Bucuriile zilei
Deşi o anumită gură a lumii spune, că în România bisericile ortodoxe apar precum autoturismele de pe banda de montaj, sunt atâtea biserici care au nevoie urgentă de reparaţii şi parohii nou înfiinţate în cartiere fără biserici, parohii care funcţionează în spaţii inadecvate, ca nişte biserici în catacombe.
O astfel de catacombă, numită , deocamdată, capelă, se află şi în cartierul Micro 39 , la marginea de nord-vest a municipiului Galaţi. La parterul unui bloc, unde altădată se afla o alimentară, a fost amenajată capela cu hramul Sf. Cuv.Daniil Sihastrul şi Sf.Ioan Iacob Hozevitul. Nici că se putea o alegere mai potrivită a patronilor spirituali. Buna rânduială, buna cuviinţă, domnesc şi în capelă şi afară, unde ascultă slujbele cei care n-au încăput înăuntru.
Sâmbătă, 21 mai a.c. Praznicul Sfinţilor Împăraţi, Constantin şi maica sa Elena. Ajung mai devreme la slujbă şi-mi găsesc un loc aproape de ieşire. Afară, apar două fetiţe cu părul negru ca pana corbului şi se postează lângă uşă. Din când în când îşi fac cruce, cea mare corectând-o pe cea mică. După un timp le fac semn să intre înăuntru. Vin lângă mine şi le întreb în şoaptă cum le cheamă. Cea mare ( 10 ani), cu ochi verzi ca smaraldul, este Elena. “ Este onomastica ta “, îi spun în şoaptă. “ Da, şi este şi ziua de naştere a mamei mele” îmi spune la ureche. Surioara mai mică ( 8 ani), cu ochi negri, este Ionela Mai au acasă alţi cinci fraţi. Hainele de pe ele, de căpătat, murdare pe alocuri. Iau două lumânări de la aşa-zisul pangar, ies cu Elena afară şi la “ Vii” ( Elena îmi spune că ştie să citească) îi dau lumânările să pună una pentru ea şi una pentru mama. Cu evlavie, cu delicateţe, copila aprinde lumânările şi-şi face de fiecare dată corect semnul crucii. Revenim lângă Ionela. O doamnă miloasă, aduce două scăunele de plastic şi le invită pe fete să ia loc. Pe chipul lor trece o undă de lumină, mişcate de o aşa atenţie. Pe la orele zece, se termină liturghia, îi pun în buzunar Elenei un mic dar financiar, de ziua ei, le spun fetelor să stea cuminţi până se sfinţesc bucatele aşezate pe mese, din care vor pleca cu braţele pline să ducă şi fraţilor lor de acasă.
Ies şi mă duc să-mi rezolv nişte probleme şi, după vreo două ore, în altă parte a oraşului, aştept în staţie autobuzul. Însoţită de mamă ( sau de soacră), apare o mămică împingând un cărucior în care doarme un prunc cu suzeta în gură. Pe lângă cărucior, alţi patru copii, trei băieţi şi o fetiţă.. “ Sunteţi toţi fraţi?” întreb eu. “Da” îmi răspunde băiatul cel mai mare ( vreo 10-11 ani). “ Şi de unde veniţi voi, aşa îmbrăcaţi frumos, ca de sărbătoare?” “De la Sfinţii Împăraţi” răspunde mămica. “ La această biserică au fost botezate şi două din fiicele mele” adaug eu. “Păi, şi ei, toţi cinci au fost botezaţi la Sfinţii Împăraţi. Am fost la slujbă şi s-au împărtăşit toţi.” Îi întreb cum îi cheamă. Cel mare, patriarhul, David. Urmează Stelian, Andrei, Maria ( de vreo doi anişori) şi prâslea din cărucior, Alexandru. Soseşte autobuzul. Urcăm. Mama/soacra are grijă de Maria, mămica de cărucior şi David de Stelian şi Andrei. În autobuz stau de vorbă cu mămica. Nu-i dai mai mult de 30 de ani, deşi s-ar putea să fie aproape de 40. Suntem de acord că o casă plină de copii este o casă vie, plină de viaţă. Femeia adaugă că nici nu e nevoie de aşa mult spaţiu, chiar dacă sunt cinci copii. Coboară toţi cu câteva staţii înaintea mea. Le spun femeilor că mi-a făcut mare plăcere să văd o aşa frumoasă familie şi că mă bucur pentru toţi. Mămica se întoarce şi cu un zâmbet mare, ca un praznic împărătesc, îmi răspunde: “ Şi eu mă bucur că vă bucuraţi pentru noi!”
Un pâlc de maci roşii, proaspăt înfloriţi, într-un lan de grâu ce stă să dea în pârgă.
Multe şi nepreţuite sunt minunile Tale, Doamne!
|
Nicuşor Gliga 5/23/2016 |
Contact: |
|
|
