Castelul de Hârtie
Jane Crisan
10 ore ·
Când scriu sunt singură… atât de singură,
Că gândurile mele sună îndepărtat ecou,
Acolo, în pestera aceea, ca un cavou,
În care mă simt vorbind ca o sperjură…
Nu vreau să recunosc nimica din greseli…
Le-nvârt pe degete ca pe niste inele,
Mă ascund, râzând, de păcatele mele…
Ha ha ha ! O să spuneti, ce aiureli !
Dacă tot nu ne vedem îmi permit să sfidez,
În pijama, cu o cafea pe dinainte, scriind,
Când e cald, dezbrăcată să stau, aburind
Răceala ta de suflet, iubitul meu si s-oftez…
În linistea mea se mai aude un greier…
Întinsă… cu sufletul pe un câmp în amurg…
Ciresele, atârnate-n urechi, dau în pârg…
Închid ochii si lumea de vise-o cutreier…
Vă scriu câte-un rând dar n-astept răspuns…
De unde să stiti dacă râd, dacă plâng?
Găsesc câte-o rimă si-n brate mi-o strâng,
Descopăr un sens ce de voi s-a ascuns…
Când scriu mă închid în castel de hârtie…
Creneluri din cioburi de vise, în soare,
Sclipesc mincinos, si îmi spun că nu doare
Când taie tăcerea adânc carne vie…
Nimic nu se-aude si totusi e-acolo, departe,
O lume ce strigă si-mi face cu mâna…
E-o inimă mare, pulsar în tandemul cu Luna,
Ce-ncearcă iubirea spre mine s-o poarte…
Jane Crisan / Seattle WA - iunie 2016
|
Jane Crisan 6/3/2016 |
Contact: |
|
|
