'Fiorul emigratiei' in cartea Evei Hoffman
Am avut ocazia fericita de a citi o cartea 'Pierduta in Translatie' a Evei Hoffman, autoare emigranta in Canada initial si apoi in USA, nominalizata cu Premiul Jean Stein la Academia de Arte si Litere, cu doctorat in literatura la Universitatea Harward, editor si scriitor la revista New York Times.
Lectura se dovedeste o rafinata introspectie psihologica cu perceperea culturii americane si canadiene intr-o maniera foarte realista, cu redarea sentimentului acut de instrainare si discomfort in procesul de adaptare, cu reflectii si notari memorialistice. Este o minutioasa cercetare a capacitatii umane in incercarea de readaptare la lumea noua, de mentinere a echilibrului intercultural intre doua continente complet diferite, apoi de recreere a eului pe fundalul asimilarii nuantelor noii civilizatii si limbii engleze sub o multitudine de aspecte socio-culturale.
Nascuta in Cracovia, Polonia, Eva Hoffman a emigrat cu familia la varsta de treisprezece ani in Vanvcouver, British Columbia, la sfarsitul anilor '50 si apoi in Statele Unite.
Scriitoarea ne reda la inceput aspecte din lumea de odinioara a copilariei sale in Cracovia cu specificul varstei si inclinatiilor intelectuale ale vremii: placerea de a merge la biblioteca, chemarea spre lectura cartilor, obiceiurile legate de viata religioasa iudaica, vizitarea Sinagogei, asimilarea climatului religios catolic cu sarbatorile de peste an si, de asemenea, persecutiile antisemite.
Este si un memoriu de calatorie geografica in lumea oraselor medievale poloneze cu arcade baroce, parcuri, piatete si cladiri in stil renascentist, cu rasfatul intelectual de a colinda parcuri, de a merge la lectii de pian sau de a comenta in familie carti din literatura universala. Toate acestea sunt descrise pe fundalul climatului politic al vremii de dupa al doilea razboi mondial, cu picurari nostalgice in memorie: 'patria copilariei mele traieste in mine..., mi-a hranit limba, perceptiile si modul uman de existenta, mi-a dat culorile realitatii si primelor iubiri, sentimentul absolutului acelor clipe care nu se mai intorc..'
In anul 1957 evreii obtin permisul de a emigra in Izrael sau in strainatate si familia Hoffman exploreaza ideea emigrarii, optand in final pentru Canada cu ajutorul unei sponsorizari de la un prieten din partea tatalui.
Dupa o calatorie de douasprezece zile peste ocean, famila emigreaza in Vancouver; sunt gazduiti o saptamana la familia prietena, apoi nevoiti sa se descurce singuri. Eva si cu sora ei mai mica resimt pregnant diferentele vietii scolare, mentalitatea diferta a tineretului si retusurile fortate de a se incadra in societate: 'Daca in Polonia fusesem considerata o tanara draguta, a trebuit aici sa-mi revizuiesc imaginea de sine. {n ochii femeilor am devenit un fel de specimen palid, cu sprancene groase, imbracata cu haine demodate. Astfel, toata lumea s-a straduit sa-mi retuseze aceste aspecte...initiindu-ma in tehnica folosirii samponului si lotiunii de par... etc. M-am supus acestor transformari, dar cu senzatia ca ma simt mai putin eu insami. {mi tin capul sus cat mai drept ca sa imi pot sustine coafura noua si zambesc des in felul in care celelalte fete surad cu sfortarea de a nu-mi deschide prea mult buzele sa imi stric conturul rujului. Nu am nici confidenta sa ma misc comfortabil in pantofii cu toc inalt pe care mi i-a dat cineva.'
Eva este incurajata de lumea din jur sa isi uite trecutul si sa renunte la comparatiile culturale, dar ea simte nevoia sa fie fidela in primul rand ei insasi: 'Pot eu sa extrag in realitate din mine ceea ce am fost, atat de usor?! Pot eu sa sar peste continente ca si cand as sari coarda?!'
Isi da seama ca repeta involuntar un ritual al nenumaratilor emigranti, ca procesul adaptarii este anevoios si depinde de structura sufleteasca a fiecaruia, este cuprinsa de temeri si nelinistea unui sentiment de vinovatie: 'Nu pot sa-mi repudiez trecutul chiar daca as vrea, dar ce pot face cu el aici unde nu exista?! Dupa o vreme incep sa-mi inlatur rememorarile, sa mi le scot din constiinta, emotii conectate la o senzatie de negura interna care-mi populeaza subconstientul si se intorc in vise. Aproape ca sunt acolo, ma trezesc adesea cu orasul natal asa de aproape ca parca respir locul acela. Nu-mi permit sa privesc inapoi si nu-mi dau seama cum sa privesc inainte. |in in arest trecutul si ma simt incordata in fata viitorului. Nu pot face punte intre prezent si trecut si de aceea nu pot face ca timpul sa avanseze...'
Experienta inceputului emigratiei este o durere launtrica; se simte traumatizata, fiindca intuieste din priviri resentimentul, incapacitatea celor din jur de a o intelege.
'Vor trece ani pana cand voi culege si alege din Turnul Babel al limbii americane'.
Cu darzenia tipica emigrantului, Eva incerca sa forteze fenomenul conversiunii la cultura noua: se hotaraste in primul rand sa scrie intr-un jurnal primit de ziua ei de nastere: 'trebuie sa scriu in limba engleza, in limba prezentului, chiar daca nu este limba 'sinelui'. La un anumit nivel, jurnalul imi permite sa fac un salt. Aceasta limba incepe sa inventeze un alt 'eu'.'
La toate greutatile integrarii ei ca adolescenta se adauga cele familale. Tatal incerca sa intretina casa cu un o afacere modesta de vanzari de mobilier si unelte vechi, mama se straduieste sa invete putin limba engleza.
In Vancouver Eva nu poate resorbi sufleteste frumusetile peisajului natural,simte nevoia' peisajelor 'interne', umane bine definite si penetrabile'. Peisajul montan i se infatiseaza ca o fotografie doar, dar fara accesibilitatea realului, chiar centrul orasului i se infatiseaza ca o ingramadeala de cladiri joase si reclame de neon'. Este constienta ca trebuie sa-si remodeleze eul conform inclinatiilor ei intelectuale si sa incerce sa gaseasca altfel de satisfactii care sa o mangaie sufleteste: 'Am devenit imuna la dorintele materiale, ... imuna la senzatia de invidie. {n felul acesta pot simpatiza cu problemele lumii din jur. Am devenit eu insami o persoana de neatins.'
Perfectarea eului incepe prin detasarea de opresiunile acumularii comerciale; Eva isi face un plan de a se redescoperi prin studiu si creativitate.
In lumea 'Saharei vestice' cum numeste ea noua civilizatie, Eva se confrunta cu un fel de abundenta comerciala care nu ii 'implineste spiritul' si care-i creeaza un gol interior. Constienta ca nu are placerea obisnuita de socializa, se intoarce spre sine, remodelandu-si experienta nativa cu 'mainile si cu sufletul'.
Reincepe lectiile de pian, se bucura de aprecieri din partea profesorului, dar constata ca 'profesiunea de pianist' nu va avea aceeasi rezonanta culturala ca in Europa si nu isi va putea face o meserie solida din ea. {n final se decide sa urmeze facultatea de litere si umanistica la un colegiu din Texas si treptat castiga confidenta spatiului si mediului profesional.
Noii colegi ii sesizeaza accentul, dar au o atitudine mult mai favorabila, camera de la resedinta universitara ii creeaza o stare de comfort spiritual si egalitate dincolo de structura sociala. Este constienta de talentul ei literar inascut si se bucura in sfarsit ca a gasit un mediu propice sinelui, incepe sa simta savoarea lecturilor in engleza, isi descatuseaza frustrarile, incepe sa respire intelectual: 'Am invatat ca intr-un sistem democratic de studiu, cu o ideologie democratica de lectura nu ma voi simti niciodata un privitor din afara ei, ca sunt binevenita in termeni de egalitate si datorita puterii democratizarii puterii de lectura, am inceput sa ma simt acasa in America chiar inainte de a intelege literatura sau America'.
Este inca bombardata de foarte multe schimbari si, mai mult, de greutatea deciziilor de a selecta ce este valoros, se teme uneori de false metamorfoze ale sinelui. Climatul universitar, discutiile cu tinerii nativi sau de alte structuri culturale, ii deschid porti noi de cunoastere. {ncepe sa isi expuna cu mai multa incredere punctele de vedere, sa se afirme fata de colegi, simte o placere deosebita in discutiile literare sau interculturale. Rabufnirile in discutii aprinse, contradictorii, sau starile de furie, tipice emigrantului, care izbucnesc la cele mai mici provocari, o ajuta de fapt sa se apropie de cultura americana.
Spre sfarsitul cartii se instaleaza momente de relaxare; Eva reuseste sa transfere cititorului starea de liniste si impacare a sinelui dupa furtuni, atunci cand lumea cuvintelor si exprimarea in noua limba si cultura ii devine familiara. Se simte cu adevarat implinita spiritual si multumita de a se fi recladit din fragmente si straturi culturale, sedimente de voci si cuvinte, care uniformizate ii conecteaza discret 'sinele' la pamantul adoptiv. }i ne intinde prieteneste o mana ca semn al victoriei de recladire si impacare cu sine.
'Am acumulat destule cunostinte despre lumea noua ca sa am incredere in ea si suficienta afectiune pentru ea ca sa pot respira viata din ea, prezentul pare mai stabil si pot sa infrunt mai usor balansul intre trecut si viitor, in timp.'
Cartea Evei Hoffman aduna fila de fila intrebari si raspunsuri incitante pe care ni le punem fiecare intr-o oarecare masura ca emigranti.
Se adreseaza celor care se recunosc pe sine in acest anevoios proces al tranzitiei intre culturi, dar nu numai lor. Poate fi citita cu intelegere si interes de cei neimplicati direct in traumele emigrarii, dar care resimt genetic, prin firul stramosilor, fiorul acestui complicat proces emotional.
Nova Scotia / CA
|
Laura Mason 7/3/2016 |
Contact: |
|
|
