Elie (Eliezer) Wiesel (n. 30 septembrie 1928, Sighetu Marmaţiei, România[3], d. 2 iulie 2016, New York City, SUA )
Scriitor şi ziarist american în limbile franceză, engleză, idiş şi ebraică, eseist şi filosof umanist, activist în domeniul drepturilor omului, născut într-o familie de evrei din România supravieţuitor al Holocaustului.
Premii, distincţii şi onoruri[modificare | modificare sursă]
Ca umanist, luptător pentru drepturile omului, filozof şi proeminent scriitor al holocaustului, Elie Wiesel a primit o serie de premii, distincţii şi onoruri:
În 1986, Premiul Nobel pentru Pace. Comitetul Norvegian pentru premiul Nobel pentru pace l-a numit: „un mesager al omeniei”F.
Premii literare:
- În 1987 Le Testament d'un počte juif assassiné („Testamentul unui poet evreu asasinat”) a fost încununată cu «Livre Inter».- În 1983 Le Cinquičme Fils a primit „Marele premiu parizian de literatură” (franceză le Grand prix de littérature de Paris).- Laureatul premiului Médicis pe 1998, pentru cartea sa Un Mediant de Jérusalem (ed. Seuil, 1968).- În 2007, Elie Wiesel a primit premiul pe viaţă - Dayton Literary Peace Prize - Lifetime Achievement Award[36].A primit „Premiul de Merit al Centrului Internaţional al New York-ului” (The International Center in New York's Award of Excellence).
A fost decorat in 1992 cu "Ellis Island Medal of Honor" pentru eforturile depuse în promovarea înţelegereii şi acceptării evreilor în lume[18].
În anul 1993 a fost ales preşedintele Academiei Universale de Cultură.
În 1996 a fost primit ca membru al Academiei Americane de Artă şi Literatură.
Preşedintele Republicii Franceze l-a decorat cu Marea Cruce a Legiunii de Onoare.
Preşedintele Statelor Unite i-a conferit Medalia Prezidenţială a Libertăţii (engleză : Presidential Medal of Freedom).
În 1985 Congresul american i-a decernat Medalia de Aur a Congresului).
Din anul 2001 este membru de onoare al Academiei Române[
La 30 noiembrie 2006 a fost decorat şi înnobilat de Regina Angliei cu titlul de Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic cu gradul de Comandant (KBE).
Universităţi şi institute din lume i-au decernat 136 de titluri de Doctor Honoris Causa (numărul cel mai mare de doctorate H.C. acordate cuiva).
A publicat 57 de cărţi
Elie Wiesel s-a născut în România, ca al treilea copil şi singurul băiat dintre cei patru copii ai lui Şlomo şi Sara Wiesel, într-o familie de evrei care aveau o băcănie în Sighet, judeţul Maramureş (interbelic). Sara provenea dintr-un sat de lângă Sighet, fiica unui agricultor, David (Dudi) Feig, care aparţinea de curentul hasidic al rabinilor din Vijniţa. Oraşul Sighet avea în perioada aceea o majoritate evreiască de 38,6%.[
În copilărie a urmat studii religioase, de Tora, studii care se făceau în limbile idiş şi ebraică. La sugestia tatălui său a început să înveţe limba ebraică. Acasă vorbeau idiş, iar în băcănia familiei se vorbea maghiara şi româna, iar unele ziare pe care le citeau erau în germană.[9] După Dictatul de la Viena din 1940, prin care guvernul român Gigurtu a cedat nord-vestul Ardealului, regiunea în care locuia familia Wiesel a devenit o parte din Ungaria. Elie (Eliezer), numit în maghiară Lázár Wiesel, s-a înscris la studii gimnaziale în oraşul Debrecen şi apoi la Oradea, de unde a fost exmatriculat conform legilor antisemite din învăţământul public maghiar. În aprilie 1944 familia Wiesel a fost internată într-un lagăr de concentrare şi la 16 mai 1944 a fost transportată la Lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau. Lui Elie (avea 15 ani) i s-a tatuat pe braţul stâng numărul A-7713. Femeile au fost separate de bărbaţi, mama lui Elie Wiesel şi sora lui mai mică, Ţipora, în vârstă de 7 ani au fost exterminate, iar Eli şi tatăl său au fost supuşi la muncă silnică în fabrica Buna-Werke, care aparţinea de complexul Auschwitz III Monowitz.
Când Armata Roşie s-a apropiat de Auschwitz, deţinuţii evrei au fost trimişi în «Marşul Morţii» (Todesmärsche) spre lagărul Buchenwald. În urma acestui marş, tatăl lui Elie Wiesel a murit de extenuare, inaniţie şi dizenterie. Elie a supravieţuit - la 11 aprilie 1945 a fost eliberat de armata americană - grav bolnav, inanizat şi într-o stare depresivă acută, convins că a rămas singur pe lume, total lipsit de un sprijin moral sau material, la vărsta de 16 ani Wiesel considera faptul că a rămas în viaţă drept un accident[10]. Ulterior, şi-a regăsit cele două surori mai mari, Hilda şi Beatrice (Bea) într-un orfelinat francez (vezi filmul biografic "Elie Wiesel Goes Home" regizat de Judit Elek şi comentat de William Hurt, ISBN #1-930545-63-0).
Astăzi, cei trei fraţi locuiesc în America de Nord - Bea, în Montreal - Canada.
|
Mitel Popa 7/3/2016 |
Contact: |
|
|
