Adierea proaspătă a vizitelor
Pentru trăitorii de dincolo de granitele ţării, vizitele celor dragi sosiţi de acasă, sunt un fel de sărbători ca acelea trăite când vizităm noi ţara, vizite care umple ceva din nesăţiosul gol de acasă. Un crâmpei de românitate ne-a adus cu sine remarcabila scriitoare Paula Romanescu. A sosit în vizită în luna iule, 2016, la invitaţia domnului Herman Victorov din Windsor, protectorul oamenilor de cultură. Doamna Paula Romanescu a răspuns acestei invitaţii cu mare bucurie dornică să cunoască nemijlocit câte ceva din Canada, ţară recunoscută în întreagă lume ca un tărâm privilegiat, cu valori materiale şi cu un bun climat social, cu o democraţie exersată şi stabilă, o ţară râvnită de mulţi locuitori ai planetei.
Pe această distinsă doamna a scrisului o cunosc de mult timp şi momente diferite din viaţa noastră ne-au adus de multe ori în acelaşi punct şi iată acum, printr-o punte aeriană între continente, cu bucuria reciprocă a întâlnirii. Lungul sir al anilor ne-a oferit impresionante cascade de trăiri într-o largă paleta policromă şi nu de puţine ori pe aceeaşi spirală a gândului. Am vieţuit în comun în bucuria cunoaşterii prin cuvânt, fie în sala profesorală, colege de catedră, fie prin întâlniri la diferite exploziții, la nenumărate lansări de carte şi uneori în vizite de curtoazie sau de aleasă prietenie.
Întotdeauna am admirat la distinsa mea prietenă Paula Romanescu frumuseţile întruchipate în cuvânt smulse eternităţii, înariparea creatoare ca un imn adus vieţii în deplină armonie cu înfăţişarea sa poetic alcătuită, o prezenţă cu aer de distncție, de nobleţe, de calm şi împăcare.
Personalitate incontestabilă, cunoscută în lumea scriitorilor de pretutindeni, cu deosebire în Franţa, Paula Romanescu poetă, prozatoare şi traducătoare de limbă franceză, s-a născută la Țuțulești/Argeş, e membră a USR, membră a Academiei Central-Europene de Ştiinţă, Literatură şi Arte (Sorbona, Paris), e distinsă cu Meritul Cultural în Grad de Cavaler, e autoare a peste 30 de cărţi de poeme, antologii şi traduceri. “Am peste 30 de volume apărute; am tradus Eminescu, Blaga, Arghezi, Caragiale, mini-antologia Flori rare de poezie franceză şi Univers poetic francofon, Omar Khayyam, Apollinaire, Paul Verlaine, precum şi traduceri de piese de teatru care s-au jucat: Donna Juanna de Anca Visdei, la Teatrul de Stat din Oradea (1995) şi Până la capăt de Françoise Dorin înregistrat la Societatea Română de Radio (1996)”, mărturiseşte autoarea într-un interviu, amintind sumar doar câteva din operele sale. Cea mai valoroasă creaţie considerată lucrare unică în toată literatură universală, o adevărată capodoperă în trei volume, avand ca subiect poeziile închisorilor, e intitulată „Unde sunt cei care nu mai sunt”. Pentru a realiza o asemenea creaţie monumentală, a muncit 17 ani, documentându-se, adunând poeziile şi apoi traducându-le în limba franceză. A fost o muncă de mare concentrare și de efort susținut, timp în care a descifrat o lume răscolitoare despre "oameni ai trăiniciei neamului românesc", după cum i-a numit autoarea.
Creaţiile sale sunt adevărate felii de viaţă din care cititorul se hrăneşte cu nesaţ. În ele a picurat momente sublime de trăiri şi speranţe luminate de dorinţa de împlinire. Înzestrată cu un har deosebit, ea mişcă inimile noastre, nu numai prin scrieri, ci şi prin viu grai . Când Paula Romanescu îşi deschide gura şi se revarsă cuvinte dăltuite în trăiri, ascultătorul rămâne cu gură căscată surprins de vraja de care e învăluit. Stau mărturie înregistrările pe internet pe care oricine poate să le asculte.
În ţară, dar și în afara ei, cărţile sale au primit aprecieri elogioase, comentarii deosebit de favorabile, chiar şi din partea celor mai exigenti critici literari. De asemenea, nenumăratele premii şi distincţii primite sunt dovezile recunoaşterii darului sacru a dăltuirii cuvintelor în nemurire.
Plămădită parcă din lumina, menirea sa este aceea de a descoperi frumosul din universul existenţial, oriunde s-ar afla, în natură, în artă sau în om şi apoi să le transpună în cuvinre înaripate. “Ce sensuri stranii ascund cuvintele!” ne spune Paula Romanescu. “Ascultăndu-le cu sufletul, afli necontenita lor zbatere de a se întoarce în lumina dintâi din care s-au ivit”. Am auzit adesea spunându-se că pentru Paula Romanesc, poezia pe care o scrie este o fascinaţie fără margini, un exerciţiu al spiritului, în care Dumnezeu este cuvânt şi, mai ales, iubire. Ea poate să dea nimicului consistentă, pentru că e convinsă că există o frumuseţe şi o putere nemărginită a cuvintelor. Întreaga sa creaţie e o dovadă că a subliniat cu cinste şi seriozitate lupta de a învinge limita nesăţioasei cunoaşteri dincolo de timp şi spaţiu.
Pentru spaţiul restrâns ce-mi este îngăduit în publicaţia “Observatorul” din Toronto, am ales o mână de “Poeme într-un vers” pentru contactul direct cu acele scânteieri de dăltuire a cuvintelor în nemurire.
“Autobiografie Eu trec sub cerul lumii – umbră printre cuvinte.
*Bătrâneţe Să vezi cu ochii minţii, s-auzi cu inima.
Cer Chemare din adâncuri pentru zboruri de gând.
Credinţă Să ştii că veşnic norul se-ntoarce la izvor.
Elev Culegător de roade ce-or înflori cândva.
Iubire Senină taină-n care pasărea-suflet cântă.
Înfruntare În orice zbor căderea pândeşte răbdătoare.
Oracol Are răspuns la toate, sporind nenţelesul...
Palma Răvaş prin care soarta-mi trimite veşti ciudate.
Risipă Prea mult pustiu de vorbe pentru-a drapa nimicul !
Sinele Un Eu care adesea nu-i de acord cu mine.
Surâs Nici râs nici plâns şi totuşi atâtea înţelesuri…
Ură Din zgură şi cenuşă să-i faci inimii strai ?
Vânt Eternă rătăcire peste vremelnicii”.
(Din vol. Ecoul umbrelor / L’écho des ombres,)
|
Elena Buică 7/21/2016 |
Contact: |
|
|