Filmul documentar “Monica si Gabriel” - Interviu cu foarte tânărul regizor Michael Magidson
Monica si Gabriel este un film documentar emotionant care crează un spatiu cinematografic despre povestea a doi frati care si-au petrecut copilăria si tineretea în orfelinat. Monica, sora mai mare s-a ocupat cu devotament de fratele ei mai mic, Gabriel, în periplul lor de viată în orfelinat. Povestea Monicăi si a lui Gabriel nu este unică. Se întâmplă că povestea lor, fiind mai specială (prin iubirea care i-a legat pe cei doi frati si care i-a ajutat să facă fată greutătilor) a fost aleasă din multe altele propuse de bursieri ai fundatiei Blue Heron, în vara lui 2013 pentru tema documentarului. Privit mai larg documentarul prezintă o fatetă a situatiei celor vreo 100 000 de copii care au fost “aruncati” în orfelinate în România lui Ceausescu.
Filmul are o productie exceptională: unghiurile de filmare sunt iscusit alese, lumina cade frumos si povestea se derulează într-un crescendo emotional din spusele celor intervievati: cei doi frati si persoanele din jurul lor. Reusita acestui film este cu atât mai mult de admirat considerând că este primul documentar al unui foarte tânăr regizor si producător, Michael Magidson, elev în ultima clasă de liceu. Michael este fiul lui Mark si al Stefaniei Magidson din Los Angeles. Stefania este fondatoarea Fundatiei Blue Heron care se ocupă de copii si tineri din orfelinate din jurul Sibiului, orasul de unde se trage dânsa. De mic copil, Michael a fost expus la povestile din orfelinate datorită activitătilor mamei lui. Michael calcă pe urmele tatălui său, căci Mark este si el producător si creator de filme documentare (printre care “Samsara” cu imagini pline de magie). De la 8 ani Michael a fost fascinat de camerele foto si video. Priceput si în ale computerului, el este operatorul si scenograful prezentărilor de diapozitive si întâlnirilor pe Skype pe care le face fundatia mamei sale. I-am admirat talentul tehnic si creativ la diversele Adunări Anuale ale Fundatiei Blue Heron la care am participat cu regularitate în ultimii ani, eu fiind mentora unei tinere studente bursiere. Această fundatie are ca trăsătură specială faptul că găseste tinerilor din orfelinate, capabili si dornici de a face studii superioare, un mentor în domeniul lor de studiu si le asigură bursă până la terminarea masteratului. Acesta este si cazul celor doi protagonisti ai filmului lui Michael: Monica si Gabriel.
IC: Ce te-a determinat să faci acest documentar? Plănuiesti să studiezi arta cinematografiei? Dacă da, ce intentii ai: să continui cu documentare sau să faci filme de lung metraj?
MM: Proiectul acesta a început prin a o ajuta pe mama să realizeze un video de 5 minute pentru a-l pune pe website-ul Fundatiei Blue Heron. Dar fragmentele filmate s-au dovedit atât de complexe încât mi-am dat seama că potentialul lor nu se poate realiza pe deplin decât făcând din ele un documentar de 25 de minute.
Anul acesta termin liceul si anul ce vine voi fi student la Film si Televiziune la facultatea New York University. Sunt foarte emotionat la idea că voi putea să fac studii în domeniul care mă pasionează într-un oras atât de fascinant ca New Yorkul. Am în minte diverse idei atât pentru filme documentare cât si de lung metraj, dar pentru moment mă axez pe documentare.
IC: Cum ai comunicat cu interpretii din filmul tău, căci bănuiesc că nu stii limba română? A fost cineva care să traducă simultan pentru voi? Ai conceput întrebările dinainte si apoi cei pe care i-ai intervievat ti-au răspuns “într-un dialog pe viu” la ele?
MM: Da, am conceput întrebările cu mare grijă înainte de a începe filmarea propriu-zisă. M-a ajutat si mama care îi cunostea de ani de zile pe cei doi frati despre care am făcut filmul. Atât Monica cât si Gabriel stiu bine limba engleza. Dar când cineva trebuie să vorbească despre momente atât de dificile din viată, este bine să se simtă cât mai comfortabil; asadar, cei doi protagonisti au decis să vorbească în limba lor maternă. Mama a trebuit să-mi traducă răspunsurile lor în timpul interviurilor. Tot mama m-a ajutat si la subtitrare.
IC: Stiu că si tatăl tău a făcut câteva filme. Ai colaborat cu el pe timpul cât ai lucrat la acest documentar? Ce sfaturi si sugestii ti-a dat el?
MM: M-am consultat cu tata în multe privinte în timpul proiectului. Unul dintre lucrurile cele mai anevoiase a fost faza editării documentarului, când a trebuit să decid ordinea în care să plasez diversele fragmente filmate căci nu există o ordine cronologică în care le-as fi putut pune. Acesta a fost probabil lucrul la care tata m-a ajutat cel mai mult. Tot el a fost acela care m-a introdus în lumea festivalurilor de filme, ajutându-mă să-aplic pentru participare, aranjând interviuri pentru mine sau facilitându-mi întâlniri cu reprezentanti ai lumii cinematografiei. Fără tata, cu sigurantă, nu as fi învătat atât de multe lucruri într-un timp atât de scurt în procesul creatiei acestui documentar.
IC: Ce îti place cel mai mult la documentarul făcut de tine?
MM: După mine, lucrul cel mai pregnant al documentarului este călătoria emotională pe care o crează spectatorului. Documentarul acoperă un spectru emotional foarte larg, de la momente de mare tristete sau chiar disperare, la momente de fericire si sperantă netărmurită.
IC: Ce ai face diferit dacă ar fi să începi proiectul de la capăt?
MM: Drept să spun, cred că as face totul exact la fel. Asta nu înseamnă să consider proiectul meu perfect. Personal privesc acest documentar ca un proces în evolutia mea ca creator de film. Am făcut numai ce am crezut că este bine să fac. Am învătat mult din propriile greseli si acest lucru este pentru mine mai valoros decât orice si m-a ajutat să evoluez în întelegerea mea despre film.
IC: La ce festivaluri de film ai participat cu documentarul tău?
MM: Până acum documentarul meu a participat la mai multe festivaluri. Primul a fost “Festivalul International de Film de la Saint-Louis”, care a avut loc în orasul Saint-Louis, Missouri, în noimebrie 2015. Apoi la festivalul de film “Firstglance” (“La prima vedere”) din down-town Los Angeles în aprilie 2016. Al treilea, si cel pe care îl consider cel mai semnificativ pentru mine, a fost “Festivalul Filmului din Sud Estul Europei” (SEEFEST) care s-a tinut în Beverly Hills, California, în mai 2016.
IC: Îmi poti spune ceva despre competitia cu celelalte filme documentare prezentate la festivalurile la care ai participat?
MM: Mi s-au părut reusite toate filmele documentare prezentate la festivalurile la care am participat. Toate au prezentat în profunzime si cu creativitate povestea pe care intentionau să o spună si au avut personaje si situatii care mi-au lăsat o amprentă puternică. Am cosiderat ca o onoare si un privilegiu să fiu invitat să fac parte din grupul unor astfel de proiecte impresionante.
IC: Ce răsunet a avut documentarul tău? Poti să-mi dai câteva exemple?
MM: Majoritatea celor care l-au văzut au spus că le-a plăcut si că au fost miscati si inspirati de povestea din film si cu adevărat impresionati de prezenta puternică a Monicăi. În ce priveste remarcile “critice”, unii spectatori au considerat că ar fi vrut să vadă si scene de actiune si nu numai persoane intervievate care vorbesc. Acest lucru a fost foarte greu de realizat, căci cei doi frati, a căror poveste este prezentată în documentar, nu au poze sau video-uri de când erau mici. Cred însă că prin intercalarea unor imagini pertinente între interviuri, când am făcut editarea, am reusit sa compensez lipsa de imagini si de scene reale.
IC: S-a publicat ceva material despre documentarul tău?
MM: S-au scris cateva lucruri online cu ocazia festivalurilor.
IC: Care este următorul tău proiect de film?
MM: Am câteva idei de proiecte noi dar sunt încă prins în mreaja documentarului “Monica si Gabriel” si al festivalurilor la care voi mai participa cu el. Apoi sunt pe punctul de a începe un nou capitol în cariera mea cinematografică la NYU, la renumita scoală de artă Tisch. Anticipez cu bucurie toate cunostintele pe care le voi acumula în timpul studiilor mele acolo.
IC: Doresti să mai adaugi ceva?
MM: Da, tin să spun cât sunt de binecuvântat că am o familie ocrotitoare si care mi-a oferit o copilărie fericită. Dar si cât o admir pe mama care le oferă o sansă de reusită în viată unor copii si tineri care nu au avut norocul meu.
© Autoarea retine drepturile de copyright pentru acest material.
|
de Ileana Costea 7/19/2016 |
Contact: |
|
|
