Imperiul nostru de tandreţe
Numai ce aruncam o privire şi grădina înflorea. ce minune pe noi, copii ai paradisului. ce culori ireale. ce foşnet diafan.
ce zumzet. ce timp!
cu aerul acela ce ne curgea pe umeri dresam pasărea cerului ori dădeam glas ţinuturilor din vis. ca într-o mulţime armonică fiecăruia îi găseau sunetul potrivit ochii care ştiau ce va să fie. dimineţile se pregăteau să ne întâmpine cum prea bine învăţaseră. numai ce aruncam o privire şi grădina înflorea. de fiecare dată o alta.
cu aerul acela care ne curgea pe umeri.
Am cotropit zări, ape şi păduri. mari orchestre ale lumii - cuvântătoare, necuvântătoare. tărâmuri ale făgăduinţei pe care un cititor în stele nu dădea doi bani, dar încasa o învoire la timp. bolţi ale cerului inteligibile pe limba cocorilor oratori.
numai ce aruncam o privire şi iarba înverzea ca după o ploaie gata să o depună la picioarele învingătorilor. cu aerul acela care ne curgea pe umeri ne-am înfăşurat în loc de stindard.
ce timp!
Şi astăzi cetăţile păstrează din tropotul de copite care trimiteau reginele nopţii între pagini de-album.
albinele procesează acelaşi fagure
primăvăratic.
izvorul susură pe aceleaşi note reluate-n aval.
pe o ramură de cireş înflorit a rămas cântecul, doar
pasărea şi-a reluat zborul.
din dosul ochelarilor de soare se prelinge clipa care îşi refuză aterizarea. turnul de control a comutat pe un aeroport de unde răzbate metallica.
|
Virgil Dumitrescu 7/19/2016 |
Contact: |
|
|
