ce mai, himera de lux, prinzessin victoria luise, ce mai, sau orice altceva, o dată într-o viaţă de om.
mi-a plăcut povestea şi ea nu se termină aici.
numai tu ai putea coborî de pe prinzessin victoria luise, sau de pe queen mary, sau de pe o corabie cu pânze în care dumnezeu suflă neobosit, cum doar el e în stare într-o viaţă de om.
Femeie logodită cu dimineţile
Toată noaptea visele i-au făcut curte. au măsurat pământul, au cărat scânduri, au înfipt cuie. eu, plin de gânduri, nu ştiam dacă
să intru, dacă s-aştept. tu cărai apă de la fântână, ca o femeie logodită cu dimineţile.
toaca arhanghelului gavriil bătu la mine în piept şi, nerăcorit după drum, curaj îmi făcui. undeva scândura se crăpă, apoi şuieră prin aer un cui.
|
de Virgil Dumitrescu 8/2/2016 |
Contact: |
|
|
