Regina Ana : Fără iubire, pragurile puteau fi mine
Fiecare septembrie, deopotrivă îndepărtat pe cărarea anului, deopotrivă proaspăt în metaforele văzduhului contopit în miracolul toamnelor, are o zi de culminare în sărbătoare: optsprezece! E ziua de naştere a Majestăţii Sale Reginei Ana. Toţi regii şi reginele lumii au o firească zi a naşterii lor. Drumurile vieţii le pot fi scăpărătoare sau pot lăsa lungi ori scurte dungi de întuneric. Principesa Ana de Bourbon, viitoarea regină a României, fiică a Principelui René de Bourbon-Parma şi a Principesei Margareta a Danemarcei s-a născut la Paris, pe 18 septembrie 1923. Despre această familie princiară fiecare slovă înşiruie, din verva unor ani zbuciumaţi, un torent de trăiri care clatină, fără să usuce, un arbore viguros. Încă din copilărie, Principesa Ana nu s-a bucurat de traiul legendarei desfătări de la castelele princiare. Este al treilea copil între fraţii Majestăţii Sale, Principii Jaques, Michel, şi André. Viitoarea regină avea de copil o personalitate predilect conturată în fermitate şi energie explozivă. Era captivată de scrimă, călătorie şi desen, mai mult decât de lecţiile şcolare, iar din momentul descoperirii fascinaţiei livreşti, de cititul absorbitor al cărţilor. Era atrasă de vigoarea şi dinamismul gimnasticii mai mult decât de coregrafia suavă a baletului, prefera jocul cu mingea, în echipele de băieţi, iar dintre materiile şcolare era atrasă de geografie şi istorie.
Refugiu, istoviri şi război… Pare impropriu sârgul, munca răbdătoare şi asuprirea cu lipsuri, în cazul unei prinţese. Şi totuşi, în ce o priveşte pe Principesa Ana de Bourbon, la numai şaptesprezece ani, viaţa i-a rezervat o severă soartă, insolit de neagră, într-un refugiu al familiei, în Statele Unite, unde avea să o aştepte un trai măcinat de sărăcie. Era anul 1940 şi lumea era devastată de război şi de criza economică mondială. În 1941 s-a înscris la un curs de artă, dar a trebuit, ca şi părinţii ei, să şi muncească, pentru uşurarea îndurării neajunsurilor, ca vânzătoare la magazinul „Macy’s”, (Principele René a lucrat la o companie de gaz, iar Principesa Margareta, la un pălărier de origine daneză). Amarul şi biciuitorul refugiu a ţinut doi ani şi jumătate. „Al Doilea Război Mondial”, scrie în cartea „Ana. Portretul Reginei”, Alteţa Sa Regală Principele Radu al României, „deşi a fost unul dintre cele mai atroce momente din istoria umanităţii, a reprezentat pentru Ana de Bourbon şi princiarii ei fraţi o aventură a vieţii. Constrângerile refugiului şi muncile istovitoare pe care au fost nevoiţi să le practice le-au dat aripi, i-au întărit, i-au ambiţionat şi le-au forjat caracterul şi atitudinea faţă de viaţă. Nazurile nu şi-au găsit niciodată locul în viaţa Reginei. Capriciile sau uşurătatea i-au fost străine atât ei, cât şi întregii generaţii pe care războiul a găsit-o la vârsta adolescenţei.” În septembrie 1943, Principesa Ana de Bourbon s-a înrolat voluntar în Armata Franceză, ca şofer pe un jeep. Pentru servicii aduse răniţilor de pe front cărora le-a transportat sânge de perfuzii a fost avansată în grade militare, de la caporal, la locotenent şi a primit decoraţia „Coroana de război”. A deservit cu jeepul spitalele de campanie din spatele frontului, însoţită fiind de căţelul pechinez Whimpy, prin Maroc, Algeria, Italia, Luxemburg, Germania. Iubire, fidelitate neîncetată, exil S-a logodit cu Regele Mihai în 1947, apoi, pe 10 iunie 1948 s-a căsătorit cu Majestatea Sa, la Palatul Regal din Atena. Regele părăsise forţat România, la 4 ianuarie 1948. Ţara intrase în mâinile lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, ale Anei Pauker şi alor lor, după ce Europa fusese trecută prin dezastrul înrâurit de steaua de pe Kremlin. Din însemnările făcute de Regina Maria, în cărţile despre biografia Sa, se străvede îngrijorarea care îi mistuia pe ea şi pe Regele Ferdinand, neputincioşi a clinti nimic din tragedia prin care trecea poporul rus cotropit de Lenin şi culminând cu executarea cumplită a familiei ţariste ruse. În faptul rostogolirii dramatice a valurilor istorice, venise rândul Regelui Mihai I să fie copleşit de nenorocirea roşie de la răsărit care se încrenga palmă cu palmă în teritoriul sfâşiat al Europei, pentru ca, până la desăvârşirea actului de împânzire în lumea întreagă, să-şi desfacă ghearele rădăcinilor în Asia, America Latină sau Africa... Întreaga perioadă a lungului exil al Regelui şi Reginei a fost marcată de expansiunea ajunsă la paroxism a comunismului şi atrocităţile făptuite umanităţii de dictatura moscovito-securisto-comunistă. „Ana”, scrie Alteţa Sa Regală Principele, „nu a ezitat să spună «da» căsătoriei cu o ţară interzisă, nici să-şi lege pe vecie soarta de un pământ de neatins. Ea a acceptat soarta unei regine în aşteptare, poate pe vecie sortită să privească de la distanţă naţiunea al cărei nume începuse să-l poarte. La aceasta s-a adăugat, pentru restul vieţii sale, umilinţa sărăciei.” Într-o viaţă înelungată, această căsnicie regală a decurs şi decurge în miracolul celei mai statornice înţelegeri şi fericiri. Regina nu s-a îndepărtat nicio secundă de Rege. Pragurile pe care le-au trecut Regina împreună cu Regele, fără iubire şi fidelitate ar fi fost mine! „Regele Mihai”, înserează Principele în carte, „a avut parte de mulţi oameni fideli: personalul Casei Majestăţii Sale, rudele, începând cu propria mamă, oamenii influenţi şi oamenii simpli. Dar nimeni nu i-a dovedit Regelui Mihai I, de-a lungul anilor, fidelitate mai mare decât Regina Ana.”. „Lunga lor viaţă împreună”, adaugă ASR, „le-a rezervat Regelui şi Reginei multe momente de exasperare şi desnădejde. Iar răbdarea lor a fost (şi uneori continuă să fie) pusă la grea încercare”.
Provocările bejeniei
Din primele luni ale căsniciei, viaţa Majestăţilor Lor nu a fost nici lentă, nici fără nori, nici uşoară, ci cu griji predominante în ce priveşte cumpărarea celei mai ieftine mâncări, celei mai ieftine maşini, pe seama câştigurilor mici de pe urma muncii amândorura. În primii ani ai exilului au lucrat la tâmplărie sau la ferma personală, continuu sub apăsarea nu a grijii de a exceda ceva în existenţa de zi cu zi, ci de a nu rămâne fără locuinţă sub umbrele pribegiei prin Europa, un spaţiu generos până la graniţele ţărilor comuniste. Aici s-au depănat anii tristului şi lungului exil. Au locuit întâi pe domeniul Bramshill, proprietate a Lordului Brocket, lângă Londra, apoi la proprietatea Ayot St. Lawrence, de asemenea, în Anglia, în perioada anilor ’50. În tot acest timp, Majestăţile Lor au muncit pentru existenţă. Munca le-a redat independenţa, demnitatea, întărirea de a îmbrăţişa viaţa şi a birui pentru ea, pentru a reumple această viaţă în numele viitorului fiicelor, cu grija pentu creşterea şi educaţia lor şi cu speranţe neîncetate de renaştere şi restaurare a României. În 1956 s-au stabilit în Elveţia, la Versoix, ţară a prelungei aşteptări de întoarcere în ţară a Regelui şi familiei Majestăţii Sale. Aici, Majestatea Sa Regele a lucrat ca pilot de încercare, la Learjet. Majestatea Sa Regina Ana, timp de cincizeci de ani s-a zbătut pentru menţinerea moralului familiei şi asigurarea unui venit neîntrerupt, necesar cheltuielilor pentru existenţă. A lucrat în atelierul de tâmplărie, în ferma din Anglia, ori ca doică a fiicelor sale sau ca mecanic auto, atunci când Regelui îi trebuiau „patru mâini” în atelierul de maşini. Regina a fost, o viaţă de om, fidelă Regelui, însoţindu-l şi slujindu-i în permanente răscruci ale vieţii cu viaţa, într-o continuă intersectare a totului cu tot, a sinelui cu sine, spre noi şi neterminabile încercări de rezistenţă. Se poate vorbi în toate acestea, despre iubire. O iubire neîncetată pentru Rege şi copii!
Regina, creionare afectivă de către Principe
„Regina”, scrie Principele, „este soldatul cel mai devotat, cel mai simplu, cel mai puţin pretenţios. Este omul pe care Regele l-ar găsi la întoarcere, aşteptând în acelaşi loc şi o sută de ani, dacă e nevoie. Serviciul ei faţă de Rege este necondiţionat. Regina este nerăbdătoare uneori subiectivă, alteori îşi pierde cumpătul, are un ascuţit spirit critic de care nu scapă nimeni, dar devotamentul ei faţă de Rege şi, prin el, faţă de ţară este absolut.” Creionarea afectivă a Reginei, de către ASR Principele Radu al României, ca şi a altor regi şi regine ale României, nu surclasează o biografie ştiinţifică, istorică, dar e în măsură să oglindească pe Regină în chipul zămislit, înainte de a apare în scriere, în sufletul autorului care nu ascunde nici emoţia, nici adoraţia, nici iubirea pentru: „o frumoasă femeie destinată unui drum neîmplinit şi totuşi, desăvârşit.”. E imposibil şi nenecesar a plasticiza mai bine decât Principele portretul Reginei, nefiind cu putinţă a o cunoaşte cineva din afara familiei mai apropiat de adevăr decât o cunoaşte Alteţa Sa Regală. Din perspectiva acestei cunoaşteri, Principele este crezut şi admirat pentru portretul spiritual pe care îl conturează: „Regina este un om rebel. I-a plăcut întotdeauna să spargă convenientele şi să ridiculizeze aparenţele. A detestat ifosele şi a şfichiuit necruţător prostia sau reaua-credinţă. De asemenea, Regina a fost întotdeauna tentată să chestioneze societatea şi prejudecăţile ei.” În legătură cu stările de spirit ale Reginei, Principele evocă un moment petrecut la Geneva. Însoţea la cumpărături pentru nunta cu Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a României, pe Majestatea Sa, care era la volanul maşinii. Trecând prin faţa Naţiunilor Unite, Regina a zărit un grup ce protesta cu pancarte şi magnetofoane şi şi-a exprimat voinţa de a parca maşina, spre a se alătura protestatarilor. Alteţa Sa Regală Principele a fost ezitant faţă de această intenţie, replicând că nu cunoaşte ce revendică protestanţii. „Nici eu nu am habar”, a răspuns Regina, „dar nu contează. Important este să protestezi!” Un alt moment evocat de Principe relevă un aspect întrucâtva opus faţă de aparenţa „de cinism şi mândria de a nu fi niciodată năpădită de emoţii”, a Reginei. În primul an de căsnicie, la Villa Serena din Versoix, Alteţa Sa Regală Principele lua micul dejun împreună cu Principesa şi Majestăţile Lor şi în fiecare dimineaţă dăruia Principesei o floare ruptă din grădina vilei. Regina nu a făcut niciodată vreo remarcă în legătură cu acest gest de iubire, dar într-o zi, când, întorcându-se dintr-o călătorie de cinci săptămâni în America, nu a dăruit Principesei „floarea de dimineaţă”, Majestatea Sa Regina s-a apropiat de Principe şi i-a spus: „Ar fi păcat să nu-i mai pui flori Margaretei dimineaţa. Era atât de drăguţ din partea ta!”
Coroana României a rămas în exil...
Aceasta-i în intimitate Regina, despre care Principele spune: „Ana a României este o regină cu un drum neîmplinit. Neurcată vreodată pe Tronul Ţării, Majestatea Sa a aşteptat mulţi ani să fie înţeleasă, acceptată, să devină o parte a României. Familia Regală a revenit în ţară. Dar România a continuat să fie o republică, iar Coroana României a rămas în exil.” Regina a venit în România la începutul anilor ’90. Avea peste şaizeci de ani. În ţara în care soţul Majestăţii Sale a fost şi este rege, în baza logicii şi adevrului istoric, Regina a dormit la hotel sau la mănăstiri, în Oltenia, Moldova, Dobrogea, Banat, Maramureş, Muntenia, Crişana, Bihor, Bucovina... A străbătut ţara prin oraşe şi comune, a vizitat biserici, mănăstiri, şcoli, spitale, fabrici, magazine, pieţe, orfelinate, muzee, biblioteci, primării, gări... „Ce simţ al umorului”, spune Principele, „trebuie să dovedeşti zi de zi în faţa unei atât de contrastante vieţi: dimineaţa cumpărând de la supermarket mâncare ieftină pentru o familie numeroasă, seara luând parte la ceremonii regale de cea mai înaltă ţinută! Cât de multă răbdare poţi avea pentru a suporta nemaiîntâlnitele mojicii la care Familia Regală a fost expusă în ultimii douăzeci şi doi de ani, în acelaşi timp cu o creştere incredibilă a popularităţii, încrederii şi afecţiunii populaţiei faţă de Rege şi Casa Regală? Câtă iubire poţi dovedi pentru a fi tot acolo, în aşteptare neclintită, după şaizeci şi patru de ani de la logodna cu ţara, pentru a-i încuraja pe cei care te ignoră, a-i inspira pe cei care te regretă şi a-i ajuta să scape de blestem pe cei care te urăsc?” Regina, merge frumos în lungul cărării propriei vieţi, chemând amintiri îndepărtate şi totuşi atât de apropiate pentru că nimic în răstimpul a peste o jumătate de secol nu i-a întunecat chipul şi nu i-a ascuns pasul niciodată târâş, niciodată agăţat cu ghearele şi crampoanele puterii. Contemplând chipul Majestăţii Sale Reginei Ana, se intuieşte în el mult din profilul Alteţei Sale Regale Principesei Moştenitoae Margareta. Stând în admiraţia acestui portret se zăreşte pe deplin chipul de ieri al Majestăţii Sale în chipul de azi al Alteţei Sale Regale Principesei. Sub Coroană străluminează, transparente, absorbite unele într-altele, reginele care au purtat-o: Elisabeta, Maria, Elena. Şi Regina care o va purta: Margareta a României! „De ce a trebuit să ajungă la 86 de ani ca să aibă primul interviu televizat în ţara ei?”, se întreabă Principele, în legătură cu Regina, „ce-am aşteptat atâţia ani? Cine-i va ierta vreodată României contemporane irosirea de sine?”. „Acum”, spune în continuare Principele „când Regina, alături de Rege, a ajuns la o vârstă atât de avansată şi la un pisc atât de greu de atins al meritului personal, istoric şi uman, nimic nu ne mai împiedică să recunoaştem aportul Majestăţiilor Lor la România de azi. Fără ei am fi mai săraci, mai singuri şi mai nefericiţi. Şi mai puţin iubiţi.” Întoarcem, an cu an, câte o filă din cartea vieţii Reginei, din cartea vieţii Regelui. „Deşi păstrează o anume candoare şi inocenţă fără vârstă, Regele şi Regina sunt oameni care s-au maturizat înainte de a ieşi din copilărie. Poate de aceea au rămas copii în suflet chiar şi la o vârstă avansată”, spune Alteţa Sa Regală Principele Radu al României. Chipurile Majestăţilor Lor Regelui şi Reginei sunt reflectate sub pleoapele veacurilor întretăiate în istorie de destinele unite cu România. Încărunţită în lungă aşteptare a renaşterii, într-o fluvială rostire a poporului rechemat din gheaţa somnului întârziat, România a ajuns la capătul aşteptării Coroanei sale, rechemând pe legitimul monarh. În această emoţie a aşteptării întâmpină ziua mijlocului lui septembrie, a naşterii Majestăţii Sale Reginei Ana a României! La mulţi ani, iubită Regină! Coloană de inimi pentru Regină
E sublim! Vine de sus, de la bolta anilor Reginei, până la adâncul conştiinţei, dragostea pentru Majestatea Sa! Ţara-i trezită din somnul pietrei: avem o regină neînchisă între coperte de legende, neîncenuşată după gratiile istoriei în lanţuri, avem pe Majestatea Sa, Regina Ana. Suntem români iubiţi de Dumnezeu, având pe Regină, câtă vreme atâtea popoare din lume, nu au, nu-şi amintesc să fi avut vreodată, ori sunt aşteptate de suplicii dacă vor să o aibă. Avem o regină ca norul sub soare, ca umbra lângă stejar, ca lumina lângă geană, alături în toate clipele într-una şi pentru îndelungată vreme, sub nedreptăţi şi lovituri, de Majestatea Sa, Regele Mihai. Majestatea Sa, Regina Ana, este un tot inseparabil cu poporul român, aşa cum este cu Regele, cu Alteţele Lor Regale Principesele, cu destinul familiei Majestăţii Sale. Pentru nesfârşit şi chinuitor timp al exilului, ţara a fost prezentă neîntrerupt, în faptul sufletesc al Reginei, deoarece este ţara Majestăţii Sale Regelui. Viaţa Reginei nu se structurează diferit de a poporului Majestăţii Sale. Dar are în ea, în toate trăirile, aura regalităţii care o distinge în sublimitate, în unic şi nobil, în deosebire de tot. Regina e ca lumina ce-i întinsă pretutindeni: face să fie văzut ce este împrejur, dar nimic nu-i mai strălucitor şi mai viu ca ea. Constrânşi să privim numai în cronici splendoarea ţării de sub Coroană, pentru că azi e scoasă coroana şi de pe stemă (şi suntem singura ţară din Europa care am făcut aceasta), nu avem drept configuraţie de date vizuale nimic, dacă nu privim cu dragoste la Familia Regală a României, fără a lua în seamă ce ne spun, încă, manualele şcolare, nici ce ni-i dat să privim în cotidian, apăsaţi să trăim mult timp în aşteptarea descătuşării şi regăsirii. Deopotrivă, configuraţia de date ale dimensiunii istorice cu privire la libertate, demnitate, suveranitate şi civilizaţie, ca direcţii fixe şi imuabile pentru bunăstarea ţării, nu poate fi măsurabilă cu adevărul şi statornicia decât evaluând parcurgerea României, de la anul 1866, odată cu aducerea la domnie a Principelui Carol I, până la 30 decembrie 1947, de când începe să treacă ţara prin caruselul de preşedinţi. O coloană de inimi e tot ce poate să însemne mai mult şi frumos darul naţiunii pentru Regina ei. Ce este timpul fără veacuri, ce sunt veacurile fără ani, anii fără zile şi zilele fără clipe? Nimic nu pot fi! Nici lumea fără ţări, ţările fără popoare, popoarele fără cei rânduiţi să le fie în frunte, nu pot avea istorie. Ce alt adevăr are timpul decât viaţa ce-i dovedeşte realitatea, ce altă realitate fixează în istorie existenţa unui popor, decât soarta pe care o trăieşte sub un conducător, la un moment dat?! n întreaga istorie a umanităţii, epocile, veacurile, anii s-au conturat în parametrii unei domnii, pentru fiecare ţară sau, câteodată, pentru lumea întreagă. România modernă, intrată în familia ţărilor civilizaţiei vestice, în cei patruzeci şi opt de ani de domnie a întâiului Rege Carol I, întrerupe, după abdicarea sub şantaj şi prin forţă a Majestăţii Sale Regelui Mihai I, un şir de patru domnii monarhice constituţionale. Toate aceste domnii au adus nu numai în orizontul istoric al nostru, ca naţiune, ci chiar în viaţa sufletească individuală, patru regine, toate adorate. Iubirea nici nu îmbătrâneşte, nici nu moare curând, ci îşi modifică, doar, localizarea spaţială şi temporală, pentru că aceeaşi iubire se poate transfera dintr-un loc în altul, dintr-un timp în următorul…! Astfel, poate succeda una şi aceeaşi iubire, preluată pe o durată cu atât mai îndelungată cu cât acea iubire are în sine puterea meritului. Din acest motiv, niciodată românii nu au încetat să le iubească pe reginele Elisabeta, Maria, Elena, aşa cum nu vor înceta să o iubească pe Majestatea Sa Regina Ana, cum mâine, ca şi acum, o vor iubi pe viitoarea Regină a inimii, Principesa Moştenitoare Margareta de azi! Ca şi viaţa, iubirea e o continuă înaintare, cu sau fără legi cauzale. În viaţa istorică a unei ţări există întotdeauna iubirea pentru personalităţile ei. Uneori, într-o perioadă sau chiar periodicitate, ea este oprimată, renăscând atunci când libertatea scapă din lanţuri, suprimându-se când dictatura reapare! Spiritul îi rămâne însă regenerabil, ca şi atomii materiali, presupuşi veşnici! Iubirea pentru Majestatea Sa Regina Ana a României, nu a fost niciodată o simplă abstracţie a minţii. Ea izvorăşte neîndiguită numai când îi apare chipul pe un suvenir, pe o carte, crescându-i colosal mirajul, ca seducţia unei flori apropiate de buze, ca o cascadă de lumini revărsată dintr-o scânteie, într-o uriaşă reflecţie. Bucuria şi adoraţia sunt neimaginat de mari, având norocul de a o privi pe Regină aievea. În astfel de ocazii, bucuria, adoraţia, iubirea izbucnesc într-o uniformitate mecanică. Ele răsar nestăpânit, în fiinţă, în tremurarea întregii feţe, în zbaterea inimii, ca o pasăre prinsă, ca o coardă de arc, din care a scăpat într-o viteză uriaşă săgeata, ca strunele harpei, ca valurile mării, ca freamătul pădurii…! Adevăr nu este numai în ce-i văzut şi se prevede. Adevăr este şi în ceea ce izbucneşte spontan, din ardoare, din iubirea pe care o aprinde steaua frumuseţii trecătoare! Dar iubirea profundă nu are ordinea timpului, ci durata ei. Destinul poporului român are înţeles profund în această iubire pentru Regina lui, Ana! Destinul poporului român nu este legat de raportul dintre voinţa demnitarilor dependenţi de interese personale şi el, ci este conectat la lumina personalităţilor de valoare pe care le are în cursul istoriei ţării. Aceste personalităţi lucrează în timp la conştiinţa naţiunii, reţin atenţia, invadează viitorul posedat de cel mai rezistent argument: argumentul iubirii. Între personalităţile României, Regina Ana face parte dintre acelea care nu se examinează într-un fond general. Majestatea Sa, Regina Ana a României este individualizată ca persoană şi deopotrivă asimilată conştiinţei naţionale, parte a istoriei sale, ca soţie a Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României, ca Regină fermecătoare a românilor, iubită, atrasă în interdependenţa spirituală, afectivă, a lor!
Ziua Reginei 18 septembrie e o zi a iubirii şi recunoştinţei, Ziua Reginei! Argumentele pe care se sprijină iubirea aceasta decurg din stările sufleteşti de reciprocitate, continuate de la întâia Regină a României, Elisabeta, la Regina Maria şi Regina Elena, ca o lumină neîntreruptă şi o frumuseţe nemărginită, transmise sincer, afectiv şi total naţiunii, apoi, de la naţiune, ca dintr-o singură inimă mare cât patria, înapoi la izvorul iubirii, Reginele României. Argumentele recunoştinţei pentru Regina Ana unesc această iubire cu bătăile pendulului unei vieţi ce are în urmă încercări mari, nenumărate, dar nu îndeajuns de tari, pentru a clinti fidelitatea faţă de Rege, loialitatea faţă de idealurile Regelui, una cu ale ţării! Timpul acestei vieţi este acela al istoriei, un timp concordant în tragismul naţional al sfârşitului libertăţii poporului, al pierderii cadenţei patriei cu ale civilizaţiei vestice dar şi cu începerea restaurării României, după mai mult de o jumătate de veac de foc şi cenuşă moscovito-securisto-comuniste. Numai iubirile mari rezistă trecerii prin zdruncinul atâtor ani. Iubirea Majestăţilor Lor Regele şi Regina vine dintr-o adâncime de taină de unde se întrupează capitole de viaţă în doi, ce se dau celor care apără iubirea, se bucură de fascinaţiile iubirii, se împreunează cu sacralitatea iubirii până la sfârşit! Astfel de iubiri le găsim necunoscute în noi, numai dacă ne părăsim. Dar Majestăţile Lor, Regele şi Regina, s-au iubit şi s-au urmat, iubind şi urmând soarta Coroanei României, iubind şi urmând ţara pe corabia istoriei. Povestea de iubire a Majestăţilor Lor Regelui şi Reginei, nu a putut fi suprimată de nimic. E o poveste de iubire cum nu mai întâlneşti! E o poveste de iubire atât de frumoasă încât nu poate aşterne o umbră contra altei iubiri, dimpotrivă, întinde în calea oricărora dintre toate iubirile o lumină ce arată celor care se iubesc, drumul fericirii rare şi prelungi! 18 septembrie e ziua Reginei. Această zi are asumată obligaţia ca nici o iubire să nu fie contrazisă. E ziua în care toamna curge în aur şi crizanteme ca să laureze toate iubirile! E o zi în care toamna arată că-i făurită din aur, ca să scalde obrazul Reginei noastre. E ziua crizantemelor ce umplu braţele Reginei, a cocorilor ce scriu pe cobalt, sus pe sub nori, şiruri de „V”, care-nseamnă „Vivat!”. E ziua Reginei! Minunată şi sacră sărbătoare a românilor! Ziua Reginei, noi o rezumăm în trei: timp, iubire, destin. Ce ar susţine realitatea iubirii şi recunoştinţei, dacă ele nu ar avea realitatea proprie?! Majestatea Sa Regina Ana face parte dintre personalităţile cărora istoria le-a scris numele într-o dantelărie de lampadare ce vor lumina etern cerul României. Dacă istoria României are unităţi de timp, fiecare dintre acestea are o fereastră de la care contemplă personalităţile contemporane acelei unităţi de timp. Suntem contemporanii Majestăţilor Lor Regelui Mihai I şi Reginei Ana ai României. În fiecare dintre regii şi reginele noastre a preexistat speranţa, iubirea, credinţa celor ce au succedat la Tron. Alteţa Sa Regală Principesa Margareta continuă năzuinţa Majestăţilor Lor Regelui şi Reginei, pentru o Românie restaurată spre binele şi fericirea regăsită a naţiunii!... Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare şi Principele Radu ai României sunt calea ce neîntârziat şi neocolit se va deschide prin perdeaua de umbre după care străluminează sfântă Coroana României. Principesa Moştenitoare va retrezi şi reîndrepta cândva ţara aceasta, legată şi aruncată în întuneric, azi. Majestăţii Sale, Reginei Ana, căreia îi dăruim dragostea, Majestăţii Sale Regelui, căruia-i închinăm recunoştinţa, le împărtăşim speranţa noastră că mâine istoria va reîncepe din locul în care a fost oripilată. Atunci vom avea din nou o regină a inimii, pe Margareta I a României, azi Principesă Moştenitoare, luminoasă în frumuseţe, iubire şi înţelepciune, asemenea superbelor regine de până azi, ale României! Dumnezeu să ne ţină în viaţă, ani îndelungaţi, înstelaţi de sănătate, armonie, iubire şi credinţă, pe Majestatea Sa, Regina Ana, sărbătorită la 18 septembrie, zi aşternută în aurul toamnei, în care a venit pe lume, cu sacră rânduire de a purta Coroană regească! Ne sărbătorim pe 18 septembrie Regina, aşa cum e sfânt şi pământean a sărbători în strămoşeasca Românie, regii şi reginele, aşa cum dictatorii nu o făceau şi nu o fac, deoarece ei au instituţionalizat bairamul politic în care nu e miezul şi bătaia inimii poporului, ci-s ovaţii impuse de ordin şi scopuri! La mulţi ani, la multe toamne cu aur şi crizanteme, la multe primăveri cu şiruri de cocori rescriind „Vivat” pe cerul de cobalt al României, Majestatea Voastră, Regina Ana a României!
*
1 August 2016! Regina şi-a sfârşit călătoria Sa pământeană, supusă asemenea nouă tuturor legilor atât de naturale şi universale ce guvernează peste lume, dar, cu toate acestea, lăsându-ne în lacrimi! Pleacă azi la ceruri tributul unui neam: regina sa. Ni-l trimitem spre răscumpărarea istoriei de sub umbra vinei unui amar de timp. Lmina lină a veşnicei păci îl va lua în faşele razelor sale! O rugă urcă azi din partea noastră la ceruri, prin Regină; neîncetată iubire rămâne aici, în inimile noastre! Amintirea Majestăţii Sale Reginei Ana a României ne va fi eternă cărare călăuzită şi lampadar sufletescde acum înainte! Adio, iubită Regină! Neamul românesc nu te va uita în veacuri!
(aurel.vzgheran@yahoo.com)
|
Aurel V. Zgheran 8/1/2016 |
Contact: |
|
|