Călători pe Banchetele Înghesuite ale Lumii
„Adevăratele călătorii de explorare a lumii nu au drept scop descoperirea unor noi tărâmuri, ci doar distingerea unor perspective inedite asupra acelorasi lucruri.” – Marcel Proust
Trenul avansa către o destinatie îndepărtată. Călătorii, obositi de lungul drum, priveau agale pe ferestrele larg deschise ale compartimentului comun. Era cald si nimeni nu avea chef să vorbească. Dar umbrele înserării făceau ca încărcarea emotională a momentului să devină tot mai greu de suportat. În cele din urmă, un tânăr student la teologie deschise discutia asupra unui subiect ce îl preocupa de mai multă vreme si la care nu găsise încă explicatia.
Întâmplător, lângă el se afla o persoană preocupată de psihologie, care imediat îi deveni partener într-un dialog menit să alunge disconfortul si plictisul:
– David era un bărbat puternic si un luptător de elită, spuse tânărul student. Nu-i era frică de animalele sălbatice, fiind capabil să se lupte si învingă leul sau ursul venit să prade turma pe care o avea în îngrijire, continuă el fără să se oprească din vorbit.
– Ai dreptate, îl întrerupse străinul călător. Pe câmpul de bătălie nu era mai prejos decât în fata animalelor sălbatice. Doar cu o prastie si o piatră bine tintită el a pus la pământ pe uriasul Goliat. Ce să mai spunem despre nenumăratele lupte în care si-a pus viata în pericol fără să se gândească niciodată că va fi învins? încheie el.
Chiar în acea clipă usa se deschise si îsi făcu aparitia un călător singuratic, de curând urcat la ultima statie. Îsi căuta un loc si observând unul liber chiar lângă cei doi, li se adresă politicos:
– Îmi permiteti să stau lângă dumneavoastră?
Tânărul si cealaltă persoană se uitară unul la altul, după aceea în jur, si dădură din cap aprobator.
– Chiar aveam nevoie de cineva care să ni se alăture la discutie, spuse persoana străină care devenise interlocutorul de moment al tânărului.
– M-ati făcut curios! răspunse călătorul. Despre ce anume vorbeati? continuă el.
– Despre un personaj biblic, mai precis, discutam despre David si relatia sa contradictorie cu Saul, răspunse tânărul.
Imediat, călătorul se lumină la fată si spuse:
– Chiar că îmi place acest subiect! De mult doream să mă clarific asupra acestui caz!
Toti râseră, dar nu după multă vreme, tânărul reluă:
– Ei bine, viteaz sau nu, în cele din urmă David a ajuns să se teamă de un adversar mult mai vulnerabil decât el, adică de regele Saul.
– Vulnerabil zici? întrebă mirat călătorul. Cum vine aceasta? Nu îti dai seama ce înseamnă să te pui cu un rege?
– Într-adevăr, Saul era o persoană vulnerabilă, interveni cealaltă persoană. El trăia sub o teamă permanentă legată de iminenta pierderii puterii politice, despre care stia că se va întâmpla în curând, continuă străinul privind către călător.
– Dar cu David cum rămâne? întrebă curios călătorul.
– Dovada slăbiciunii lui David, răspunse tânărul, se distinge din faptul că de cel putin două ori a avut ocazia să îl ucidă, dar nu a făcut-o dintr-o anumită temere mistică pe care o avea. Mai mult, el a fugit de confruntarea directă. S-a ascuns, s-a prefăcut si-a schimbat identitatea si a căutat să se uite de el la curtea regală. Cum să îti explici acest comportament? se întrebă retoric la final tânărul.
– Simplu, răspunse străinul, David nu si-a asumat rolul de lider pe care l-a primit de la Dumnezeu. Si această lipsă de fermitate, reluă el, a lăsat în urmă un sir lung de oameni nevinovati, omorâti pe nedrept de Saul în nebunia sa obsesivă de a nu fi detronat.
După o scurtă tăcere el reluă:
– Chiar si istoria lui Israel s-a modificat dramatic căpătând tente apocaliptice din cauza acestei fărâmitări de decizie la nivelul cel mai înalt al conducerii de stat.
– Asa este! răspunse cu entuziasm tânărul si privirea îi străluci cu putere. Fapt inimaginabil, David a ajuns în final să se alăture filistenilor, adversarii de moarte ai evreilor, spuse el în completare. Si toate acestea s-au întâmplat din cauza fricii de Saul, un rege corupt si detronat de Dumnezeu! exclamă el cu surprindere.
Călătorul solitar nu se lăsă convins de această argumentatie si spuse:
– Dar cum poate cineva să fie curajos si las în acelasi timp?
– Aici ai dreptate, răspunse nedumerit tânărul, fiindcă mă întreb de ce David nu avea curajul să îsi înfrunte propria frică în conditiile în care primise de la Dumnezeu ungerea deplină ca rege si tot poporul astepta doar un semn pentru a-i veni în ajutor? Nu pare stranie atitudinea sa? În ce mă priveste, nu găsesc nicio explicatie! încheie el.
– Sunt posibile mai multe cauze ale acestei lipse de fermitate si mă gândesc la mai multe posibilităti, răspunse persoana străină. De exemplu, îi era teamă să nu fie omorât într-o confruntare directă!
– Este plauzibil, spuse tânărul. Ba chiar există un argument furnizat în textul biblic, în care se spune că Saul l-a urmărit în cel putin două ocazii cu sulita, alergând după el prin camerele palatului regal. Cum să te aperi de o lovitură ucigasă? Cu sigurantă, David stia să eschiveze din fata armei adversarului, dar de câte ori putea să facă acest lucru? Iar dezarmarea regelui paranoic, el nu o lua nicidecum în calcul.
– Greseală fundamentală! spuse călătorul solitar. Aceasta era solutia autentică! Nu trebuia nici să îl ucidă pe Saul si nici să se lase omorât! Era necesar doar să îl imobilizeze pe regele nebun si să îl pună sub pază!
– Dar el s-a decis să fugă, interveni străinul. Adică a ales cea mai nefericită variantă. Paradoxal, această fugă urma să conducă la uciderea lui Saul si a întregii sale familii, incluzându-l pe cel mai viteaz dintre fiii săi, Ionatan, aflat într-o strânsă relatie de prietenie cu David! Traumele lăsate asupra tuturor celor implicati au întrecut prezentul imediat, continuă el dând greutate fiecărui cuvânt pe care îl spunea, având repercusiuni pentru toate generatiile ulterioare.
– Interesant, spuse călătorul singuratic, acum îmi dau seama că lipsa unei confruntări decisive dintre Saul si rivalul său, David, a condus la pagube mult mari decât finalizarea rapidă a conflictului prin imobilizarea regelui iesit din minti!
– Dar nu am deschis acest subiect din dorinta unei explorări teologice, răspunse tânărul. Las o astfel de abordare în seama specialistilor de profil. Mai degrabă, încerc să înteleg psihologia evitării, prin eschivă si fugă, a diferitelor conflicte individuale. Si nu întâmplător, constat că oameni puternici, capabili de eroism în situatii critice, se comportă cu lasitate în fata unor evenimente cotidiene si banale prin contextul lor.
Străinul de la lângă tânăr zâmbi larg, ochii îi străluciră cu putere si întrebă cu un ton plin de interes:
– De ce oare fugim de ceea ce ne este frică? De ce ne este teamă să clarificăm lucrurile, atât în ce ne priveste, cât si în relatiile cu ceilalti?
– Nu îmi dau seama, răspunse călătorul nedumerit.
– Nici eu nu am un răspuns, zise tânărul.
După o scurtă pauză, străinul continuă plin de seriozitate:
– Privesc la diferitele situatii în care am fost rănit de oameni de-a lungul vietii. Nu pot spune că am uitat. Printr-un ciudat mecanism al memoriei, acele amintiri apar colorate mai viu pe măsură ce timpul trece. Traumele în cauză au lăsat cicatrici vizibile în amintirea mea, de nesters, indiferent ce metodă as încerca.
– Nu cumva această rănire interioară cauzează frica de confruntare? întrebă mirat călătorul.
– Depinde de situatie, răspunse acel străin. Mai precis, depinde cum te raportezi la ce se întâmplă. De exemplu, la David nu cred că a fost vorba de frică de confruntarea cu Saul. Mai degrabă, consider că această ciocnire l-a lovit în partea sa interioară si sensibilă de artist. Fiindcă David a fost mai mult un artist, decât un conducător. Acea latură profundă nu au putut să o discearnă decât Ionatan, fiul lui Saul, posibil Batseba, sotia lui Urie Hititul, si sigur Solomon, fiul său.
– Cum se poate asa ceva? reactionă vehement tânărul teolog. O astfel de presupunere oferă justificare despre cum a procedat prin seducerea lui Batseba. Este inadmisibil!
– Si eu sunt nedumerit de această afirmatie! se alătură călătorul. Puteti să ne dati mai multe detalii?
Enigmaticul străin zâmbi cu simpatie către cei doi si continuă calm spunând următoarele:
– Profilul interior al lui David este preponderent feminin si artistic, fiind orientat către contemplare si descoperirea sensibilului în realitatea înconjurătoare. Componenta de luptător se subordonează acestei trăsături de caracter. De aceea, el a reactionat prin retragere în fata confruntării, mai ales că nu i se părea neapărat necesară.
– Adică era un om slab? întrebă tânărul teolog.
– Nicidecum! răspunse acel străin. Dacă l-ai fi pus să aleagă între harpă si sabie, cu sigurantă ar fi ales-o pe prima si ar fi lăsat-o deoparte pe cea de-a doua. Mai mult, el avea o fire veselă si iubitoare. Dansa în fata poporului de rând, fără să se cenzureze. Se bucura alături de toti oamenii. Era darnic si plin de voie bună. Ba chiar, îsi ierta dusmanii de fiecare dată când avea ocazia. Nu întelegeti că de fapt Saul, prin comportamentul său de psihopat, l-a rănit în repetate rânduri pe David? Tânărul artist a ales să evite lupta, fiindcă firea sa interioară ura o astfel de confruntare, care în mod straniu, l-ar fi consacrat ca lider de necontestat. El nu dorea să dobândească puterea prin astfel de mijloace! concluzionă el si rămase tăcut.
Trenul se opintea de peste treizeci de minute să urce o pantă însirată de-a lungul unei văi străjuite de munti înalti. Albul rocii se distingea cu usurintă, chiar dacă întunericul pusese stăpânire peste pământ. Doar becurile din tren străluceau singuratic în linistea noptii. Cântecul strident al greierilor se întretesea cu vuietul unei ape vijelioase care se auzea la o depărtare de o sută de metri de calea ferată.
– Cred că încep să înteleg, rupse tăcerea tânărul teolog. Ba chiar, îmi place această perspectivă! Practic, David nu si-a dorit niciodată puterea, ci el a fost mai degrabă un profet artist, decât un conducător de temut! Sensibilitatea sa interioară îl oprea să actioneze direct, chiar dacă părea justificat să ia măsuri si să îsi lichideze adversarul!
– Dar cum rămâne cu aventura sa, care a condus la moartea lui Urie Hititul? întrebă mirat călătorul singuratic.
– Nu este grea dezlegarea acestui mister, răspunse acel străin. De fapt, David a fost coplesit de ceea ce făcuse si a încercat o solutie sugerată din anturajul regal. Pot spune că nu a fost David, cel care a ordonat acest lucru, ci fantoma lui Saul, care l-a bântuit la mare distantă de timpul în care era persecutat de acesta.
O frână puternică opri trenul în mijlocul unui tunel fără sfârsit. Nu se auzea decât duduitul înfundat al motorului locomotivei. Pasagerii fură zguduiti si aruncati puternic în scrâsnetul ascutit al sabotilor ce strângeau încăpătânat otelul rotilor vagoanelor din întreaga garnitură. Aerul devenea înăbusitor, greu si dens.
– Asadar, există o legătură dintre psihopatia, sau nebunia, lui Saul si escapada lui David cu Batseba? întrebă contrariat călătorul.
– Se numeste psihopatia conducătorului, dar eu am numit-o fantoma lui Saul, răspunse acel străin. Mai precis, actul conducerii fortează dedublarea personalitătii, fapt care conduce la fenomene patologice în cazul expunerii un timp îndelungat. Practic, o astfel de persoană ajunge să actioneze diferit în public si în viata privată, ca si cum ar fi doi oameni ce locuiesc la aceeasi adresă.
– Vrei să spui că David nu a constientizat răul pe care îl făcea? Mă refer la acea persoană dreptă si sensibilă despre care stim din Biblie? întrebă tânărul teolog.
– David a fost la fel de constient de ceea ce făcea, ca Saul în momentele în care căuta să îl omoare, posedat fiind de acel „demon” al puterii regale! răspunse calm străinul. Această dedublare în mai multe persoane persoane: una amabilă si caldă, iar cealaltă brutală si nemiloasă, poartă numele de psihopatie. Practic, David a fost „rănit si contaminat” prin contactul direct cu Saul si acea boală stranie i s-a transmis prin mecanismul tainic al relatiilor dintre oameni, concluzionă el fără să mai adauge nimic.
Trenul reîncepu să se miste Într-o ordine desăvârsită, vagoanele se însirau ordonat după locomotivă. În curând garnitura feroviară iesi din bezna adâncului pentru a se avânta mai departe în călătoria lungă a noptii pe măsură ce stelele răsăreau pe bolta senină a cerului. Aerul abia mai adia printre crengile desfrunzite ale copacilor si fosnetul pădurii se distingea la mică distantă prin tonuri discrete si profunde.
– Asadar, David, marele artist, diferă de acel David, mare conducător? întrebă călătorul solitar urmărind cu interes evolutia discutiei.
– Răspunsul este acelasi ca în cazul lui Saul, adică omul umil, ales de Dumnezeu, diferă de regele trufas, lepădat din cauza arogantei, răspunse străinul.
– Dar tot nu înteleg relatia sa cu Batseba, spuse tânărul teolog. Cum se aplică tot ce ai spus la acest caz dificil?
– Nu este greu de clarificat, spuse acel străin. Batseba era o persoană deosebită, cel putin asa reiese din istoria biblică. Atractia fizică a lui David s-a produs fiindcă, izolat în vârful puterii politice, dorintele sale au coborât de la contemplarea Marelui Creator la ascultarea unor patimi similare cu ale lui Saul. Practic, psihopatia conducătorului despotic s-a manifestat si la el, captivându-i vointa.
– Dar nu putea să se opună acestor tendinte murdare? întrebă călătorul nedumerit. Oare nu ni se întâmplă si nouă să trecem prin împrejurări similare?
– Expunerea repetată la acea imagine dezgolită a lui Batseba, văzută de la fereastra palatului regal, a cauzat o deformare pasională a perceptiei lui David, răspunse acel străin. În aceste conditii, s-a declansat psihopatia lui Saul si persoana despotică a luat locul celei sensibile, cauzând întreaga tragedie ce a urmat.
Încă o frână puternică si trenul se opri suierând în statia finală. Călătorii, obositi si grăbiti, îsi adunară bagajele împrăstiate prin vagoane si coborâră pe peron. Aerul curat si tare al noptii îi trezi din somn si starea de reverie. Fiecare îsi urmă drumul către casă sau către o altă destinatie. Câtiva se retraseră buimaci în sala de asteptare.
Cei trei coborâră din tren, dar mai rămaseră câteva clipe împreună pentru a savura tâlcul inedit al unei povestiri, aparent fără sfârsit. Nevoia unei concluzii, chiar preliminare, se impunea de la sine.
– Până la urmă, spuse tânărul teolog, care a fost cel mai mare adversar al lui David? Din fata cui a fugit si înaintea cui a căzut învins?
Se lăsă o tăcere adâncă, mintea fiecăruia căutând să deslusească, prin întunericul lumii, întelesul unei taine rămase nedezlegată de mai multe mii de ani, dar acel străin spuse:
– Cel mai mare adversar al lui David a fost chiar persoana proprie! Saul personifica acel alter ego al acestui magnific erou, care încerca în mod constant să îl stăpânească. Paradoxal, în momentele grandioase ale domniei lui David, ego-ul despotic a răbufnit cel mai puternic, răpind drepturile legitime si viata unor alte persoane. Învingător pe câmpul de luptă, David a fost înfrânt în interiorul propriului său palat, adică în chiar sufletul său! Acesta este paradoxul psihopatiei conducătorului: a fi puternic în exterior, dar slab în interior!
– Asadar, David a fost un om slab? întrebă la final călătorul solitar din tren, nedumerit fiind de această evolutie a discutiei.
– Nicidecum! Fiindcă David a fost un om puternic în calitate de conducător. Cu toate acestea, nu a reusit să îsi învingă adversarul interior, ceea ce l-a umilit si l-a făcut să scrie cu lacrimi si părere de rău cărtile psalmilor, răspunse străinul si îsi ridică bagajul în semn de rămas bun.
– Dar noi putem să îl învingem pe acel adversar interior? întrebă nedumerit tânărul, livid la fată din cauza oboselii călătoriei si încordării discutiei.
– Bineînteles că da! răspunse neasteptat străinul. Trebuie doar să nu doresti să fii conducător! Iar dacă totusi, se întâmplă acest lucru, atunci este necesar să te consideri doar un simplu slujitor al celorlalti!
Acestea fiind zise, străinul se îndepărtă si dispăru în noapte fără să se stie de unde venise si încotro se îndrepta. Discutia se topi imediat în aburii întunericului dens, dar călătorul solitar întrebă:
– Cine a fost acest străin? Îmi dau seama că nu era de prin locurile noastre?
Gânditor, tânărul teolog îi răspunse:
– Nu cred că vom afla vreodată cine a fost, dar un lucru l-am înteles si anume, că niciodată nu trebuie să doresti să fii conducător, ci este necesar să te consideri mereu doar un simplu slujitor al celorlalti si bineînteles, un rob al lui Dumnezeu!
În acea clipă norii se dădură la o parte si cercul alb al lunii apăru pe boltă oferind o lumină argintie, ce se asternea ca zăpada peste munti, dealuri, ape, orase si oameni. Nenumărate stele se alăturară sublimului astru pentru a contura, într-un imens cor astral, imaginea neasemuită a cerului, în care totul se înclină cu recunostintă si respect înaintea Singurului Conducător demn să îsi exercite autoritatea peste tot ce există.
Cei doi îsi luară rămas bun si plecară, fiecare pe drumul lui. Tânărul teolog urmă o carieră strălucită, ce îl conduse să devină un bun păstor de suflete, iar călătorul singuratic se alătură în cele din urmă unui grup de oameni care, asemenea lui, îl căutau pe Adevăratul Conducător al cerului si al pământului. Cât despre acel străin, se vorbeste că a mai apărut deseori în chip neasteptat, oferind răspunsuri inedite si dezvăluind perspective emotionante despre evenimentele timpului istoric pe care îl parcurgem noi totii, călători solitari si tineri teologi aflati pe banchetele înghesuite ale nesfârsitului tren al lumii!
|
Octavian Lupu 6/1/2016 |
Contact: |
|
|
