Psalmii
PSALMUL CE-AR FI FOST SIXTINEI
Îndrăgostitul pictor, având în gene rouă,
Pe bagdadii Sixtinei - secretu-Ti vru să-l prindă,
Cum inimile noastre, prin mâinile-amândouă,
Ca-n noaptea Învierii se-ntind să se aprindă.
A plâns Michelangelo, cu pensula-ntr-o rână.
Cei răi spun că vopseaua-i intrase-n ochi si-n gură...
Dar altfel Te pictase, cum mă tineai de mână
Ca să-mi arăti Grădina prin boarea de scriptură.
Sub schele - ratiunea, cu trasu-n jos, naravul,
Pe unde-nfloare-aripa si foarfecul pândeste!
Ne-ntindem si-astăzi mâna, cum corectă zugravul,
Dar ai rămas iubirii si-al meu, dumnezeieste.
Pe unul către altul, oglindă-o fi ce duce?
- Tu vei fi Om ca mine,de-ajuns numai o cruce!
PSALMUL PREGĂTIT LA CINĂ
Nu-i loc pentru Iubire, în tot ce-i întrebare.
Din ce nu ai, dă totul, ca să o ai pe toată.
Când mi-esti atât de-aproape, neîntelesul doare
Ca străiniul razei pe muchi de nestemată.
Mi l-ai trimis pe înger, culmi alte să mă-nvete,
Cum să cuprind cu mintea si inima în luptă.
În zori, zdrobiti, ne-nvinse nebuna-Ti frumusete
Si l-am fortat să jure pe creanga de măr ruptă.
Acum rămas-am singuri, ca la-nceputul lumii,
Când nu era-ntrebare, nici teamă, nici retineri.
Ce-adâncă Ti-e iubirea în tot frământul humii,
De Te-am pierdut în mine, Te-am regăsit în Vineri.
Si nu-mi mai zice Toma, ia-mi inima, frământă!
Sunt pâinea pentru Cină, doar de Iubire frântă!
PSALMUL CHIPULUI DIN LUT
Cum ceri totala jertfă si eu Te vreau în totul,
Iubirea n-are lege, n-o judeci cu merticul.
Când inima e-n freamăt, nu vezi în cedru ciotul,
Nici crinului de nuntă, ca-n piată, arpagicul.
Tu, ce hrănesti izvorul, si steaua, si pe schimeni,
Pe lemn strigi către mine că din ce nu-s Ti-e sete.
''N-am unde să-Mi plec capul, în toată lumea - nimeni!''
Dar unde-Ti sunt alesii ce-Ti vor tipa-n trompete?
N-ai vrut să stie lumea ce-ai murmurat în soapte.
Tu nu vorbeai de pernă, spre-adânc ducea cuvântul,
Că Mirele nu vine decât în miez de noapte
(Genunchiul ratiunii, de ea vorbea Preasfântul!)
De-aceea gelozia-n stihie mă dărâmă,
Că nu-Ti vreau părtăsie, ci-ntreg chiar si-n fărâmă!
PSALMUL ZILEI DE NASTERE
Văzui lumina zilei ce noptii-i dă putere
Si m-au spălat cu apă în numele Treimii...
Cum de-am adus otetul amestecat cu fiere?
Dacă-au tăcut, părtasii, n-au fost si heruvimii?
Ostiri în miriade nu-si mai stiură Domnul?
Cât Ti-a fost bine-n ceruri se întreceau cu-osană.
La ce folos mi-s ochii, hapsân de-mi este somnul,
Că fără stire spinii s-au strâns pentru coroană?
Urechile spre umbră, sau dintr-un moft estetic,
De n-auzii harapnic muscând din carne geamăt?
Citesc scripturi de cioburi, când umbra mi-o deretic.
Tu chemi, de peste umăr, usor, ca-n duh de freamăt....
Că dragostea nu-n buche, ci-n ne-nteles te doare,
Când Dumnezeu întreabă: Mă mai iubesti tu, oare?
PSALMUL BUJORILOR DE APUS
Cu robii Tăi, bujorii si sora mea urzică,
Vorbim aceeasi limbă din vânj de chinovie;
E ora vesperină, fă lampa Ta mai mică,
Pe zid să nu se vadă ce mâna-Ti vrea să scrie!
Nu crezi că-i suferintă, în jocu-Ti de-ndoială,
Asa ca-ndrăgostitul când cerul lui nu vine,
Să-mi jumuli calendarul, petală cu petală:
''Iubeste...nu iubeste, dar de nu-s Eu, pe cine?''
La fel de crud cu marea, acelasi val în zdroabă,
Mereu, mereu, întruna, si fără încetare!
O fi din gelozie? Dar spre argila-mi slabă
Puteai grăi a munte, si-n slovă-altfel de soare.
Mai lasă-mi înflorirea, din ce-i al Tău si eu-s!
Traduc ce-au zis bujorii: ''Să-L chemi Dominus meus!''
PSALM DE RUG NEMISTUIT
Duh, spiridus, koholul subtire-n fir ca gândul,
Fu prins de cugetare sub litera arabă;
E foc, ce ochiul scapă, nu-l lăntui cu orândul,
Că-ascunde ca femeia - comoara sub podoabă.
Cei vechi credeau că focul în toate-si are firul.
E flacăra, sau lobda, izvod spre dusul sperlei?
Vrei pildă de iubire? Ascultă trandafirul!
Cu-acelasi spin se scrie si vâlvătaia perlei.
Când Rugul e-n văpaie, tu vrei în pumn cenusă?
Nemistuitul mintii, dă-l inimii să-l zboare!
''Saul'', mă strig, '' cum ti-este lovitul în tepusă?
Tu nu-ntelegi Iubirii de ce lumina-I doare?''
În nor, vâltoare, geană, e foc înscris cu-osândă,
Că fulgerul nu-n paie se-ascunde pentru pândă.
PSALM SPRE ULTIMA VENIRE
Cui poartă doliu-n verde, otava-mi cea mai crudă?
Te-am întrebat cu ulmii, cu cedrii Tăi, cu pinul.
Ca iarba mi-ascund roua. Cât Te iubesc, cu ciudă,
Când fugi ca scăpăriciul ce si-a atins rubinul!
Prin mine-Ti trece drumul, fără-nceput si capăt...
La ce folos că-s liber, când eu Te-as vrea zăbală,
Îmi dai în mână frâul, dar eu în toate schioapăt,
Iar ciutura din mine mereu se-ntoarce goală,
Că-n unduiri de-i Chipul, grăitul meu, a doagă
Sub cuget se sfărâmă ca stele-n val pe iazuri.
Copacul, frate geamăn, cât de copil se roagă,
Sau marea când iubeste prin cântec de talazuri!
Poate de-aceea tărna la Ultima-Ti Venire,
S-o primeni-n chemarea din prima-Ti plăsmuire.
PSALMUL MĂRII CE-A FOST VINERI
De timpul e urcusul, al Tău mă duce prin ieri;
Da' nu-i nici coborîre, că-s umbră-n dos de mâine.
De ce n-ai zece umeri ca să ne scoti din Vineri
Să-ntrezărim Taboru-Ti prin amiros de pâine?
Ni-i somn din ce nu-i somnul - părelnic spus, ca duna.
Nu mai striga a piatră când suntem cheag tărânii!
Esti singur... Tipă-n flăcări, în cuib de barză, luna
Strălimpezind durerea din lacrima fântânii.
E Vineri, nume-al Mării cât poate-ntinde largul,
Dar noptii o scânteie îi schimbă satrapia,
În vârf de araraturi Ti-ai ridicat catargul
Pe unde axionul îl scrie ciocârlia.
Ce-o fi lumina-n sine, mereu de-i suferintă?
- Nu întreba, Iubirea-i cu Omul de-o fiintă!
|
DumitruIchim 6/12/2016 |
Contact: |
|
|
