“Chuck Norris vs. Comunism” si antreprenorul Teodor Zamfir
În ianuarie anul current am primit un telefon de la o prietenă din Los Angeles să-mi spună că pe canalul de televiziune publică PBS se va prezenta un documentar despre cum în România anilor 80 se introduceau ilegal filme din lumea de Vest. Si motorul acestei incredibile actiuni de contrabandă era Teodor (Dorel) Zamfir, fratele bunei mele prietene Maria Zamfir Bleyberg. Dornică să aflu mai mult despre perioada aceea neagră pe care eu n-am apucat-o în tară, si cum s-a întâmplat să îl cunosc personal pe Dorel, m-a interesat mult să văd emisiunea.
Cu vreo 20 de ani în urmă, am condus în România o delegatie de la universitatea la care predau, California State University, Northridge. Vizita a fost făcută la invitatia noii universităti din Târgoviste, una dintre multele apărute după 1989. În scurta trecere prin Bucuresti, pentru prezentări la (pe atunci) Institutul Politehnic, când mă gândeam unde să duc delegatia si câteva dintre gazdele noastre pentru masa de “adio”, Maria mi-a spus “Du-te la Clubul/Restaurant Tezaal al fratelui meu”. Si a fost extraordinar: tuică si gustări traditionale la barul din subsol iscusit decorat pe tema Dracula si un banchet “regal” încheiat cu flacăra impresionantă a desertului “Crepe Suzette cu Grand Marnier”. Ne-am întrebat cu totii atunci cum de Dl. Zamfir, care avea acest club pe 3 nivele, în zona bisericii Casin, cartier elegant din Bucuresti, a avut posibilitatea să-l deschidă? Filmul documentar de pe PBS mi-a dezvăluit modul în care a devenit milionar Teodor Zamfir. De statură mijlocie, plin de initiativă, strălucitor de destept, cu un gust spre luare de risc, si o energie debordantă, Dorel Zamfir confirmă părerea celei mai bune prietene a mea din copilărie, Smaranda Schächtele-Vasilescu: “Bărbatii nu prea înalti sunt esentă”. Cu tenacitate debordantă, curaj nemărginit si un spirit deosebit de antreprenor Dl. Zamfir s-a aruncat toată viată spre lucruri riscante si de mare anvergură. Iar în parallel, si-a construit o familie unită, are doi copii si astăzi multi nepoti.
Documentarul de lung metraj “Chuck Norris vs. Comunism” pune mai mult accentul pe Irina Nistor, traducătoarea din engleză si franceză a vreo 3000 de videouri, decât pe capul “operatiunii pe sub tejeghea” si sub ochii securtitătii regimului totalitar ceausist, Teodor Zamfir. Si asta poate pentru că, dintr-un interviu dat de regizoare, Ilinca Călugareanu, am înteles că Dl Zamfir n-a vrut să fie filmat si s-a lăsat greu si pentru cele câteva vorbe pe care le spune spre sfârsitul filmului.
N-am stiut de această retea de introducere a videourilor în România anilor 80, dar vorbind cu cunoscuti ce au plecat din tară mai târziu mi-au spus toti că se duceau la vecini să vadă filme. Căci foarte putini erau aceia care aveau aparate VCR, “poate maximum 5 pe o strada”, s-a exprimat prietena mea Irina Rosetti stabilită în Paris. “Si erau deobicei securistii, căci acestia aveau posibilitatea să călătorească în Vest, grănicerii controlându-le mai sumar valizele sau “închizand mai mult ochii”. Tot securistii erau aceia care aveau bani să îsi poată permite costul foarte ridicat al unui VCR, cât o masină nouă. Era perioada când existau doar două ore de emisiuni la televiziune, si acelea de propagandă comunistă si ridicarea în slăvi a perechei conducătoare, Elena si Nicolae Ceausescu. Si aceeasi Irina Nistor pe care Teodor Zamfir a angajat-o să dubleze toate videourile piratate de el, culmea, lucra la statia Natională a Televiziunii Române ca traducător al Comisiei de Cenzură. Dna. Nistor deci a asistat la ciuntirea filmelor din vest (de la desene animate ca “Tom si Jerry” de unde trebuia scoasă masa pe care erau bunătăti, la filmele hollywoodiene de actiune ca cele cu Chuck Norris, Silvester Stallone, si Jean Claude Van Damme, în care apăreau piscine, masini luxoase, străzi largi si zgârie nori). Cenzura tăia măcelăreste filmele străine sau interzicea pur si simplu de a fi arătate pe ecran, bazat pe teama conducătorilor sa nu vadă românii bunăstarea din afara comunismului. Filmele aduse de Zamfir, copiate si dublate în română, ca să le înteleagă “tot românul” si distribuite în întreaga tară erau vizionate “în mare secret” de grupuri adunate în înghesuiala camerei de zi a câte unui vecin cu VCR. Si se transmitea de la o ureche la alta, în surdină, că “la Barbu se arată filme diseară”.
Idea de a lua riscul de a fi aruncat in puscarie sau de a-ti pierde si putinele bunuri pe care le aveai pentru plăcerea de a vedea copia unui film ca “Mission in Action” sau “Rocky”, desi prost dublat, pare ridicolă. Dar pentru cei trăind în România sub comunism acerbu a fost o realitate. Pe de o parte, cum recunoaste Irina Nistor, bucuria de a stii ca le faci în ciudă conducătorilor chiar si cu un mic lucru împortiva legilor lor absurde îti dădea satisfactia unui moment de libertate. “Oamenii au nevoie de povesti.” Si filmele, prin povestea lor, au o putere magică de a oferi fiintei umane o scânteie de sperantă în adâncimile întunericului unei vietii sumbre de fiecare zi, modelând adesea felul de a gândi si actiona.
În această privintă este interesant articolul criticului american liber-profesionist care tine un blog de cinema, Noel Murray (31 decembrie 2015) în care documentarul “Chuck Norris vs. Comunism” este trecut în lista celor 9 filme care prezintă forta magică a filmului (printre ele numărându-se si un film italienesc pe care eu îl iubesc foarte tare, Cinema Paradiso – 1988, regizor Giuseppe Tornatore ). Un comentariu postat pe Internet cu ocazia prezentării lui “Chuck Norris vs. Comunism” la Festivalul de la Sundance spune că acest documentar este un thriller fascinant despre forta magică a filmului si capacitatea de a schimba vieti si că de la “Cinema Paradiso” nu s-a mai făcut un omagiu mai frumos adus filmelor.
Documentarul Ilincăi Călugăreanu (regizoare) si sorei ei Mara Adina (producător) a fost prezentat la multe festivale în lume: Sundance, la Edinborough, în Yougolsavia, la Los Angeles, Las Vegas, Miami, Florida. A fost prezentat pe ecrane de Cinema in Anglia si acum se da pe HBO in Romania.
Documentarul a atras interesul mai întâi prin titlul incitant, “cârlig de prins pestele”, dar si prin faptul că e făcut ca un thriller de lung metraj, cu re-înscenări de situatii. Documentarul te tine la fel de încordat ca si filmele care se vizionau pe ascuns pe care le are ca subiect. Re-înscenările sunt intercalate cu interviuri a unor cunoscuti sau mai putin cunoscuti care au fost printre cei care au participat la sesiunile înghesuite de vizionare nepermisă. Printre personalitătile intervievate în documentar, tineri pe atunci, sunt sociologul Marius Lazăr, criticul de film Tudor Caranfil, actorul Doru Ana, celebritatea TV Silviu Prigoană s.a., cât si unii care aveau 7, 8, 10 ani la vremea aceea – realizatorii de radio Mihai Dobrovolschi si Vlad Craioveanu, scriitorul Marius Chivu, artistul Stefan Tiron, criticul de film Cristi Luca. Personal nu sunt deloc convinsă că intr’adevar vizionarea acestor filme a stârnit revolutia cum se sustine în documentar. Afrimatia aceasta adaugă elementului de dramatizare. Ilinca îsi mărturiseste într-un interviu convingerea că datorită lucrurilor văzute în aceste filme a fost mai multă lume care a iesit în stradă la revolutia din 89. Este posibil. Multă lume din tară stia situatia din Vest din povestirile celor care se întorceau, si ascultând emisiunile lui Monica Lovinescu si Virgil Ierunca de la Radio Europa Liberă. Dar se stia numai sub formă “audio” si de cei mai cu carte. Videourile acestea cu filme aduceau “realitatea” cu imagini în miscare, si atingeau masa populatiei. Iar o imagine e mai puternică decât o mie de cuvinte! Vizionarea acestor filme în grupuri i-a făcut pe oameni să se cunoască mai bine între ei si asa le-a venit mai usor să se adune în timpul revolutiei.
După ce vezi documentarul te întrebi cum de nu a fost oprită această actiune … căci era, nu se poate să nu fi fost, cunoscută de securisti si de guvern. Explicatia din documentar e însă cred foarte valabilă. Dl Zamfir a avut istetimea de antreprenor-ilegal de a îi tine “cu ochii si gura inchisă” pe cei care l-ar fi putut turna, pe el, pe cei care lucrau pentru el la copierea ilegală a videourilor si pe Irina Nistor care le dubla. Explicatia este reteaua complexă creată de Zamfir care a stiut cum, cui si unde să dea constant “bacsisul baban” si ultra-tentant sub formă de filme-video, pe care toti, inclusiv securistii înrăiti si conducatorii îmbuibati si totalitari si familiile lor îsi doreau să le vadă gata traduse, căci într-altă limbă nu le-ar fi înteles si gustat pe deplin. Si poate, trebuie să recunoastem, ca ne-zdrobirea unei astfel de operatiuni ilegale, intră defapt sub umbrela multor situatii similare, greu de înteles, dar profund înfipte în balcanismul de secole de care s-a bucurat România în comparatie cu alte tări comuniste.
“Chuck Norris vs. Comunism” are si note de umor speciale: Vocea ascutită si fără prea multe intonatii a Irinei Nistor care a tradus absolut toate filmele aduse “la negru” de Zamfir, atât vocile feminine cât si vocile masculine, a devenit cea mai cunoscută voce în România, după cea a lui “nea Nicu”. Când chema un taxi, vocea Irinei era imediat recunoscută. Era vocea ascunsă după microfon si devenită legendă pentru români, care n-o văzuseră nici unul pe Dna. Nistor si multi se întrebau cum o fi arătând: E blondă? E brună? Dublează din bucătăria ei în timp ce găteste?
Scenele din documentar sunt bine alese, re-înscenările frumos filmate, interviurile au “texte” edificatoare, încordarea te face să stai cu respiratia tăiată si umorul adaugă la reusită. Cred că multe filme documentare, adesea foarte monotone, au de învătat de la forta stimulatoare atinsă de filmul Ilincăi Călugăreanu. Regizorul Andrei Zincă, deobicei destul de critic la adresa altor filme, pe care l-am întrebat zilele trecute ce crede despre “Chuck Norris vs. Comunism” mi-a spus că i-a plăcut. Iar fiica lui, născută în afara tării i-a spus că acest documentar a ajutat-o înteleagă mai bine prin ce a trecut România în timpul terorii comuniste pe care ea nu a cunoscut-o. Iată deci încă o contributie importantă a filmului acesta pentru generatia tânără.
În anii 80, apărând tehnologia video, filmele au putut fi răspândite în colturi îndepărtate ale lumii. E drept, Zamfir a găsit formula îmbogătirii, dar probabil acesta este secretul antreprenorului de success: să prinzi momentul si să treci curajos la actiune. Numai idea de a face ceea ce a făcut Zamfir a fost extraordinară. Si mai impresionanta a fost executarea ei care a necesitat procurarea echipamentului de copiere si dublare cât si crearea si continua alimentare a retelei pentru tinerea la distantă a dusmanului fidel guvernului.
Plagiarismul este interzis si ne-etic (căci sigur creatorii pierd sume fabuloase), dar “răul pentru o cauză bună” trebuie judecat cu strictete morală ajustată. În cazul acesta Zamfir are meritul de a fi creat aceea”gaură de cheie” care i-a permis românului tinut în izolare să se uite la lumea din afara cortinei, să-l facă să viseze, să-i tină speranta aprinsă, să-i aducă o rază de bucurie în viată si poate chiar sa pună sământa pentru a-i da forta de a se revolta.
© Autoarea retine drepturile de copyright pentru acest material.
|
de Ileana Costea 7/19/2016 |
Contact: |
|
|
