D-ale fotbalului…
Se caută explicaţii ale înfrângerii la limită ( putea fi şi peste!) în meciul cu selecţionata Albaniei. Două mi se par cele mai plauzibile: a) Federaţia Română de Fotbal, în care sunt atâţia buni creştini ortodocşi, ar fi trebuit să-şi dea seama că jucarea meciului după Moşii de vară – Pomenirea morţilor, nu este de bun augur. Un fel de parastas cu anticipaţie… Ideea că, a doua zi, Pogorârea Duhului Sfânt, va da energii nebănuite jucătorilor, este deşartă. Duhul Sfânt pogoară în instituţia numită Biserică nu în instituţia fotbalului. Boabele noastre de grâu fotbalistic au adormit în pământul stadionului din Lyon. Dar dacă bobul de grâu nu va muri, nu va da roadă… Aşteptăm cu încredere Crăciunul sau Bună Vestire sau Învierea de anul viitor… b) Albanezii au luat în serios imnul lor naţional , Imnul Steagului (https://en.wikipedia.org/wiki/Himni_i_Flamurit) , cu muzica adaptată după compoziţia lui Ciprian Porumbescu, "Pe-al nostru steag e scris Unire”. Versurile poetului albanez Aleksandër Stavre Drenova, nu diferă prea mult de versurile lui Andrei Bârseanu (https://ro.wikipedia.org/wiki/Pe-al_nostru_steag_e_scris_Unire). Aşa că, uniţi în cuget şi-n simţiri, speculând lipsa de unitate din tabăra română, albanezii au dat năvală spre poarta noastră şi au reuşit. Pentru remedierea situaţiei, sugerez ca la viitoarele meciuri ale naţionalei să nu se mai cânte “ Deşteaptă-te, române!”, ci “ Pui de lei” (https://www.youtube.com/watch?v=HRMflzRjPpw) şi apoi “ Sârba-n căruţă” (https://www.youtube.com/watch?v=jCBxcabOVTU), fotbaliştii urmând a se mişca în teren după ritmul acestei melodii. Redmediu sigur impotriva lâncezelei! Ȋn rest sa nu ne pierdem cu firea, bocind ca bocitoarele comentatoare! Nădejdea noastră nu stă-n fotbal! https://www.youtube.com/watch?v=AAkzGlO8BcI
|
Nicuşor Gliga 6/20/2016 |
Contact: |
|
|