Zeita de la Casa cu Lei
În Constanta, pe Strada Dianei, la numărul 1, se află Casa cu lei. Numele acestei case vine de la patru lei din piatră asezati fiecare în vârful a tot atâtea coloane care încadrează, două câte două, intrarea. Cei patru lei protejează casa: stiu cine intră si cine iese, aud vorbele ce se rostesc între zidurile ei si tin răul la distantă. Ei îi dau un aer maiestuos, simbolizând puterea, forta, curajul si autoritatea.
Construită în zona peninsulară, aproape de mare, Casa cu lei nu este o simplă casă, ci un palat ridicat cu tot dichisul. În 1898, clădirea a fost gata să îsi primească proprietarii. De atunci, Casa cu lei a trăit de toate, si bune, dar si destule rele. Tăvălugul vremurilor, când vesele, când triste, a trecut peste ea.
Pe rând, Casa cu Lei a fost, printre altele, galerie de artă, sediu de bancă si restaurant, a primit oameni de tot felul, a răbdat nepăsarea unora si a întâmpinat cu lumina razelor de soare fericirea altora, a întinerit si a îmbătrânit, după cum îi surâdea sau nu viata. Într-un timp, Casa cu Lei a adăpostit iubiri vinovate, a ascuns întunecate povesti de amor si a fost martora multor jurăminte de dragoste, deziluzii si despărtiri. Mai târziu, grele timpuri de jale i-au umbrit momentele de glorie, căci, uitată si abandonată, Casa cu lei a stat îndelung închisă, părăsită si goală, cu usile si ferestrele ferecate, cu treptele scării de la intrare descompuse, cu interiorul devastat.
Destinul Casei cu lei a fost unul schimbător si poate, prea umil. Dar cu toate acestea, temeliile i-au rămas întregi si ea a supravietuit pustiului. Si aceasta pentru că leii ce o păzesc nu si-au abandonat menirea. Slujitori ai zeitei Diana, cea care a botezat cu numele ei strada pe care se află casa, acestia nu s-au clintit de aici. Nu doar din devotament fată de zeită, ci si pentru că ei stiu că nu pot să zboare. Căci Diana le-a hotărât soarta: să nu stea la intrarea în casă, ci sus, in fata mansardei, suspendati între cer si pământ, desi nu au aripi.
Bătuti de ploi si de vânt, arsi de soare, cei patru lei din piatră au visat mereu, să se preschimbe în grifoni si să părăsească pentru totdeauna, casa de la malul mării. De aceea, în noptile cu lună, când nimic nu le mai poate ostoi dorul după depărtări, Diana îl aduce cu ea pe Pan. Si el le cântă leilor despre ierburile înalte ale savanei, despre căldura ei toropitoare, despre întinderile-i nesfârsite. Iar ei îl ascultă pe Pan si îsi uită mâhnirea. Apoi, zeul se întoarce în lumea sa si duce cu el, peste întinsul de ape, suspinul celor patru lei de piatră.
În urma lui, doar marea mai sopteste o poveste veche, despre un rege viteaz si mândru, purtând sub armura de cavaler, o inimă de leu.
|
Corina Diamanta Lupu 5/24/2016 |
Contact: |
|
|
