“Pe rugul nestins”, o carte de Pamela Ionescu(Young)
După ce am închis cartea “Pe rugul nestins”, scrisă de Pamela Ionescu(Young) am simtit nevoia să pun pe hârtie câteva rânduri pe care să i le trimit în semn de omagiu, dar mi-am zis că poate…. vor mai fi si alti români care ar dori să citească o istorie a elitei culturale dintre cele două războaie.
Am avut plăcerea să primesc cartea, pe care am citit-o imediat după aparitie, dar am reluat-o acum căutând niste date când din nou m-au cucerit descrierile ei ce m-au trimis cumva cu gândul la romanul Scrinul Negru al lui George Călinescu; am pătruns abia acum , la cea de a doua lectură, evenimente si frământări ale unei epoci necunoscute mie, descoperind o altfel de istorie trăită de această foarte instruită si nobilă Doamnă care a trecut precum o principesă prin locuri la care multi nici nu visau la acel timp si a fost tratată ca atare; a stat la suete cu mari gânditori români, artisti, reprezentanti diplomatici si oameni ai protipendadei noastre din tară sau de peste hotare si a găsit răbdarea să le pună pe hârtie cu emotia unei taince destăinuiri făcută precum în jurul focului scânteind într-o seară de Crăciun. Prin cartea ei putem reface un tablou multicolor a ceea ce a fost lumea românească între cele două războaie mondiale.
Asa i-a fost destinul, dar se spune că atragi ceea ce esti si cred că acest dicton se aplică perfect Pamelei Ionescu-Young.
Romanul se desfăsoară în două planuri suprapuse: avalansa de amintiri ale copilăriei fără griji si mai departe a vietii spectaculoase a autoarei, prezentate pe fundalul evenimentelor din România de după anul 1921 ( când tara a avut cea mai prosperă epocă din istoria ei si a fost la un pas de a deveni un diamant în siragul de perle al tărilor europene ), urmată de schimbarea bruscă adusă de invazia bolsevică de după 1940. Autoarea a avut sansa să treacă prin aceste două epoci complet diferite care au fost cele mai reprezentative din istoria noastră si care i-au marcat personalitatea prin experientele dramatice pe care le-a trăit.
Lectura atrage magnetic dintru început datorită talentului autoarei de a te lua parcă de mână si a te pune chiar în miezul evenimentelor, cu un limbaj catifelat si multe detalii, care îmbată cu amintirile unor locuri aproape dispărute din peiesajul românesc al oraselor de la Dunăre. Numai cine a trăit în asemenea locuri poate revedea aevea chipurile vânzătorilor de salep si bragă îndemnând copiii la o băutură răcoritoare si parfumată în verile toride, sau a iaurgiilor aplecati sub greutatea cobilitelor , apoi a pescarilor ce aduceau pestele proaspăt la poarta caselor .
Ceva mai târziu am trăit si eu momente din aceste vremuri pe care le-am mai regăsit în insula Ada Kaleh, înainte de a fi scufundată, unde chiparosii se aplecau salutându-te la intrare, iar gustul sarailiilor , cataifelor, serbeturilor si cafelelor turcesti cu năhut nu aveau egal. Numai Panait Istrati a mai descris astfel de locuri cu mare pasiune, fiindcă a existat cu adevărat o vrajă a porturilor dunărene, ceva magic în aerul umed ridicându-se din unduirea apelor mirosind a nuferi, stuf si trestie, acel ceva care te ametea si îmbia la călătorii peste mări si tări; aceste peisaje nu mai există fiindcă au dispărut prin “cedarea pamânturilor la vecini “, sau au fost spintecate de blocuri hâde însirate de-alungul Dunării , slutind personalitatea orăselelor cu adieri orientale cu sălcii plângătoare si salcâmi care sărutau pământul primăvara.
Viata autoarei a luat o întorsătură rapidă chiar la începutul adolescentei, odată cu aparitia unui profesor în casa lor, căsătoria cu acesta ( mai devreme decât cerea etica acelor vremuri) si odată cu el, saltul urias dintr-o lume de liniste patriarhală, într-o alta agitată si complet nouă pentru ea, dar plină de cultură adevărată si oameni celebri din protipendada românească interbelică.
Profesorul Petrescu-Prim care i-a devenit sot, pe când era încă elevă, studiase cinci ani la Paris, era poliglot si strălucit intelectual, dar avea mereu dorinta să schimbe locurile si ambianta iîn care urma să predea , ocazie cu care a luat-o pe tânara si frumoasa lui sotie să -l urmeze , intrând astfel în lumea literară, apoi ea insăsi studiind extrem de serios limbi străine si literatură universală; asa a reusit să-i fie partener la revista “Britanica”, înfiintată de dânsul, pe timpul cât au locuit la Cernăuti, oras universitar de mare prestigiu european înainte de al doilea război mondial. Această revistă a fost un eveniment cultural care le-a adus imense satisfactii deschizându-le o cale nesperată către lumea anglofonă, la timpul când România era francofonă, iar limba engleză era studiată numai în anumite licee cu profil cmercial.
Asadar, cuplul Petrescu-Prim a fost cel care a adus pe piata culturală a Europei de est interesul pentru literatura engleză, total deosebită de cea franceză cu care românii cochetau de multi ani. Cu această ocazie autoarea romanului si-a luat pseudonimul Pamela Young, dupa cum apare si in Dictionarul general al literaturii romane. Tot la Cernăuti au întâlnit-o pe cunoscuta poeta româncă Elena Văcărescu care trăia la Paris si care a admirat si comentat calitatea revistei editate de Petrescu-Prim făcând vâlvă în presa vremii. I-a prezentat-o si pe tânăra-i sotie.( “Oh, comme elle est jeune et charmante; mais vous avez marie un bouton pour le veiller fleurir, Monsieur Petresco”, i s-a adresat aceasta profesorului cu un ton usor melancolic gândindu-se probabil la propria-i tinerete deja apusă, pag. 34 ).
Pamela era mâna dreaptă a sotului în redactarea revistei , iar în timpul liber îsi făcea în particular pregătirea pentru examenele de liceu pe care-l întrerupsese datorită căsătoriei timpurii. La revistă a mai colaborat si cunoscutul pictor Ion Calafeteanu care se afla atunci la Cernăuti ca profesor de limbă franceză.
Datorită succesului revistei Britanica profesorul si literatul Petrescu-Prim a primit o bursa de studii în Anglia oferită de prestigiosul “ British Council” , care a apreciat articolele si calitatea publicatiei creată anume pentru a face cunoscută românilor literatura engleză . Mai mult chiar, a primit ulterior o multime de cărti plus invitatia pentru sotia lui, care semnase articolele publicate în revistă cu pseudonimul Pamela Young (pag. 39). Acel moment a fost determinant pentru viitorul autoarei, la fel ca si pentru cuplul care avea să traverseze Canalul Manecii intrând într-o altă lume. Autoarea ne relatează descoperirea unei alte laturi a sotului ei, aceea de bărbat afemeiat, comportare care i-a rănit adânc sufeltul ei tânăr si curat. Valoarea lui ca intelectual de marcă era umbrită de viata dublă, aventuroasă care i se releva acum ca ceva cu totul necunoscut, astfel că plecarea lor undeva departe de fostele lui “dame de ocazie” o făceau să spere că viata ei s-ar putea schimba în bine.
Traversarea Europei de la este la vest, pâna la Paris , este descrisă ca o mare aventură pentru tânăra si neexperimentata sotie de “geniul aventurier” , apoi câteva zile petrecute în Paris i-au dat satisfactia unor vise împlinite. Plecarea din Paris la Calais , îmbarcarea cu trecerea Canalului Mânecii, apoi debarcarea la Folkstone si călătoria cu trenul până la la Londra erau călătorii atât de lungi si pline de inedit, că pentru noi, cei care trăim în epoca vitezii, ar fi părut atunci o călătorie spre Marte.
Descrierile minutioase si veridice ale autoarei, personajele întâlnite de-alungul călătoriilor te atrag magnetic si o urmezi trăind chiar acolo, împreună cu ea; în asta constă farmecul cărtii , în afară de subiectul în sine, care reprezintă o viată palpitantă cu experiente unice, cu oameni si locuri demne de luat în seamă.
Să nu uităm că această lungă călătorie a cuplului, cu un alt început de viată, au loc pe momentul pregătirii celui de al doilea război mondial, când spaima agita spiritele datorită pulsului evenimentelor, si aducea griji mistuitoare în fiecare om.
Autoarea a terminat anul universitar in orasul Nottingham unde era dispersată o parte a Universitatii londoneze; tot acolo a mai obtinut un certificat de la Clarendon Institute, după care au plecat la Oxford pentru sustinerea doctoratului sotului, profesorul Petrescu-Prim, Don Juanul care se mai potolise cu aventurile, constient fiind de importanta acestei impliniri profesionale
Doamna Pamela Ionescu evaluează la un moment dat pretul pentru cele primite prin educatia si cultura abundentă la unele dintre cele mai prestigioase universitati europene, în cele mai sofisticate societăti, crescând la umbra acestui “arbore genial” care, pe de alta parte, era plin de contradictii; ea consideră că a meritat acest sacrificiu. Cum altfel ar fi avut privilegiul să viziteze,sa absoarbă si sa exerseze culturi si oameni de asemenea grandoare?
Îsi aminteste cum pe 7 septembrie 1940 a fost martora primului bombardament asupra Londrei, în timp ce traversau podul Westminster ( pagina 57 ). Se pare că autoarea, conform unei statistice făcute, este singura româncă supravietuitoare care mai poate relata cum a trăit acele momente de groază, fiindcă la acel timp se aflau la Londra cel mult vreo douăzeci de români , care probabil nu mai sunt în viată, ea fiind foarte tânără atunci. Familia si-a schimbat resedinta de câteva ori, de spaima bombardamentelor, ramânând în cele din urmă peste noapte în clădirea studioului BBC , unde domnul Petrescu-Prim era si crainic la emisiunea de limbă română.
Desi războiul era în plină desfăsurare cuplul Petrescu-Prim îsi terminase misiunea in Anglia si a trebuit să se reîntoarcă în Europa. Au plecat din Londra spre Liverpool unde au fost îmbarcati într-un convoi de 34 de vase comerciale spre Lisabona si în Mediterana. Călătoria a durat 21 de zile cu mari pericole inerente, amenintati fiind în fiece clipa de submarinele germane, acele " U-Boats" care misunau în fundul apelor si atacau vasele britanice precum si a furtunilor deslăntuite pe ocean. Ajunsi la Lisabona autoarea descrie o lume de vis, cu o pace tămăduitoare, petreceri cu mese bogate, care i-au ajutat să uite zbuciumul călătoriei. Acolo l-au cunoscut pe consilierul român M. Barbu care i-a prezentat atasatului cultural, Mircea Eliade. Acesta le-a lăudat revista Britanica amintindu-si de traducerea făcută de Pamela Young a poemului Evelyn Hope după Robert Browning si aduncându-i omagii pentru impecabila lucrare pe care o citise la Biblioteca Legatiei Române din Londra ( pag. 73). În acelas timp se afla la Lisabona si regele Carol II cu “duduia” Lupescu, care ceruse viza sa meargă în Anglia, Canada si USA , venind clandestin din Spania. Tările respective nu le-a acordat viza , asa că au plecat spre Cuba de unde au ajuns in Mexic.
Autoarea a trăit atunci o istorie “pe viu”, iar memoria si însemnările făcute au ajutat-o să ne relateze extrem de multe evenimente în cele 358 de pagini foarte atractive.
Întoarcerea spre tară a cuplului a fost întârziată din cauza asteptării vizelor de trecere prin Franta, Elvetia, Germania, Ungaria, dar asta le-a dat sansa să vadă locuri noi si să se bucure în tihnă de fiecare loc necunoscut al Europei de vest, fiindcă aveau cu ei destui bani. La întoarcere în Bucuresti famila Petrescu-Prim a început a se dezbina, când tânăra si frumoasa sotie i-a cerut divortul domnului “Casanova”, nefiindu-i usor să mai suporte aventurile unui sot cu 22 de ani mai în vârstă care nu se putea dezbăra de viata dusă numai cu petreceri prin restaurante.
La 21 de ani Pamela a devenit un om liber care-si câstiga existenta muncind serios, dând lectii de engleză ocazie cu care a întâlnit si cultivat relatii cu unii din ultimii urmasi ai lumii aristocratice bucurestene: Elvira Godeanu, fetele profesorului Suchianu, doctorul Mircea Quintescu, al cărui tată fusese consilier la Curtea de Casatie si prieten cu Titu Maiorescu si multi altii.
După 1944 autoarea se trezeste însă într-o lume răsturnată de invadatorii din răsărit, care au distrus valorile noastre culturale , dar mai ales relatile dintre oameni prin acuzatii mincinoase, arestări, urmăriri, iar cel mai mult îndreptate împotriva oamenilor de cultură, pe lângă cei din vechea boierime educată în străinătate. Părintii si fratii ei fusesera deja relocati în Dobrogea la momentul când Cadrilaterul a trebuit cedat bulgarilor, iar bietii români alungati din casele lor pe unde s-a nimerit.
Fiind frumoasă , tânără si educată a avut imediat multe ocazii să-si aleagă un alt partener de viată, dar le-a ratat, alegând cu sufletul si nu cu ratiunea. A preferat un om tot din lumea literelor, care era de fapt si lumea ei, dar nu lipsită de surprize, cu care a dus o viată tensionată si cu care a continuat să ardă pe acelas rug nestins de suferinte si lacrimi.
Citind episodul cu ofiterul de la Misiunea Americana, în care autoarea descrie cu mult har ciudatele si nemaiauzitele întâmplări ce par o fictiune de roman, te intrebi cum de a fost posibil să rateze un viitor atât de însorit alegand o cale care a dus-o in toiul unor mari suferinte.
I-a fost sprijin sotului care era scriitor, poet si director de ziar. S-a angajat să muncească în orice fel de solicitări pentru meditatii, traduceri în si din limbi străine si artă , numai pentru a supravietui, când viata i-a dăruit si un copil care trebuia crescut si îndrumat. Viata ei contorsionată iarăsi, aproape că se asortase situatiei tării prăbusite sub sabia dusmanilor la timpul când bietii români mai sperau să vină americanii să-i salveze!?
Cu toate vremurile grele Pamela Ionescu a fost solicitată si a lucrat în institutii de perstigiu ca ziarul "Munca", Institutul Roman pentru Relatiile Culturale cu Străinătatea "IRRCS', Agentia Română de Impresaiat Artistic "ARIA" si a colaborat la Radio - Sectia de engleza - scrisori pentru străinătate.
După moartea sotului si evenimentele din decembrie 1989 autoarea a ajuns peste ocean , la fiul său locuind în prezent la New York, unde a lucrat făcând traduceri de bună calitate, a dat meditatii si a participat la diverse manifestări culturale ale Cenaclului M.Eminescu.
Romanul Doamnei Pamela Ionescu este un jurnal al unei vieti neobisnuite, dar este si o mărturie a două epoci fundamental diferite din destinul României fiindcă autoarea s-a născut si a trăit în ambele talere ale balantei: unul de aur, după primul război mondial , iar celălalt de rugină si sânge, destructiv prin invazia bolsevica din 1944, cu răpirea pământului străbun, dezlocarea românilor si impunerea comunismului prin crime fără precedent în istoria tării.
Recomand cu mult entuziasm lectura acestei cărti scrise de o adevărată Doamnă, memorii care nu se poate să nu emotioneze prin continut, stil elevat si sinceritate totală.
New York/ SUA
|
Monica Corleanca 5/29/2016 |
Contact: |
|
|
