De veghe-n lanurile secerate de Anthonia Amatti
Se numeste, de fapt, Mioara Nicolau, dar ca poetă este cunoscută ca Anthonia Amatti. Se declară brăileancă desi a fost născută la Hunedoara si a studiat la Cluj.
Antologia de autor De veghe-n lanurile secerate, editura Eurocapatica, 2016, este desigur afin parafrazică, la celebra cappodoperă a marelui Salinger “De veghe în lanul de secară” („The catcher în the Rye”), tradusă de Regata Catinca Ralea si de Lucian Bratu, cu o prefată de Silvian Iosifescu. O vreme, pare-se, a locuit la Ghelari. Am avut bucuria de a-i citi câteva cărti, cu autograf, si a scrie depre ele. Anthonia Amatti este, negresit, una dintre cele mai complexe scriitoare românce, poliedrică, initiată la marile scoli literare, psihologice si muzicale din tară si din lume, dar mai ales la scoala propriei vieti, ecranate de empatie divină si, strictu sensu, bilocative.
Recenta carte este dedicată post- mortem sotului ei, Laurentiu Nicolau, care îmi telefona în ajunul tragicei plecări, vorbindu-mi de sotia sa, sub semnul unei mari nobleti sufletesti, cumva gemelare, a perechii: “ Să-mi protejez si plin si cast iubirea/ am strâns în mâini, incandescent efluviu/ Materie răzvrătită din Vezuviu/ ce e pe cale să-mi răstoarne firea”.
Iată, împărtăsit cu predestinul bipolar al Familiei, ars poetica egal ars vivendi ale unui tandem fericit, de la Feerie, recent întrerupt prin diparitia sotului Nicolau.…
Poezia Anthoniei Amatti este sub semnul latinesc Dubito, ergo um, enunt si sentintă socratice…Poeta este de fapt si de fapt o romantică, amintindu-mi de Vavila Popovici sau Mariana Zavati Gardner, fără a le fi, desigur, epigon. Cultura ei vastă, forta travaliului tranfigurativ, este uneori dubitativă: Viata noatră o umbră- a vesnicei lumini.( splendidă sintagmă, umbra luminei, n,v. Lumina lină a lui Ioan Aleandru au Theodor Damian). Axiomatică, pe parcursul întregii cărti, cu aluzii livresti filtrate si psalmodiate testamentary, sau isihamic, rugăciuni Sinei, sub miresme si miruri de fin semiotician, glossînd existentialist într-u ultra română a inimii…
Visele ei cântă, verbele levitează. Conceptualizarea Umbrei, ca la Cezar Ivănescu, sau Gelu Birău, Aurel Pantea, I.P. Brădiceni, Vasile Ponea sau prozele mirabile ale lui Cornel Nistea, Dumitru Tâlvescu, ete o constantă…variabilă, pe arpegiul arhetipal al marilor poeti francezi tradusi prin ani, dar si al Blaga, lui Freud, Heidegger, Jung. ( autocitat: aud cum troznesc neutronii…).
O altă obseie este cea a Timpului, cel Eonic,(noetic) dar si al clipei celei repede:
” nu dau atentie zilelor ce mor/ uită curând si dorul, chiar si jalea”…
Dar…Electra din jale se năstea, iar Electronul…din ce, cine?
Poemele e succed clepsidric, ca la Dumitru Galesanu. Timpul e reumple, se răstoarnă, e inversează. Poliedrismul sus invocat, este aidoma cristalului care curge, ca sentiment, ca la Od. Elyttis. Metaforele sunt fluturi gemeni, în volute cumva nirvanice…e comunică prin mimesis perceptive, mirabil, HIEROFANIC. “Umbrele,…verticale par în noapte/ca personaje ale vremii de apoi”. Precum la Novalis, sublunarul este mimesis apollinic, noiesis, oglindire a Stării de umbră ( v. Gelu Birău). Clarul de lună, luna pienna, este subtil feminin resimtit, ca la marea poetessă italiancă, Maria Teresa Liuzzo.
Ea dialoghează suspinat cu El, cel resorbit de ...umbra luminei. O lirică a ritualului, un ceremonial al metafizicii...Peisajul, cu ceea ce el contine, este ”viata altcuiva”. ( pag. 63). Viata celui plecat...este trăită încă, precum la Romulus Guga, improprie, jumătate ” Sunt jumătate- întregul mi-a pierit si-mi latră noaptea ( Novalis, ibidem) câinii răi…”.
Literalmente, lirica devine orgasmică, nirvanică, eoterică, anti-entropică, scrisul încetineste murirea…Sinea recheamă Sinele.
Arta atenuează ” monotonia supunerii pentru supravietuirii”. Remember Paulina Popa, Ghilotina Sinelui, Rochia nesupunerii, etc.
Feminismul Anthoniei Amatti este antipod al celui pledat de Mihaela Miroiu, deloc tangent cu al Norei Iuga Almosino sau Gabriela Melinescu.
Sau, dintre multe citite recent, străine poeteselor Alex Amalia Calin sau Melaniei Briciu Atanasiu, Bianca Dan s.a. …
Avangardismul cvasi-resurect care tălăzuie global în literaturi, ete, în viziunea Anthoniei, al Umbrei ca Heacker…: “ spion în avangarda noastră/ ca să caute lumina…prin ea pătrund în tine/ ca să mă mă ( re) găsesc ( pag. 116).
Întrebarea finală asupra poeziei cu peudonim de vioară- lutier, este vag retorică: „ e o iluzie inventată din durere?...Golul din suflet, inimă si gând...”.
O mare, autentică, îmbucurătoare Poetă a românilor, pe care Viata, Lumina, o iubesc. Starea ce ne-o transmite este trans-lucidă, dezmierdătoare si din melos divinatoriu, imuabil.
|
Eugen Evu 6/1/2016 |
Contact: |
|
|
