Interpretări - Limbajul corpului ( II )
Să continuăm discuţia despre cum corpul nostru dă de gol anumite emoţii şi atitudini pe care nu întotdeauna dorim să le exprimăm în cuvinte. Procesul de receptare a acestora e imediat şi inconştient în cea mai mare parte.
Unii oameni atrag de la prima vedere în timp ce alţii resping la fiecare întâlnire. De unde ştim, bazându-ne doar pe limbajul corpului, când cineva este atras de o persoană şi ar dori o relaţie de prietenie cu ea? O priveşte cu apreciere de câte ori are ocazia, îşi orientează corpul spre ea, îi oglindeşte postura şi gesturile, caută să stea aproape de ea, zâmbeşte şi ascultă cu atenţie la tot ce are de spus. Dacă atracţia e de natură fizică, anumite semnale non-verbale sunt transmise şi de cele mai multe ori recunoscute. Unele sunt complet inconştiente, în timp ce altele sunt foarte studiate dar de care o persoană bună la citirea lor nu se lasă păcălită. Atunci când cineva ajunge lângă o persoană de sex opus de care e atrasă, se petrec anumite schimbări fiziologice: pulsul devine mai rapid, respiraţia e mai accelerată, faţa se înroşeşte, legănarea şoldurilor e mai exagerată (la femei) pieptul e scos în afară în timp ce stomacul e tras înăuntru (la bărbaţi), se tensionează muşchii şi pupilele se dilată. Foarte interesant şi fără să se ştie sigur de ce, persoanele cu pupilele dilatate sunt considerate mult mai atractive decat cele cu pupilele mici. În Italia medievală, curtezanele reuşeau să creeze efectul acesta într-un mod artificial, folosind un “medicament” numit belladonna (“femeie frumoasă”). Ne mai putem da seama de atracţia dintre doi oameni când îşi orientează corpul unul spre celălalt şi stau în aşa fel încât o a treia posibilă persoană să fie exclusă, se uită unul în ochii celuilalt părând să nu mai fie conştienţi de existenţa altor persoane din jur şi caută motive pentru a se atinge (un exemplu foarte bun este invitaţia la dans, mai ales că unele dansuri par a fi ritualuri de a face curte uşor mascate – urmăriţi Dancing with the Stars?) Un fapt interesant a fost relatat de doi psihologi, Eli Finkel şi Paul Eastwick, care au studiat atracţia romantică şi care au descoperit că oamenii preferă lucrurile de care se apropie, aşa că e mai bine să ajungem cei dintâi la o primă întâlnire pentru ca partenerul să fie cel care se apropie de noi.
Semnele respingerii unei persoane sunt de asemenea uşor de recunoscut: evitarea companiei cuiva, păstrarea unei distanţe fizice mari, transferarea atenţiei către altcineva într-o situaţie socială, încruntarea, pocnirea încheieturilor degetelor, ţuguierea buzelor, atingerea nasului cu degetul într-un mod specific care sugerează că celalalt e într-un fel murdar sau nedorit, încrucişarea braţelor etc. Peter Collett, psiholog la Oxford, a confirmat într-o analiză a limbajului corpului antipatia dintre Tony Blair şi Gordon Brown, leaderi de partid, din timpul unui speech al lui Tony Blair din 2003:din momentul în care Blair a apărut pe podium, Brown a început să emită semnale negative, privind în jos şi presându-şi limba în obraz. În decursul unei ore, şi-a ajustat hainele de 25 de ori, şi-a muşcat buzele de 12 ori, s-a jucat cu butonii de la manşete de 29 de ori, şi-a încrucişat braţele de 36 de ori şi a privit în altă parte de 155 de ori. A arătat în total 322 de semne de discomfort, cele mai multe atunci când audienţa îl aplauda pe Blair.
Ce e interesant de văzut sunt semnalele emise de unii oameni pentru a-şi arăta puterea şi dominanţa. În lumea animală, una din cele mai evidente baze ale dominării este mărimea fizică. Mai ales între masculi, pentru că ei reprezintă sexul mai competitiv, cei mai mari şi impunători au tendinţa de a urca mai uşor scara ierarhiei în grup. La oameni, dominanţa se face simţită prin ocuparea unui spaţiu cât mai mare. Dacă îl observaţi cu atenţie pe şeful dv atunci când vă aflaţi în biroul lui, el se lasă pe spate în scaun, cu mâinile depărtate pe birou sau pe braţele scaunului, eventual rotindu-se uşor în scaunul care este neapărat mai mare decât scaunul pe care staţi dv. Scaunul cu spătar înalt arată dintotdeauna puterea şi rangul celui care îl ocupă, după cum observa psihologul Allan Pease. Regii şi reginele au scaune cu spătare până la 2 m înălţime la tronurile sau scaunele lor oficiale. Un alt gest care arată dominanţa e poziţia cu mâinile la ceafă şi piciorul aşezat peste genunchi, numită şi “poziţia americanului”.
Toronto ON
|
Dănuţa Gherman 8/1/2016 |
Contact: |
|
|
