Note personale : Luptă pentr-un loc în Elizeu
Grădinile elisee desvăluite prima dată de marele Homer în Odisea, au fost destinate muritorilor favorizaţi de zei, celor virtuoşi şi celor mai mari dintre eroi. Aceste grădini se aflau la marginea de Vest a pământului lângă curentul Oceanului unde viaţa e mai uşoară pentru om. Acolo nu există zăpadă, nu sunt furtuni, nici măcar ploi, ci doar brizele de vânt vestic ale oceanului ce-ar putea răcorii pe om. Cu alte cuvinte, primul dintre cei mari scriitori cunoscuţi de omenire, în oarba lui existenţă, a putut să vadă Raiul, nu cel dezvăîluit în Geneză din care omul a fost izgonit, ci cel creat de om 3000 de ani mai târziu la marginea de vest a oceanului, în Lumea Nouă. Dar Elizeul şi-a pierdut în timp strălucirea de odinioară de parcă s-ar fi depărtat de noi în sfere impenetrabile, puţini îi ştiu astăzi numele deşi numirile celor fără de moarte sălăşluiesc acolo, iar mulţi printre noi se înghiontesc cu înverşunare să-şi facă un loc printre nemuritorii eliseeii.
Să ne imaginăm de pildă decepţia doamnei Hillary Clinton ce cu greu a putut să aştepte trecerea celor opt ani de guvernare a Preşedintelui Obama care a detronat-o în 2008 din istorica ei încercare de-a fi prima femeie Preşedinte a Statelor Unite, pentru că până la el, niciunul dintre Preşedinţi nu a fost de culoare. Dar acum în 2016, situaţia a fost complect diferită, nimeni nu contesta faptul că acum e rândul ei la preşedenţie, nominarea Partidului Democratic va fi un fel de marş triumfal în alegerile primare, după care încoronarea va fi o formalitate festivă ca urmare a pulverizării în alegerile din noembrie a candidatului republican.
Cine ar fi putut să prevadă că din sănul propriului ei partid avea să răsară un bătrănel trecut de vârsta pensionării, un socialist septuagenar ce-a iscat furtuni cu promisiuni irealizabile strecurate prin ploiai de stropi de salivă de la tribuna discursurilor lui fulminante, la care participau multe mii de oameni? Şi cine ar fi putut să prevadă că din tabăra opusă, un miliardar, un tip ce-a dobândit tot ce se putea dobândi în viaţă, a hotărât ca pentru distracţie să-şi încerce norocul şi în politică? Şi dintr-o parte, şi din alta, oamenii continuă să fie atraşi ca prin farmec la întrunirile lor ce depăşesc toate recordurile de participare la discusuri politice, în timp ce dânsa, faimoasa Hillary, fostă prima-doamnă a ţării, fostă secretară de stat şi botezată în crezul liberalior de pe bâncile şcolii, se vede tot mai mult izolată într-un cerc de câteva sute de ascultători loiali ce încă n-au părăsit-o. Şi dintr-o parte, şi din alta, ploaia de acuzaţii şi atacuri continuă fără intrerupere punând sub semnul întrebării însăşi nominarea ei, în pofida celor 541 de super-delegaţi cadoul din partea „elitei”, şefii din umbră ai Partidului Democrat ce hotărâsc din culise cine trebuie să fie numit candidat.
Cu popularitatea imensă pe care Bernard Sandres a căpătat-o, în special în rândurile tineretului, intervenţia şefilor Partidului Democratic prin acordarea celor 541 de super-delegaţi lui Hillary, pune în balanţă unitatea mişcării liberale şi a democraţiei în partid, ceea ce ar putea avea tragice repercusiuni în alegerile din toamnă. Deci după toate acestea, la care se adaugă ultimile evenimente cauzate de scandalul e-mailurilor clasificate, a serverului secret din propria ei casă, a Bengazului şi iminenta acuzare de câtre CIA pentru neglijenţă în păstrarea secretelor de stat, Hillary Clinton are toate motivele să fie decepţionată.
În rândul Conservatorilor, situaţia pare să se fi echilbrat în cele din urmă, ca urmare a faptului că Ted Cruz şi John Kasich au părăsit arena, fapt ce l-a ajutat pe Donald Trump să depăşească numărul de delegaţi necesari pentru nominare şi în prezent este neoficial candidatul Partidului Conservator. De multe ori m-am întrebat care este motivul pentru care Trump îşi părăseşte toate afacerile în care se spune că tot pe ce a pus mâna s-a transformat în aur şi a hotărât să intre în politică? Mulţi o fac pentru bani şi putere; el le are pe amândouă. Destinul i-a fost mai mult decât mărinimos: l-a înzestrat cu calităţi deosebite: şarm, energie, inteligenţă, viziune şi determinare. A clădit, şi a împrăştiat intreprizele şi numele în toată lumea, a acumulat bogăţii, femei frumoase, renume şi respect. Ce-i lipseşte?
Toţi anii petrecuţi în şcoală nu au nici o valoare dacă nu primeşti la sfărşit o diplomă. Diploma e recunoaşterea unanimă a faptului că eşti instruit; în baza ei munca şi recompensa este atribuită corespunzător. Punctul culminant de developare a unei persoane sau a unui lucru, se numeşte „apoteoză” În lumea antică eroii sau împăraţii erau trecuţi în rândul zeilor cu onoruri şi glorificare. În Washington DC, în rotunda clădirii Congresului, se vede pe plafonul cupolei Capitolului o majestică pictură murală creată în 1865 de Constantino Brumidi numită „Apoteoza lui Washington” Prin acest mural naţiunea şi-a dovedit recunoştinţa veşnică celui dintâi Preşedinte şi Comandant Suprem al Armatei Continentale din timpul Revoluţiei Americane. Elevarea unei persoane la un asemenea rang divin, este probabil ceea ce Trump şi alţii aspiră. Să sperăm că aceste aspiraţii traduse în realizări vor convinge omenirea să-i acorde glorificarea urmărită.
Mai puţin evocat în aceste zile a fost dicursul de rămas bun al lui Stephen Harper la Convenţia Partidului Conservativ de la Vancouver prin care fostul Prim Ministru se retrage oficial din viaţa politică. Fără pompă, cu modestia caracteristică, în cei zece de conducere a guvernului canadian în perioade istorice grele în care multe naţiuni şi-au pierdut echilibrul şi stabilitatea economică, el a orientat destinele ţării pe un curs lin, ferit de tulburări. Poate că e prea devreme pentru elogiii, dar cu siguranţă că istoria îi va asigura un loc în elizeul fruntaşilor noştri.
|
David Kimel 6/23/2016 |
Contact: |
|
|
