24-25 iunie, prima reuniune a Congresului Românilor de Pretutindeni.
Comisia pentru comunitătile de români din afara granitelor tării, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, organizează, în perioada 24-25 iunie, prima reuniune a Congresului Românilor de Pretutindeni. Evenimentul va fi găzduit de Palatul Parlamentului si va reuni delegati din 13 tări. Pe durata celor două zile, acestia vor dezbate, analiza si redacta textele Statutului si Regulamentului de functionare ale Consiliului Românilor de Pretutindeni, vor alege Consiliul Românilor de Pretutindeni si vor puncta problemele întâlnite în comunitătile de români din afara granitelor tării. Noua structură va furniza informatii, analize si propuneri Parlamentului României, Departamentului politici pentru relatia cu românii de pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, precum si celorlalte institutii guvernamentale care au competente în domeniu, urmând să colaboreze cu acestea în vederea promovării initiativelor legislative referitoare la românii din afara granitelor tării, astfel încât să vină în sprijinul realizării si aplicării unor programe destinate comunitătilor românesti. Înfiintarea unui muzeu al românilor de pretutindeni, instituirea unei zile a românilor de pretutindeni, precum si înfiintarea Centrului “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru diaspora care să promoveze valorile culturii nationale în rândul comunitătilor românesti autohtone din vecinătatea României sunt alte câteva subiecte care se vor afla pe agenda participantilor în cele două zile de congres. În acest context, având în vedere importanta evenimentului, precum si numărul semnificativ de participanti, vă informăm asupra oportunitătii de a trimite un jurnalist de la institutia media pe care o reprezentati pentru a asista la desfăsurarea lucrărilor Congresului Românilor de Pretutindeni. Jurnalistii care nu dispun de o acreditare permanentă la activitătile Camerei Deputatilor sau ale Senatului, sunt rugati să trimită o solicitare de acreditare la eveniment până marti, 14 iunie, ora 16.00. Cererea va fi însotită de o copie a legitimatiei de jurnalist eliberată de institutia media pe care o reprezintă la eveniment si o copie a actului de identitate (CI sau pasaport), care poate fi transmisă pe email, scanată, la adresa flux@cdep, sau pe fax, la numărul +40 21 312 08 27. Mentionăm că pentru accesul auto în parcarea institutiei trebuie să ne transmiteti, în aceeasi cerere, numărul de înmatriculare al autoturismului, dacă este cazul. Pentru confirmări puteti suna la numărul de telefon 0040 21 414 14 55.
Notă: Evenimentul începe vineri, 24 iunie, la ora 10.00, iar lucrările se vor termina sâmbătă, 25 iunie, în jurul orei 15.00.
|
Secretariatul Tehnic al Congresului Românilor de Pretutindeni 6/15/2016 |
Contact: |
|
|