Minneapolis - Un loc ca oricare altul
Scriu din Minneapolis, unde am ajuns pentru prima oară, dintr-o greseală. Căutasem bilet de zbor din San Francisco, unde îl vizitasem pe băiatul meu, de unde mă întorceam la Toronto.
Cum n-am mai găsit bilet de zbor direct, a trebuit să fac escală… la Minneapolis, despre care nu stiam nimic, decât că este într-o zonă în care mai sunt Caribou, sau poate doar amintirea lor.
Acest loc m-a asteptat cu muzică de pian, “Claire de Lune” de Debussy, pe care deabia o ascultasem în apartamentul băiatului meu. Lumea stătea si se delecta în spatii special amenajate, în mijlocul traficului continuu al aeroportului… Zborul meu nu era anuntat, nu stiam nici spre ce poartă să mă îndrept, asa că băteam pasul pe loc, ca atunci când esti în asteptare, miscând când încoace, când încolo.
La un moment dat m-am simtit atrasă de discutia dintre două doamne, amândouă cu înfătisare exotică, fiecare altfel.
Una era brunetică, îmbrăcată în culori stridente, pe motive inuite… iar cealaltă, sofisticată, cu părul alb, avea niste cercei din pene negre, ce făceau un contrast alb-negru foarte catchy…
Nu stiu de fapt de ce mi-au atras atentia. Să fi fost discutia lor? Să fi fost prezentele feminine atât de diferite?
Imaginile tablourilor lângă care stăteau ele de vorbă, căci aveau alături, pe o masă, niste imagini înrămate …. Sunt invitată să mă apropii, iar doamna în patternurile inuite, ce părea îmbrăcată de la fondul plastic, îmi recomandă cu caldură un CD: ”Stii, îmi spune, doamna cântă”… Ce cântă, mă întrebam eu?… “Predă muzica”, adaugă ea…
Mă uit mai bine si văd că în spatele unor imagini relaxante, superbe, era un teanc de CD-uri…” îti vine să cumperi CD-ul si numai pentru imaginile de care sunt însotite”, adaugă ea…
Într-una era, în lumina unui apus de soare, profilul doamnei cu părul alb. Zâmbesc. “Eram cu 10 ani mai tânără”, îmi spune ea. Tot frumoasă, gândesc eu… “Să o auzi numai cum cântă”, adaugă cealaltă. Eu nu eram încă edificată la ce cânta doamna cu părul alb…când numai văd o harpă alături…aha, deci cântă la harpă…
Instrumentista glumeste: “Să stii că nu am plătit pe nimeni să îmi facă reclamă”, râdea ea, referindu-se la mesajele nesolicitate, dar foarte încurajatoare ale cunoscutei sale, despre înregistrările ei muzicale.
Mie nu îmi place să mă las convinsă de insistentele nimănui, prefer să fac hotărârile la rece, nu sub presiunea cuiva… asa că dau să plec, grăbind pasul spre poarta care tocmai fusese anuntată, de la care urma să iau avionul... când mă ajunge din urmă un sunet de harpă.
Discret, aproape imperceptibil. În miscarea generală a aeroportului, era doar o soaptă, sublimă, ce m-a întors din drum. Am găsit un loc unde m-am asezat si mă uitam mirată la frumusetea surprinsă cu 10 ani în urmă, în lumina apusului de soare, care acum vorbea sensibil, prin muzica ei, lumii grăbite. Degetele bătrâne, noduroase, dansau însă pe corzi, creând o armonie care oprea lumea în loc.
Oameni de tot felul, de toate vârstele, se opreau să facă o fotografie, să o înregistreze, iar eu mă asezasem gospodăreste, ca la concert. Mi-a muiat sufletul, căci mi-a vorbit răspicat, cu sensibiltate aleasă, cu dictie chiar!
Lumea oprea, dar putini cumpărau sau îi dădeau ceva. Cei mai draguti se opreau să îi spună ce frumos rosteste pe limba sufletului, iar ea fraza splendid, muzical .
Parcă asistam la spectacolul unei păsări a paradisului, care pe lângă penajul ales, distins si alb, îsi expunea darul Dumnezeiesc cu care dădea fiori audientei, ce se oprea din grabă.
O audientă parcă sedusă, impresionată de cântul harpistei. O audientă ce îi cedase, ce se lăsase deviată nu numai din graba momentului, ba chiar se lăsase atinsă de muzica harpistei. Mă întrebam câti ascultători se vor înmuia într-atât îincât să lase un bănut? Să-i cumpere CD-ul. Să-si permită relaxarea înregistrată pe CD-ul ce merita achizitionat si numai pentru frumusetea imaginii de pe casetă?…
Îmi doream să deslusesc ce cânta. Era muzică irlandeză, engleză si scotiană veche, în aranjamentul si interpretarea aleasă si sensibilă a Patriciei Carlson. O muzică serenă, linistitoare, care invita la reflexie si reverie. Unele piese originale fuseseră inspirate de o altă emotie artistică: ele erau o ilustrare muzicală a picturilor sotului ei.
Mi-am imaginat perechea bohemă, el pictor si ea harpistă, reflectându-se reciproc în opera celuilalt… fiecare exprimând emotia creată în el de celălalt, prin alfabetul artei sale.
Până la întâlnirea aceasta nesteptată din aeroport, mă gândisem la Minneapolis doar ca la un oras îndepărtat în care voi face o escală. Până atunci el fusese un loc ca oricare altul.
|
Milena Munteanu 6/23/2016 |
Contact: |
|
|
