Cu Yehudi Menuhin despre George Enescu
Am intalnit multi muzicieni care l-au cunoscut pe Enescu:
Alfred Alessandrescu pianist,dirijor , Const. Bobescu violinist,dirijor, Mihai Brediceanu dirijor,Ion Voicu violinist si altii.
Am aflat de la ei multe despre calitatile sale ca om si muzician. Am vizitat locurile legate de viata sa : Bucuresti, Liveni,Dorohoi Tescani,Mihaileni si Sinaia locuri de care cu greu s-a despartit inainte de a-si parasi tara in 1946.
Impresionata de trista sa copilarie,fiind nascut dupa moartea a sapte frati din cauza unei epidemii, nu avea voie sa se joace cu alti copii, am scris scenariul filmului “Sateasca”avand ca suport suita simfonica cu acelas nume.
Am fost foarte placut surprinsa de faptul ca Juriul Festivalului International de la Praga i-a decernat in 1981 Marele Premiu socotindu-l ca cea mai inspirata transpunere in imagini a unei compozitii simfonice. In acelas an a primit si Premiul I al Uniunii Cineastilor din Romania.
Au urmat filmele dupa cele doua rapsodii regia Viorel Sergovici,deasemenea apreciate
Desi doream sa realizez cat mai multe documentare pentru buna cunoastere a lui Enescu a trebuit sa ma opresc pentru ca “marii conducatori comunisti” au interzis “Sateasca” pe motiv ca n-ar fi “adevaratul sat romanesc”
Abia dupa evenimentele din ’89, am avut sprijinul necesar pentru a-mi continua pasiunea.
In ’91 am inceput sa scriu unor personalitati in speranta gasirii unor informatii noi,documente,etc.
Atunci am scris si Lordului Yehudi Menuhin. Nici acum,dupa atatia ani,nu-mi vine sa cred ce noroc am avut. Lordul Menuhin mi-a raspuns repede cerandu-mi cateva date legate de scenariul filmului.
I-am raspuns si am asteptat plina de emotie raspunsul care a venit cu o neasteptata invitatie la Londra ,la dansul acasa.
In Dumineca Floriilor 1993 eram in Chester Square 65 .
Ce frumos cadaou daruit de Dumnezeu sa-l ascult de ziua mea pe Lordul Menuhin vorbind despre intamplarile traite alaturi de profesorul sau George Enescu.
..”Inainte de toate, spunea Y.Menuhin trebuie sa subliniez ca m-a purtat pe unda conceptiei sale despre muzica.Dupa ani si ani par’ca-l aud vorbindu-mi despre muzica pe care o cantam. Experienta mea crestea si mai creste si acum cand imi amintesc de profunzimea,sensibilitatea cu care imi intarea convingerea ca muzica are valoare numai cand o intelegi si o redai. Cand l-am auzit prima oara pe Enescu cantand la vioara m-am simtit parca fermecat. A fost o atractie fenomenala. El a intruchipat pentru mine Cultura lumii. El n-a fost numai un geniu al Romaniei,ci al intregii lumi. Mi-a devenit profesor in 1927 si nu m-am despartit de el niciodata.
Am plecat cu tatal meu special la Paris pentru a-l intalni. Am asistat la un concert ce avea lor in sala Gaveau dupa care l-am cautat in cabina sa.I-am vorbit atat eu cat si tatal meu despre marea mea dorinta de a studia cu dansul.Cu zambetul sau cald care-I lumina fata ne-a invitat a doua zi in rue de Clichy avertizandu-ne sa fim punctuali pentru ca trebuia sa plece in Romania. In dimineata urmatoare i- am cantat cam o jumatate de ora. La sfarsit Enescu mi-a spus:..”Voi fi fericit sa fac muzica cu tine oricand si oriunde,cand nu voi in turneu”.. Asa a inceput fericita noastra relatie. S a faci muzica cu Enescu a fost un privilegiu de care putini s-au bucurat si datorita acestui fapt socotesc ca pot fi ceva mai mult decat un simplu violinist.Pot sa ma bucur ca aduc lucrarilor pe care le cant la vioara, sau le dirijez, calitatile invatate de la Enescu. El este cel care mi-a daruit cheia adevaratei muzici”..
Cunosteam emisiunile lui Bernard Gavothy,realizate la Radio France cu G.Enescu, asa ca am luat cu mine la Londra cateva secvente inregistrate pe un mic aparat si l-am rugat pe Yehudi Menuhin sa asculte ce spunea Enescu despre elevul sau…
”Yehudi Menuhin, canta la 10 ani “Poemul” de Chausson de parca ar fi avut 30,nu numai ca technician remarcabil dar si ca poet,cu o flacara ce te ducea in pragul transei. Uneori mi se facea frica sa nu-l oboseasca prea repede o asemenea traire”..
La sfarsit Yehudi Menuhin avea lacrimi in ochi si cu vocea tremuranda a spus:
”Cata emotie am cand ii aud vocea”.
…”Trebuie sa va vorbesc despre fenomenala memorie a lui Enscu,pentru ca nu a avut egal. Nu uit o intamplare petrecuta chiar in 1927 la dansul acasa.
Abia incepusem lectia cand a venit Maurice Ravel, fostul coleg de studii al lui Enescu,pentru a-l ruga sa cante impreuna o sonata a sa pentru vioara pe care o prezenta unui editor.Ne-a cerut scuze si au inceput sa cante.
Ravel s-a asezat la pian iar Enescu si-a luat vioara si a inceput sa urmareasca partitura. Cand au terminat Ravel i-a multumit si a vrut sa plece dar Enescu nu l-a lasat si l-a rugat sa mai cante odata.De data aceasta insa a pus partitura de o parte si a cantat-o perfect pe din afara.Eu si tatal meu eram uluiti dar asa era si Ravel”…
Despre uluitoarea sa memorie au ramas si marturiile compozitorului francez Vincent d’Indy care a spus.. ca daca lucrarile lui Beethoven ar fi distruse ele ar putea fi reconstituite din memorrie de catre Enescu..O mare admiratie a avut si Bela Bartok dupa ce au cantat impreuna la Bucuresti una din sonatele sale .
“Enescu va ramane pentru mine“Absolutul” spunea Menuhin, veneratia mea pentru el va fi vesnica. El este cel ce cunostea pe de rost intreaga editie originala a lucrarilor lui Bach. Admiratia pentru Paganini,Mozart,Beethoven ,Brahms si alti compozitori tot lui o datorez.
Am fost de multe ori in Romania,in special la Sinaia, de care imi amintesc cu placere. In 1946 m-am dus special la Bucuresti sa-mi intalnesc profesorul pe care nu-l vazusem de sapte ani..”..Pot sa-l uit pe Enescu prin care am cunoscut atatia muzicieni?..Pe Thibaud,Alfred Cortot,Nadia Boulanger,pe celebrul sau elev Dinu Lipatti si atatia altii?”..
Cu parere de rau trebuie sa inchei aici .
Voi reveni in paginile Observatorului cu alte marturii despre cei doi mari muzicieni.
Bunul Dumnezeu sa-i odihneasca pe amandoi .
Florica Gheorghescu / - Toronto
|
Florica Gheorghescu 6/2/2016 |
Contact: |
|
|
