Scrisoare pastorală
Dragii mei !
Sinuciderea omului alb.
În lume sunt mai multe rase de oameni. Predomină, însă, rasele albă, galbenă si neagră. Dintre ele, rasa albă este considerată vârful de lance al culturii si civilizatiei umane din vremea noastră. Răspândită la început pe continentul european, extinzându-se treptat pe continentele american si australian, rasa albă a dat lumii cele mai de seamă inventii tehnice, cele mai bune opere de artă. Această rasă are nivelul cel mai ridicat de viată, a acumulat bogătii imense, a stăpânit sute de ani aproape tot restul lumii sub formă de imperii coloniale. Ideologia ei, conceptia ei despre lume si viată, este tributară filozofiei greco-romane si religiei crestine. Rasa albă a dat lumii cei mai de seamă oameni de stiintă, cei mai mari poeti, scriitori, pictori, muzicieni, creatori, inventatori etc. Rasa albă a detinut forta militară cea mai puternică în lume, reusind să stăvilească invaziile asiatice din ultimele două milenii.
În ultimele decenii se resimte o decădere tot mai pronuntată a rasei albe. Ea a devenit propria sa victimă si dacă nu se va trezi la timp, va rămâne într-un viitor nu prea îndepărtat o amintire. Din păcate! Alte rase îi vor lua locul, alte mentalităti, alte moduri de a întelege si trăi viata. În rândurile de mai jos vom încerca să schităm câteva cangrene ale rasei albe, care-i vestesc sfârsitul:
a) Chimizarea excesivă a tot si a toate. Din ambitia de a produce cât mai mult, am otrăvit solul si subsolul, aerul si apele, plantele si animalele cu îngrăsăminte, ierbicide si pesticide. Au fost deversate în apele curgătoare, în pământ, cantităti imense de reziduuri chimice si nucleare, care se împrăstie în sol si în apele freatice, otrăvind specia umană care trăieste în zonă. Am pus bază pe medicatia chimică, în detrimentul celei naturale, dezvoltând adevărati colosi industriali farmaceutici. Tratăm o boală si afectăm mai multe organe sănătoase! Spitalele gem de bolnavi, cimitirele cresc de la o zi la alta! Nu acelasi lucru au făcut alte rase umane. În Asia si în Africa se pune bază pe agricultura traditională, pe îngrăsămintele naturale, pe tratamentele cu plante, pe acupunctură, presopunctură si alte metode inofensive. Cu ani în urmă am corespondat cu regretatul Dr. Hakim Mohamad Said, presedintele Fundatiei Hamdard din Karachi (Pakistan). Fundatia avea o facultate de medicină, în care se studiau efectele curative ale plantelor; avea o fabrică de preparate din plante pentru tratarea bolilor; scotea o revistă dedicată studiilor asupra plantelor asiatice si calitătilor curative ale acestora, avea numeroase tratate despre plante. Am primit de acolo un album cu preparatele (medicamentele) ce le aveau pentru cele mai diverse boli. Mama mea a fost diagnosticată în Severin si Bucuresti si i s-au mai dat câteva luni de viată. Am făcut apel la Domnul Hakim, i-am trimis rezultatele analizelor si mi-a trimis din preparatele fabricii sale. Timp de trei ani, câte o lună pe an, mama a făcut tratament cu preparatele respective si a mai trăit… peste treizeci de ani, muncind de dimineata până seara ca un om perfect sănătos. După Revolutie am făcut toate demersurile necesare ca să import preparatele pakistaneze, dar totul s-a împotmolit la Ministerul Sănătătii, care a răspuns sec: ,,Numai Plafar este autorizată să importe plante medicinale sau preparate din plante medicinale!”
b) Modificările genetice ale plantelor si animalelor. Observati în piete si magazine fructe si legume frumoase, mari, arătoase. Când mâncati din ele nu au gustul pe care-l stiati pentru fructele sau legumele respective. Îti sugerează doar gustul respectiv. Cumperi carne de pasăre, spre exemplu. O gătesti. Parcă mănânci cenusă! Comparati cu gustul cărnii unei păsări de curte. Vedeti curcani cât oile, auziti că sunt soiuri de porumb, care produc paisprezece mii de kilograme boabe la hectar. Sunt animale si plante modificate genetic. Noi le consumăm. Celulele acelea modificate pătrund în corpul nostru, alimentează celulele noastre si, acolo unde găsesc terenul slab, încep să producă dereglări în functionarea acestora. Nu este astfel de mirare, că aproape o treime din decesele de la noi sunt datorate cancerului!
c).Scăderea alarmantă a natalitătii. Rasa albă promovează cu inconstientă, pe toate canalele, practicile anticonceptionale, făcând din aceasta un adevărat ideal al existentei sale. Încă din scoală, prin orele de asa-numita ,,educatie sexuală”, se promovează practicile anticonceptionale. Avorturile sunt legalizate. Ar părea că e ceva normal, că e o expresie a libertătii individului. Bine, bine, dar ce te faci, când numărul avorturilor înregistrate în România postdecembristă timp de 20 de ani depăseste numărul populatiei tării. Aceasta în tara noastră, dar fenomenul este prezent si în celelalte tări locuite de omul alb. În toate avem aceeasi libertate, aceeasi mentalitate, acelasi abator de copii! Tot mai numeroase sunt familiile fără copii. Argumentele de ordin economic, social sunt neconvingătoare. Au fost vremuri mult mai grele, sărăcie mult mai multă, dar copilul a fost copil, darul lui Dumnezeu, si nu a fost trimis la tomberon cu atâta usurintă. Decât un copil la sân, mai bine o talie ,,frumoasă”, o siluetă desăvârsită…! La aceasta se adaugă scăderea potentei masculine. Substantele chimice din mâncăruri si băuturi fac ca să scadă capacitatea de reproducere a omului alb. Din an în an sunt tot mai putini copii, se închid tot mai multe scoli, se pustiesc tot mai multe localităti. În spatele unui copil stau doi părinti si patru bunici. Peste un număr de ani, în acea familie vor dispare sase si va rămâne unu! La aceste flageluri ale rasei adăugăm si deviatiile sexuale, sprijinite si promovate tot într-o veselie. Sub paravanul ,,drepturilor omului”, minorităti tot mai numeroase îsi răspândesc si îsi impun majoritătii practicile lor, care, de fapt, înseamnă tot o frânare a natalitătii, o reducere sistematică a populatiei. Nu acelasi lucru se întâmplă la alte rase. Asia si Africa sunt adevărate rezervoare demografice. Ele concentrează cea mai mare parte a populatiei lumii. Să amintesc doar câteva state: China, India, Indonezia, Japonia, Pachistanul, tările arabe etc. Cu exceptia Chinei, unde restrictiile sunt drastice datorită înmultirii peste măsură a populatiei, în celelalte tări locuite majoritar de alte rase decât cea albă avorturile sunt aspru pedepsite. Religiile acelor popoare nu permit sub nici o formă avortul. Familiile au copii numerosi, chiar dacă, de cele mai multe ori, sunt foarte sărace. Am avut un coleg la facultate, iordanian, care mai avea nouă frati!
d).Îmbătrânirea populatiei albe este un fenomen natural, de vreme ce din urmă vin tot mai putini copii. Populatia Europei, în special, este o populatie îmbătrânită, uzată, obosită, care se topeste usor-usor, cu fiecare an, cu fiecare deces. Locul ei este luat, sistematic, de imigranti de alte rase, veniti din Asia, din Africa si de pe cine stie unde. Statisticile vorbesc că în 2050, populatia Europei va fi jumătate musulmană, aceasta datorându-se, în special, imigrărilor masive din statele arabe. Familiile crestine au câte un copil si doi-trei bătrâni, cele musulmane au câte 8-10 copii!
Am amintit patru aspecte, dar enumerarea ar putea continua.
Este alarmant că mai marii zilei din tările si uniunile de tări în care mai predomină încă populatia albă rămân indiferenti fată de aceste aspecte. Este alarmant că acestia promovează globalizarea cu orice pret, disparitia statelor nationale, disparitia religiei crestine si a valorilor ei morale, disparitia unei institutii fundamentale a societătii: familia.
Din respect pentru cultura, civilizatia si istoria omului alb, din respect pentru milioanele de eroi si martiri care s-au jertfit de-a lungul veacurilor pentru apărarea rasei albe si a valorilor ei, puternicii zilei trebuie să facă ceva pentru a o salva de la pieire, de la sinucidere. Este un comandament existential si nimeni n-are dreptul să-l ignore.
*
Proverbele – oglinda lui Dumnezeu(III).
1. Atribute specifice.
a. Dumnezeu – Tatăl. Cea dintâi persoană a Sfintei Treimi, este creatorul si conducătorul lumii: ,,Cu cât mai mult cercetez ale Domnului zidiri, cu atât mai mult mă mir d-ale Lui mari lucrări”(Zanne, VIII, 701); ,,De când urzea Dumnezeu pământul”(Zanne, VI, 685); ,,Din putintel a făcut Dumnezeu cerul si pământul”(Zanne, VI, 668); ,,Îi mare oborul lui Dumnezeu”(Zanne, VI, 659); ,,La câte în lume te uiti si vezi, pe Domnul vezi”(Zanne, VIII, 702); ,,Toate câte a făcut Dumnezeu sunt bune”(Zanne, VI, 641); ,,Toate în lume se odihnesc, numai singur Dumnezeu ve¬ghează (ne păzeste)” (Zanne, VI, 639); ,,Dumnezeu a umplut lumea cum a putut”(Zanne, VI, 658, 659); ,,E degetul lui Dumnezeu”(Zanne, VI, 684).
O foarte sugestivă imagine a lui Dumnezeu o vedem în expresia ,,Mosul.” Ne referim la folosirea acestui cuvânt pentru a înlocui numele divin: „S-a supărat Mosu!“; „Nu ne mai rabdă Mosu!“ etc. Surprindem două aspecte în această expresie, aparent banală. În primul rând această substituire relevă respectul ce se dă numelui divin. Omul din popor rosteste numele lui Dumnezeu cu veneratia cuvenită. Nu oricând si nu oriunde si nu oricum. Când simte, totusi, nevoia să se refere la Dumnezeu, îl numeste „pe ocolite“ cu „Mosu“. E o greseală dogmatică? Nu. Omul a înteles de la biserică si din Sfânta Scriptură, că a fost făcut de Dumnezeu după chipul Său(Fac., I, 27). Asadar, în conceptia populară, Dumnezeu nu putea arăta altfel decât ca un om. Prin aceasta, crestinul îl vedea ca fiintă, persoană cu existenta bine definită. Interesantă este vârsta umană cu care este asociată imaginea fiintei divine, bătrânetea, Mosu. Nu a fost aleasă imaginea copilului, personificarea puritătii, a curăteniei morale; nu a fost aleasă vârsta maturitătii, a puterii, vârsta la care Mântuitorul a propovăduit în lume! A fost aleasă bătrânetea, vârsta întelepciunii, a bunătătii, a întelegerii, a cunoasterii depline a vietii si a existentei umane. Nu degeaba s-a vorbit de „Mos Nicolae“, de „Mos Ajun“, de „Mos Crăciun“, de mosii din pragul primăverii. În al doilea rând, imaginea egalitătii pusă de omul din popor între Mos si Dumnezeu denotă chipul ideal în care a fost văzut bătrânul. La această vârstă apele s-au linistit, biruinta asupra răului si asupra păcatului este deplină, portretul moral este desăvârsit, omul asteaptă întâlnirea cu Dumnezeu, Marea Trecere în lumea de dincolo, bilanturile au fost făcute, datoriile achitate. O singură datorie mai rămâne: iubirea fată de Dumnezeu si de oameni. Mosul este doar întruchiparea lui Dumnezeu pe pământ! Câtă plasticitate si profunzime morală! Si când vezi atâtia bătrâni, cu tot felul de vicii si apucături, cărora li se zice mosu...!
b. Dumnezeu – Fiul. Cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi, Domnul Iisus Hristos, este Mântuitorul si Judecătorul lumii. Este cea mai prezentă, dintre persoanele Sfintei Treimi, în folclorul românesc. Lui I s-au închinat mii de colinde si cântece de stea, nenumărate pricesne, troite si rugăciuni. Este recunoscut ca fiind Cel promis de Dumnezeu-Tatăl prin prooroci, Cel asteptat de neamuri, ca Mesia: ,,A astepta ca pe Mesia” (Zanne, VII, 41); ,,A cura (alerga) ca la Mesia Jidovii” (Zanne, VII, 40). Este Fiul lui Dumnezeu, trimis în lume să se jertfească pentru păcatele oamenilor, împlinirea proorocirilor: Fiecare copil care se naste într-o familie este prefigurat de Domnul Hristos, Care S-a născut în lume: ,,I s-a născut Hristos în casă” (Zanne, X, 373). A avut putere dumnezeiască si a făcut nenumărate minuni asupra oamenilor, asupra naturii si asupra Sa Însusi. Orice încercare a cuiva de a se mări pe sine este pusă în comparatie cu măretia Domnului Iisus: ,,Doar nu-i fi Hristos!” (Zanne, VII, 13). O oarecare prefigurare a măretiei hristianice poate fi găsită în Vechiul Testament: ,,Ca Iisus al lui Navi, ce c-o poruncă si numai a poprit din miscare pe soare si pe lună ”(Zanne, IX, 121). A fost prins, judecat si condamnat la moarte, desi însusi Pilat I-a recunoscut nevinovătia: ,,Se spală pe mâini, ca Pilat de Hristos” (Zanne, IX, 160). A fost răstignit ,,Ca Hristos între cei doi tâlhari” (Zanne, VII, 14), iar sângele Lui a devenit viata lumii, ,,Sângele lui Hristos”, sau ,,Sângele Domnului” (Zanne, VII, 14; X, 373). A treia zi după răstignire ,,Hristos a înviat” (Zanne, VII, 14). Acest adevăr a fost exprimat de milioane de ori de-a lungul veacurilor, ca salut, mai ales în perioada pascală, adică de la Pasti la Înăltare, răspunzându-se cu aceeasi convingere ,,Adevărat a înviat!” ,,A treia zi după Înviere” (Zanne, VII, 23) a rămas ca o referintă, în relatiile dintre oameni, atunci când au vrut să dea mai multă greutate întelegerilor dintre ei. Mântuitorul Iisus Hristos a rămas reazim tuturor celor necăjiti si obiditi, tuturor celor ce au căutat mântuirea. El le-a ascultat rugăciunile celor întristati si suferinzi, El ne-a deschis usa raiului, El este frate fiecăruia dintre noi, numai prin El si cu El ne putem mântui: ,,Cine-i frate cu Hristos, usor se mântuie”(Zanne, X, 373). În viată trebuie să alegem între două alternative: virtutea sau păcatul, calea vietii sau calea mortii, slujirea lui Dumnezeu sau a diavolului: ,, Sau cu Hristos, sau cu dracul” (Zanne, VII, 13). A treia cale nu există, sau, cum ar fi spus romanii, ,,tertium non datur”. Este ceea ce ne preciza si Sfântul Apostol Pavel, că trebuie să fim ,,ori fierbinti, ori reci”, în nici un caz ,,căldicei”. Cei ce decedează au credinta, conform învătăturii crestine, că moartea este doar o poartă de trecere dintr-o lume în altă lume, de pe un tărâm pe altul, sau un somn prin care-L asteptăm pe Mântuitorul să revină pe pământ ca judecător al lumii: ,,Până la a doua venire a lui Hristos” (Zanne, VII, 14). Atunci va avea loc si învierea tuturor oamenilor din toate timpurile si din toate locurile, ,,La a doua înviere” (Zanne, VII, 23), apoi judecata universală.
*
Sfaturi părintesti. Din cartea Părintelui Arsenie Boca, Cărarea împărătiei, mai spicuim un fragment: ,,UN FEL DE PSIHANALIZĂ. Aproape la toate vârstele se întâlneste, de pildă, conflictul acesta între a crede si a nu crede în Dumnezeu; adică ciocnirea mintii sănătoase cu săgetile nebuniei. Sunt unii convinsi de existenta lui Dumnezeu, de dumnezeirea lui Iisus si de iconomia mântuirii; dar, în răstimpuri, se pomenesc munciti si de chingile ateismului. Sunt altii, care n-au muncirile acestea, chiar dacă aud de ele. Evidenta interioară a credintei lor e absolută. Altii sunt bântuiti de furtuni si, în sfârsit, altii, linistiti că au scăpat de Dumnezeu: pentru ei nu există. Adevărul e că aparatul constiintei lor nu, mai prinde nimic, s-a defectat, realitatea spiritului e inexistentă pentru ei.
Ce poate să fie la mijloc ? Ceea ce poate să fie cu un aparat de radio, care nu mai prinde undele. Undele există, dar pentru el nu mai există. El are câteva lămpi arse, bobine arse, lovituri si piese frânte etc. E infirm pe undeva. Asa si oarecare om pătimeste multe feluri de arsuri si frângeri lăuntrice, mai pătimeste si arsurile mediului social, care-i zdruncină nevinovătia, si iată-1 un ateu, la diferite grade de tărie. Toată situatia lui se înscrie întocmai în granulele de cromatină. Ateul s-a armonizat cu acest dezechilibru. Sământa îl reproduce întocmai. Presupunem că e căsătorit cu o femeie, nu asa de răvăsită la minte, asa de dezechilibrată în mediul moral, ci o femeie credincioasă. Copiii se nasc cu două predispozitii contradictorii: una necredincioasă, a tatălui; si a doua credincioasă, a mamei, potrivit probabilitătilor arătate.
Sufletul nu se mosteneste, ci se creează de Dumnezeu. Credinta e o însusire a sufletului, e drept; dar de la Dumnezeu nu vine nimic rău. Atunci ? Atunci, însusirea sufletului de a-si cunoaste si recunoaste pe Tatăl, sau de-a se lepăda de El, e dependentă si de constructia genetică a trupului, în care va avea să petreacă o vreme. Cuprinsul credintei se învată; înclinarea de-a o învăta sau nu se mosteneste. Înclinarea sufletului stim că e către obârsia sa: ,,Anima naturaliter christiana”. Înclinarea sufletului face interferentă cu înclinarea trupului în care a fost trimis. Deci, dacă vine într-un trup în care găseste numai dezechilibru, nu-si va putea manifesta înclinarea sa cătră cele de sus, ci va asista neputincios lângă un aparat stricat, care nu cântă, ci huruie. Toate chinurile constiintei izvorăsc din simtirea acestor infirmităti, ce zac în străfunduri, si de unde ele răbufnesc până în suprafata faptelor văzute. Ca să usureze Dumnezeu povara unui suflet, de multe ori îl crută de cunostinta infirmitătii în care trebuie să petreacă. Asa vedem seninătate si la idioti.”
*
File de jurnal – 28 nov. 1981. ,,Drumul spre Botosani a decurs în mod normal(…). Cei ce erau din Bucuresti, din Iasi, din Vaslui si din Focsani s-au văitat de problemele pe care le ridică actuala criză. Rămânând umai cu bucuresteanca în compartiment, după coborârea celorlalti călători(…), mi-a vorbit de felul cum o tratează maică-sa, când se duce pe la Dorohoi, cum o dojeneste, când o vede că nu-si mai face rugăciunea seara: ,, - Vai, copchila mamii, tu ti-ai uitat crucea si ruga! Bietul meu copchil, tare te-ai înstrăinat!”
Cu acest drum, am aflat despre vestitele isprăvi ale criminalului Râmaru din Bucuresti. Student la Politehnică, nevropat notoriu, Râmaru căpătase o pasiune deosebită din a ucide femei. Le prindea în diverse împrejurări, le junghia în plină stradă, le batjocorea si apoi dispărea, nelăsând nici o urmă. A făcut 17 omoruri în Bucuresti. Militia si securitatea fuseseră puse în alertă. Toate străzile erau supraaglomerate de militieni călări pe cai si motociclete, ori de detectivi deghizati în automobilisti. Presedintele însusi dăduse dispozitii să se întrerupă schimburile de noapte la institutiile unde lucrau femei, iar militia si securitatea fuseseră amenintate, că dacă nu descoperă criminalul sunt puse pe liber. Crimele erau săvârsite cu multă dibăcie, încât, cu exceptia muscăturilor aplicate victimelor, nu aveau alte indicii. Criminalul săvârsea unele omoruri si cu ajutorul tatălui său, vatman de tramvai. Într-un târziu, când au reusit să-l identifice după o fituică de hârtie, pe care-si avea scrise ultimele litere ale numelui, l-au pus sub urmărire. La cămin a încercat să ucidă si pe unul dintre militienii care l-au arestat. S-au găsit asupra lui câteva cutite de junghiat si un satâr pline de sânge. Tocmai săvârsise o nouă crimă. Avea doar 28 de ani. A fost condamnat la moarte.
Bucuresteanca mi-a spus că din surse demne de crezare, a aflat că Nadia Comăneci se va căsători cu Nicu Ceausescu, băiatul cel mare al presedintelui(…)”.
*
Sinodul din Creta. La sfârsitul acestei luni s-a tinut în Insula Creta din Grecia un mare sinod. I s-a spus mai întâi ,,ecumenic”, apoi ,,pan-ortodox”, apoi ,,Mare sinod”. La el au participat capii Bisericilor Ortodoxe din lume, cu câteva exceptii. În urma discutiilor, s-au luat câteva hotărâri privind apărarea familiei traditionale, formată din bărbat si femeie, s-au reglementat mai multe aspecte ale diasporei ortodoxe(crestinilor ortodocsi plecati din tara lor de origine în alte tări), rolul Bisericii în lumea de astăzi si relatiile Bisericii Ortodoxe cu cei de alte confesiuni religioase. Nu toată lumea a fost încântată de acest sinod si de rezultatele lui, dar el era necesar, mai ales că de aproape o sută de ani se tot pregătea tinerea lui. Indiferent cum va evalua istoria acest sinod al lumii crestine ortodoxe, avem bucuria să precizăm, că si din partea Mehedintiului, Episcopiei Severinului si Strehaei, am avut un reprezentant în persoana Prea Sfintitului Episcop Nicodim.
*
Salarii pentru morti. Cu multi ani înainte, pe la noi s-a descoperit că Aneta cu Mareta tineau pe listele cu pensionarii de la ceape si pe cei ce decedaseră cu câtiva ani înainte. Semnau ele si încasau banii. Până la urmă, descoperindu-li-se isprava, au încasat câtiva ani buni de puscărie. S-a mai întâmplat ca în unele localităti să figureze pe listele electorale si persoane decedate cu mult înainte. De!
Domnul Gheorghe Trocan mi-a povestit ceva care a depăsit toate acestea. Ai nostri au fost niste pusti pe lângă ,,fratii” sovietici. Asa, bunăoară, Domnul Trocan, mergând în Uniunea Sovietică să încheie niste contracte, a fost invitat, împreună cu delegatia din care făcea parte, să viziteze un mare combinat. Toate bune si frumoase. Ghidul le-a prezentat halele, masinăriile, mărfurile finite, le-a vorbit despre realizările si perspectivele combinatului. Le-a prezentat apoi, ca pe o mare inventie, următoarea situatie. Combinatul avea o evidentă strictă a muncitorilor decedati din unitate, încă de la înfiintare. Acestia figurau pe statele de plată ale muncitorilor activi. Fiecare avea grad si functie, avea salariu ca atunci când era viu si în câmpul muncii. Din fondul de salarii al întreprinderii li se făcea si lor parte, adică li se repartiza salariul conform studiilor, functiei, vechimii etc., la salariu se retinea impozit si toate angaralele cuvenite. Salariile mortilor erau vărsate apoi în fondul special ,,pentru pace”. Mai pe româneste, banii erau trecuti în contul armatei. În sedintele de orientare ideologică, muncitorii erau îndemnati să nu-i uite pe ortacii lor, să-i simtă în permanentă alături, să-i facă să se bucure de realizările lor etc.
Sănătate, pace si bucurii să vă dea Dumnezeu!
|
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda 7/24/2016 |
Contact: |
|
|
