" Moşii de vară.”
MOŞII DE VARĂ
Conform rânduielilor creştine, în zilele de sâmbăta “se dă pretutindeni de pomană pentru sufletele morţilor, care pomană poate consta din mâncare, băutură, haine de purtat şi altele (…). Rugăciuni pentru mântuirea sufletelor lor de păcate se pot face şi în alte zile, dar pomana cea mai bine primită de Dumnezeu este cea făcută în ziua sâmbetei.” Dintre toate zilele de sâmbătă de peste an, există în popor credinţa că “ziua cea mai nimerită pentru facerea pomenilor şi pomenirilor este Sâmbăta Duminicii mari, numită şi Moşii Duminicii mari, Moşii Rusaliilor, Moşii de Rusalii sau, mai peste tot locul, Moşii cei mari sau Moşii de vară.”
În aproape toate regiunile ţării se păstrează obiceiul de a se da de pomană vase de lut sau de porţelan, căni sau străchini de lemn împodobite cu flori şi umplute cu fructe, lapte, vin sau apă.
“Oalele, ulcelele, cănile şi sticlele se dau de obicei pline cu vin, iar cine n’are le poate umplea şi cu apă.
Cofele şi toate celelalte vase sunt împodobite pe la gură cu cununi de flori, de trandafiri mai ales, dacă sunt înfloriţi în această vreme. Printre florile înşirate pe aţă se pun şi roşcove, smochine, covrigi şi altele cumpărate toate din târg. Străchinile, talgerile, castroanele şi farfuriile se dau pline cu bucate. Aceste bucate sunt de obicei felurite soiuri de zamă sau zeamă de pasăre, purcel sau miel, cu tăieţei, orez şi altele. Farfuriile late sau întinse sunt mai ales duse umplute cu meşniţă sau orez fiert în lapte.
Toate aceste lucruri care se duc a fi împărţite se numesc moşi.
O gospodină duce moşi pe la toate neamurile şi toţi vecinii, şi primeşte iarăsi moşi de la toţi aceştia. Cu acest prilej, se strâng atât de multe vase, încât rar gospodar care îşi mai cumpără altele din târg pentru nevoile casei.”
Cel care dădea de pomană spunea: ‹‹ Pe lumea asta ţie, pe cealaltă, mie ! ››. Cel care primea răspundea: ‹‹ Bogdaproste ! ›› sau ‹‹ Domnul primească! ››.
Prin Oltenia, de Moşii de vară, era obiceiul ca femeile să meargă în cimitir şi să îşi plângă morţii, pentru că în această zi “păcătoşii se trimit din nou în munca iadului”.
Prin Bucovina exista credinţa “că nu e bine ca cineva să mănânce până ce nu dă mai întâi de pomană, pentru ca în această zi se împărtăşesc cu sfintele taine toţi morţii şi dacă unul din neamul celor morţi mănâncă, atunci cei morţi din neamul lui nu se pot cuminica”.
Prin zona Câmpulungului (Argeş) era “datina ca nănaşii să trimita finilor si mai ales celor de botez, încă şi câte o junincă dimpreună cu toate ce e nevoie la o vacă de lapte precum doniţă, satişcă şi strecurătoare.”
Un alt obicei interesant se întâlnea prin unele părţi din Moldova: “cei care în toamna trecută s’au îngijit şi au dat de pomană între altele şi o masă încărcată cu tot soiul de bucate şi colaci, acum, la moşii aceştia, ei se duc să umple acea masă. Această datină se numeşte umplutul meselor. Gospodina care a dat de pomană o masă plină cu vase, merge acum cu bucate şi umple acele vase, tot pe masa dată.”
Prin Ţara Românească în această perioadă se ţinea Târgul Moşilor, “care se începe luni şi durează până sâmbăta înainte de Rusalii, adică o săptămână întreagă.” Târgul moşilor, care era un prilej pentru târguieli şi pentru distracţii de tot felul, “s’a născut din târgul unde se desfăceau odată numai cele trebuincioase pentru Moşii Rusaliilor”.
Cel mai cunoscut dintre aceste târguri organizate de Moşi a fost până în perioada interbelică cel care se ţinea în Bucureşti. în celebrul bâlci organizat în săptămâna Rusaliilor mergeau mai ales mahalagi şi târgoveţi – dar şi burghezi - pentru a colinda vestitele “ţuicării cu adevărata zeamă de prune adusă de la munte”- numită şi „zăpăceală” . Era locul în care copiii mâncau floricele şi “îşi sglâmboiau ochi în toate părţile şi nu se mai săturau privind la „Vasilache” sau la diferiţi comedianţi care se arătau la circuri cu „renume mondiale” şi în special la panorama lui Braun care avea toate minunăţiile pământului.”
Sursa informaţiilor şi a citatelor: studiul etnografic “Sărbătorile de vară la români” semnat de Tudor Pamfile – publicat de Librariile Socec&Co. în anul 1910.
|
Tudor Pamfile 6/18/2016 |
Contact: |
|
|
