Printesa
Ziua se dezbrăca de hainele negre de peste noapte si īncerca să īmi pătrundă īn dormitorul acoperit cu hīrtie albastră folosită ca īnvelitoare la caietele interminabile si nesărate de scoală. Obiecte cumpărate de la bolda din comună si asta după ce īsi dădea jos cu mānă sigură banda de metal vopsit care īi tinea īnchise bine usile alea de lemn lipsite de orice perspectivă. De parcă ar fi fost careva nebun să dea lovitura taman acolo . Sau la scoala construită fără retinere la poalele satului, ca īn zicala EU PUP POALA POPII, POPA PUPĂ POALA MEA pe care trebuia să o zici repede si neīntrerupt .Timpul trecea indiferent, fără să tină cont de nerăbdarea din mine sau ceilalti . Vroiam să mă văd mare, să pot intra īn cārciuma de la capul satului, cu treptele alea de la intrare care coborau īn loc să o fi luat īn sus, ca mai peste tot . Mama mă aseza īn fata farfuriei cu gem si unt si eu eram convins că odată s-odată avea să mă răstoarne si pe mine īntre cele două alimente care nu īmi făceau niciodată semn cu māna sau cu ochiul .
Alături īmi punea ceaiul rusesc si fierbinte de parcă ar fi fost dusmanul meu personal. Si al cerului gurii care nu prea obisnuia să dea explicatii sau să se opărească asa, fără rost .
HAI, IUTE, IUTE si după o astfel de comandă inteligentă eu trebuia să zic de nerod că īi pup mīna, să īmi iau ghiozdanul si să o rup la fugă către scoală, pe drumul de coline din dreapta, care mă astepta ca un tovarăs de joacă si nebunii . si asta
pīnă făceam o distantă de o sută sau două, că mai apoi să revin la normal si să trag purtătorul de chin de o curea de-a dreptul pe jos, prin tărānă .Eram convins că nu avea să moară doar din atāta lucru si mă uitam curios la cărare ca nu cumva să lase urme de sānge sau inteligentă .
Dar trebuia să aibă si ghiozdanul parte de suferintă. Eu eram plin cu asa ceva. Ca un pahar de la cārciuma intrarii īn sat,
pe drumul lung si neted care ocolea către blestemata aia de institutie de īnvătămīnt ridicată bot īn bot cu biserica reformată al cărei pastor ne urmărea cu telefonul īn mānă, vorbind deja cu cei de la postul de politie sau cum naiba īi mai zicea .
Cetătenii comunei ne propuneau să o dăm cu slănină. Ca să o īnghită cīinii cu scoală cu tot, mama ei .
Dar tanti Victorita, īnvătătoarea mea cu sāni spectaculosi , avea pregătită o altă istorie pentru orele de clasă īn care priveam doar afară, către o libertate care părea să fi dispărut cu totul .
Istoria cu printul care luase o broscută īn mīnă si se trezi că vorbeste si că īi cere să o pupe, caz īn care avea să se transforme īntr-o printesă care să-l iubească pīnă la capătul zilelor.
Aici intrau mai multe notiuni pe care nu puteam să le pricep si pace. Nu cumva era vorba de una rāioasă?
Si cum venea chestia cu CAPĂTUL ZILELOR? Ce era aia?
Si cum adică, să trăiască īmpreună? Fără scoală, fără grădinită? Păi nu le punea chiar nimeni o vorbă bună acolo, să fie primiti si ei?Si să le pună cāte un ghiozdan zdravăn īn spinare?
Chestia că o broască mai si vorbea nici măcar nu am băgat-o īn seamă. Chiar dacă era minunea minunilor de pe marginea băltii. Aia pe care o aveam īn permanentă īn fata geamului fiindcă nu dădea semne că ar fi avut de gānd să se mute de acolo . Vreme īn care tanti Victorita ne privea cu ochii aposi, visāndu-se īn bratele printului care , īn mod sigur, avea să facă scurtă la mānă fiindcă tovarăsa era putin cam plinută .
Cīt despre pupat, aveam podul plin. Bunica doar asta o făcea toată ziua cīnd ne īntīlneam si asta pānă ce mi s-au născut cele două verisoare care aveau să īmi ia locul la o astfel de activitate obstească , chiar dacă eu eram băiat si pe deasupra īnzestrat si cu din aia .
Ziua respectivă aveam să mă īntorc acasă tăcut si gīnditor.
Īnvătătoarea mă pusese la cazne cu povestea ei cu tot .
La domiciliu ghiozdanul avea să īmi cadă singur din spinare si eu să ofteze a usurare după ce aveam să īi trag una bună cu piciorul, care să īl lipească de perete ca pe o muscă apărută de prin latrine . Am dat farfuria cu mīncare deoparte si am iesit pe malul băltii din apropiere. Cea care īmi bătea cu degetul īn geam īn clipele īn care mă simtea liber, gata de orice necumintenie .
Broaste vesele si binedispuse frămīntau aerul cu orăcăitul lor de restaurant dar au rămas nemiscate la aparitia unui urias care părea să nu fie obisnuit cu legile circulatiei.
M-am aplecat si am luat una de pe marginea transparentă a apei, una care mi se părea mai curătică si mai drăgută . Am privit-o minute īn sir, nestiind ce era mai bine să fac.
Dacă o pupam, avea să se transforme īntr-o fată care să nu mă mai lase să fac măcar un pas fără ea, să mă pună să car eu toate cele, ca mai apoi să mă cheme la judecată, adică la divort, asa cum o pătiseră mai toti băietii din sat.
După īncă două sau trei
minute de meditatie, aveam să o pun cu grijă pe valurile care se spărgeau poetic de mal, fără să o fi pupat nici măcar odată . Spunīndu-mi că nu merita riscul. Dacă avea să mă cheme mai tārziu la proces? Mai ales că viasa asta era plină de īntrebări care īmi stăteau īn drum ca niste mărăcini uscati .
Aveam să mă īntorc cu spatele, să o pornesc agale către casă si să mă trezesc treizeci de ani mai tīrziu īn orasul ăla de limbă franceză din tara frunzei de artar īn care orăcăiau toate persoanele īn viată sau nu .
Nea Alex era presedintele asociatiei de scriitori ASRC si mă invitase la adunarea generală a grupării cāt si la alte cīteva evenimente culturale revărsate īn ambrozie divină, pe onoarea mea .
Adică mă tinuse la el acasă īn subsol, loc unde aveam să uit de existenta a toate cele văzute si nevăzute .
Alegerea noului presedinte o trecuse la punctul sase din ordinea de zi dar dumnealui a avut grijă să stropească primele cinci cu drojdiută din belsug asa că īn momentul īn care s-a votat pentru postul de presedinte, habar n-aveam pentru cine ridicam mīna sau să am idee de cele ce se petreceau īn momentul respectiv .
Dar vinu vin, papara papară, ce mai la deal, la vale ...
Iar numele alesului aveam să īl aflu abia a doua zi, la ridicarea mahmurelii care atīrna ca un nor negru si amenintător deasupra capului persoanelor care nu mă iubeau . Tot el rămăsese presedinte, ura, ura . Dar ca să nu-mi lase vreme să mă dezmeticesc, m-a īndesat repede īn microbuz si m-a desertat īn Piata Romāniei din localitate, posesoare a bustului marelui nostru poet national, că i-am uitat numele .
Treaba lui, el conducea, el comanda.
M-a plasat līngă o bătrīnică si a īnceput să se īnvīrtă printre ceilalti invitati, să dea binete la unul si altul .
Timp īn care eu abia mai puteam să astept plecarea lui acasă si să mă uite īn plin buricul tārgului, să am si eu un motiv serios de rās la recuperare .
Dar chiar si după atītia ani tot mai īmi aduceam aminte că refuzasem să pup broscuta si să mă pricopsesc cu vreo printesă plină de nuri si ifose peste tot .
Zīmbeam si īmi spuneam că bine făcusem , evitasem să mă umplu de rīie sau sarcini .
Īntre timp stăteam de vorbă cu doamna de līngă mine care īmi relata că obisnuia să scrie si să picteze.
Am īntrebat-o ce genuri prefera la care ea īmi răspunse că nu foarte multe fiindcă ea nu mai fusese sărutată de foarte multă vreme si chestia asta īi redusese simtitor aria tematică . Nu prea vedeam legătura dar am īntins două brate vīnjoase, am tras-o aproape si am īnceput să o pup fără īntrerupere ca unul care se chinuia să scape din mijlocul băltii . Ca să nu mai poată să spună că nu fusese tratată asa aproape niciodată.
La care ea īncepu să strige VIOL, VIOL iar lumea din
jur să rīdă ca de o glumă bună.
După plecarea cu autoturismul personal , Alex īmi spuse de la volan că mă felicită.
-Dar pentru ce, frate? Mă nedumerise medalia asta neasteptată .
-Abia ai sărutat-o pe prinsesa Caragea.
Īn sfīrsit, după atīta amar de vreme reusisem să devin una cu broscuta.
Si toamna se mai lăsa asteptată.
|
Al Francisc 6/12/2016 |
Contact: |
|
|
