Cornelius David Krieghoff- The Group of seven
Cornelius David Krieghoff 24 iulie 1815 - 8 martie 1872
Cel dintâi nume ce îmi retine atentia ca deosebit de pretuit de cãtre populatia de originã britanicã din Canada, pentru realizãrile sale plastice, apartine lui Cornelius Krieghoff. Am mentionat pãtura din care s-au ridicat cumpãrãtorii tablourilor lui, pentru cã amatorii de originã francezã de picturã în ulei se pare cã i-au dispretuit romantiozitatea pseudopoeticã, deloc comparabilã cu nivelul stilistic al operelor din tara lor de obârsie. Ba ni se spune cã socoteau lucrãrile sale o adevãratã “insultã” adusã culturii franceze. Pentru ei, ceea ce stârnea înduiosarea pânã la lacrimi a admiratorilor lui Krieghoff rãmânea o penibilã caricaturã a vietii lor celei noi. Vom vedea curând cã nu se depãrtau prea mult de adevãr. Cornelius David Krieghoff s-a nãscut în Olanda, la Amsterdam, la 19 iunie 1815. Si-a petrecut adolescenta în Schweinfurt, adicã în Bavaria, unde tatãl sãu avea o fãbricutã de tapete. Chipul lui matur este caracteristic romantismului, asa cum l-a retinut pelicula din colectia M.O.Hammond. Îl evocã oarecum pe acela al lui Berlioz. Figurã prelungã, dar cu pometii dezvoltati. Fruntea înaltã se sprijinã pe sprâncenele bogate si sãlbatice. Nasul viguros trãdeazã o mare energie, împrumutând fetei sale un aer de învingãtor. Bãrbia ascutitã este cu adevãrat agresivã, dupã cum si pãrul deosebit de abundent, despãrtit cu o cãrare ce lasã o claie bogatã deasupra pavilionului urechii stângi, pe când în partea dreaptã a craniului, dupã ce se întinde pe crestet asemeni vegetatiei sufocante a unei subpãduri, în final se clãdeste si aici pe înalt. Cât de rebel va fi pãrut în anii adolescentei! În 1837, la vârsta de douãzeci si doi ani, a traversat oceanul si s-a înscris pe listele armatei americane, participând chiar la niste lupte locale, în Florida. La capãtul voluntariatului sãu militar de trei ani, fu obligat sã se grãbeascã spre Canada, în Boucherville, unde era chemat sã se însoare urgent cu Emilie Gauthier, rãmasã însãrcinatã, cam de timpuriu, prin bunãvointa junelui. Depãsind vopsitul interioarelor si al mobilei, din care a trãit initial, izbuti sã fie acceptat de opinia publicã ca pictor profesionist, începând cu 1844. În anul urmãtor, tocmai pentru a convinge cumpãrãtorii cã nu greseau, se retrase la Paris, copiind cu spor maestrii trecutului ale cãror capodopere râvnea sã le egaleze. O face sub îndrumarea lui Michel-Martin Drölling. În 1846, se afla iarãsi în Canada, la Montréal. Aici îsi formã o clientelã fidelã, ai cãrei pereti îi umplu cu operele sale (uleiuri, dar si gravuri, precum si reproduceri foto) pânã în 1853, când se mutã, pentru zece ani, la Québec City. În ultimii ani ai acestei perioade revãzu Europa, dupã care reveni la Québec pentru un an si se stabili definitiv la Chicago, unde avea sã moarã, din pãcate pentru tot mai larga sa receptare, peste câteva luni, la 8 martie 1872. Dacã renumele lui ar fi depãsit în timp peretii caselor împodobite cu uleiuri semnate de el, se putea presupune cã Somerset Maugham l-ar fi luat ca model pentru inimosul si iubitorul de muzee Dirk Stroeve, personaj al romanului “Luna si doi bani jumate”, tot astfel cum Charles Strickland, personajul principal al aceleiasi scrieri, a fost construit dupã modelul existentei ciudate a lui Paul Gauguin. La ce mã refer, înafarã de originea olandezã comunã a lui Stroeve si Krieghoff? Tot astfel cum Stroeve nu picta realitatea francezã ce-l înconjura, ci pe aceea cu care se obisnuise ani îndelungati în Italia, aplecarea sa asupra sevaletului mãrginindu-se la o temã unicã, la fel si Cornelius David Krieghoff, pictorul devenit canadian prin adoptie, e bântuit doar de douã teme: francofoni rurali si aborigenii. Scene de gen: personaje jucând cãrti; altele care-si revarsã bucuria în hanul local; întrecerea cu sãniile; flirtul dintre un soldat britanic si o tânãrã frantuzoaicã, la timp întrerupt de sot sau de altã rudã a pãrtii femeiesti; preotul survenind pe neasteptate, pentru a surprinde bucatele de dulce de pe masã, în plin post; picturã literaturizantã, luare în rãspãr a conationalilor lui Racine ajunsi a împãrti pãmântul înghetat cu urmasii supusilor Elisabetei I, vãditã satirã, atunci când asteptãm picturã si nu anecdotã. În schimb, aborigenii constituie elementul primar al pãdurilor. Ei apar în 450 lucrãri, adicã o treime din totalul operei krieghoffiene. În ei Natura si-a desãvârsit intentiile. Romantismul înnãscut al pictorului, în fata unui asemenea subiect, se afundã în elementul lui hiperbolizator, si, cu generozitate, aborigenul devine pe pânzã parte a unei naturi grandioase, sigure pe ea, niciodatã cedând în fata propriilor slãbiciuni. Dupã cum afirmã un comentator, Krieghoff a conturat o viziune populistã a Canadei. Nici nu avea cum face altfel, deoarece a lucrat atunci când teritoriul artelor plastice era încã virgin. Ofiterii britanici gustã cu mari satisfactii atât tablourile în care emigratia francezã este luatã în rãspãr, cât si pe acelea în cari indienii sunt prezentati ca niste forte ale naturii. Cele dintâi, aduse în insula britanicã, vor constitui prilej de haz la toate ospetele ce le vor da proprietarii lor pânã la sfârsitul vietii. Celelalte vor sta mãrturie a eroismului personal si a aventurilor, întâmpinate sau imaginate doar, din Canada. Mutarea la Québec îi îmbogãteste temele picturale. Monumentele naturale (cascade, de pildã, lacuri, codrii), evocã turismul local. Portretele devin frecvente, dovedind cresterea încrederii colectionarilor în acest atât de prolific artist (se pare cã i s-au identificat 1.800 lucrãri din toate genurile). Picturi semnate de el sunt acceptate în expozitii din Cincinnati, Philadelphia, New York City si... vândute! La expozitia Societãtii Artistilor din Montréal izbuteste sã facã a-i fi acceptate patruzeci si opt de uleiuri, adicã - dupã cum se consemneazã - de douã ori mai multe decât oricare dintre participantii ceilalti. Numeroasele premii ce i-au fost acordate au determinat alegerea lui pentru portretizarea Majestãtii Sale Regina Victoria. Nu se poate spune cã au fost numerosi artistii plastici atât de sustinuti de sponsori, precum Krieghoff. La Expozitia Universalã de la Paris din 1867, Canada a fost reprezentatã, în materie de picturã, de o lucrare a sa reprezentând un depozit de lemne (Sillery Cove) ce sustinea, pe calea specificã artelor plastice, economia nationalã. Sã ne oprim înainte de despãrtire în dreptul unui portret, pentru cã abia le-am mentionat. În portrete, se citeste cel mai bine puterea de pãtrundere a ochiului artistului si capacitatea lui de interpretare. Iat-o pe doamna Elizabeth Bickell (1854). Un ecran întunecos de formã ovalã, evocând oglinda, manierism mult îndrãgit de autor, dar deprins de la altii. Spatiul central este ocupat de bustul unei femei învestmântate în negru. Pielea e vizibilã pânã la clavicule, sub care o dantelã auritã, bãtând în verde, încheie în mici triughiuri rochia. Mijlocul ornamentului este marcat de un medalion mare, rotund, cu trei figurine, pe lângã care cade un lant de aur. Chipul personajului este cãrnos, fãrã a se putea spune cã avem de-a face cu o femeie grasã. Fruntea înaltã si boltitã apasã douã sprâncene subtiate de arta cosmeticãriilor epocii. Ochii albastri contrasteazã puternic cu negrul pãrului impecabil pieptãnat. Nasul este lipsit de gratie si tinde sã iasã mult din planul figurii. Buzele sunt desenate limpede: cea de jos, rotunjitã în afarã, cu senzualitate, cea superioarã subtire, dar grãitoare despre aceeasi sensualitate. Mãrul lui Adam creazã un fel de gusã. Spuneam cã adãstãm în fata unui portret pentru a judeca puterea de pãtrundere a portretistului. Unde sã o cãutãm? Desigur în adâncimea privirilor. Din pãcate, acestea sunt goale, cum zice tãranul, ca ale unei gâste somnoroase. Cel mai important element biografic al lui Krieghoff, dupã pãrerea mea, a fost acela de a fi anuntat cã, împreunã cu un coleg, intentiona sã desãvârseascã o panoramã a peisajului canadian. Fãrã a o vesti cu tam-tam, în definitiv asta urma sã împlineascã Grupul Celor Sapte si pentru aceasta s-a impus Grupul la loc de cinste în istoria artelor plastice. Desigur cã aspiratia lui Cornelius David Krieghoff se afla cale de multe poste de dorinta sa, din pricina unui gust personal îndoielnic si, pe semne, a unei incapacitãti a întregii sale epoci de a resimti dramatismul wagnerian pulsând în peisajele înconjurãtoare ce urma sã fie întelese si prezentate de viitorii ocupanti ai locului sãu din fata sevaletului canadian.
|
Mihai Rãdulescu 7/27/2016 |
Contact: |
|
|