Lupoaica de pe capitoliu..
Astăzi, datorită nebănuitelor progrese înregistrate de tehnologia informatiei, putem contempla cu usurintă orice lucrarea de artă universală folosind calculatorul personal sau după caz chiar telefonul mobil cu ecran. Realizate profesionist cu aparatură performantă, imaginile color oferă oricui numeroase detalii, la care nici specialistii din deceniile anterioare nu au avut acces.
S-a creat astfel universul virtual al artei plastice, în care contemplatia conduce involuntar la conexiuni, menite a ne apropia tot mai mult de mesajul originar gândit de artistul creator. Poate că prima, care beneficiază de acest privilegiu, este faimoasa Lupoaică de pe Capitoliu (https://www.google.ro/#q=capitoline+wolf) cu multe zeci de replici răspândite în toată lumea.
În perioada de început a existentei sale, încheiată în jurul anului 480 î.Cr., când a fost turnată în bronz, se pare că Lupoaica nu era corelată cu legenda gemenilor abandonati pe malul Tibrului, de vreme ce păstorul Faustulus, salvatorul lor, va fi inclus în scenă doar pe monede, abia după alti 340 de ani.
Lipsa păstorului, dar mai ales tinuta majestoasă a Lupei Capitoline, total atipică pentru hrănirea cu lapte a sugarilor, sugerează un anume mesaj simbolic, ce poate fi asociat cu mesajul imaginii, în care faraonul Tutmes al III-lea, ca fiintă matură, se hrăneste cu întelepciune zeiască la sânul zeitei Isis, redată sub forma unui arbore sacru.
Chiar dacă pictura a fost realizată în Egiptul Antic, analogia se justificată pe deplin având în vedere că Herodot (484-425) în a doua sa Carte, Euterpe, a înregistrat numeroase si importante legături existente între zeitătile egiptene si cele grecesti, regăsite pe de altă parte si în unitatea mitologică greco-latină. Ca o altă dovadă a legăturilor directe ce existau între cultura religioasă din Egipt si cea de la gurile Tibrului, Cicero (106-43) a pretins că arhaicul zeu latin, Vulcanus, era fiul Nilului (Victor Kernbach), iar dardanul Aeneas ajunge din Troia în Latiu numai după ce petrece un an pe coasta africană a Mării Mediterane găzduit de Dido, regina feniciană a Cartaginei.
Altfel spus, primul mileniu înainte de Cristos debutează în tot bazinul mediteranean cu intense schimburi de valori materiale, dar si culturale, care au condus la utilizarea unor metafore plastice comune. Între ele modul de a sugera hrănirea cu întelepciune divină, dar si modul de a exprima caracterul celest al zeitătii, regăsit de această dată în identitatea ce există între tandra arcuire a lui Nut, zeita egipteană a cerului si pozitia Lupei Capitoline, care devine astfel cerul gemenilor născuti din unirea zeului Marte cu vestala Rea Silvia. Cumulând cele două asemănări: cu zeita Isis prin modul de hrănire, iar cu zeita Nut prin chiar pozitia în care este redată, Lupa Capitolină desemnează acea zeitate celestă, care i-a hrănit la sân cu întelepciune divină pe fondatorii Romei Antice. Ca model arhetipal autentic, hrănirea cu întelepciune a sfintilor eroi fondatori la sânul dumnezeirii poate fi admirată si în cazul Sfântului Bernard de Clairvaux (https://en.wikipedia.org/wiki/Bernard_of_Clairvaux).
În sfârsit, pentru a recunoaste zeitatea, de la care au primit întelepciunea Romulus si Remus, tehnologiile prezentului ne-au adus în prim plan penele de pe gâtul Lupei Capitoline, pene precis individualizate si pe linia omoplatilor, urmând apoi sira spinării. Prin aceste pene riguros distribuite pe gât si pe axele corpului său, Lupa Capitolină este ca si ansamblul cu pene si cap de lup reprezentând acel simbol neolitic de la Dunărea de Jos, numit ulterior Stindardul Dacic sau Draco, de multe ori Dragon sau Balaur.
Asadar, pe baza analogiilor de o remarcabilă evidentă putem afirma, fără teama de a gresi, că Lupa Capitolină a fost turnată în bronz de întemeietorii Romei Antice pentru a exprima eternul lor omagiu adus dumnezeirii revelate la Dunărea de Jos.
Ca altă dovadă că a fost concepută pentru a cinsti divinitatea propriilor strămosi plecati din spatiul danubiano-pontic, numele lui Romulus, ca eponim pentru întemeietorii Romei Antice, coincide prin suprapunere cu cuvântul Rumăr(us), arhaica formă rotacizată a etnonimului Român, pe care-l purtăm cel putin de trei milenii, după cum rezultă. Faptul nu trebuie să surprindă având în vedere că pentru vechimea continuitătii noastre la Dunărea de Jos mai pledează si elementele de costum popular românesc incizate pe statuete din civilizatiile Vinça si Hamangia, sau desenele de costum popular de pe ceramica de la Suciul de Sus, Maramures.
Dovezile sunt însă mult mai multe, dar cu sau fără alte confirmări, Lupa Capitolină în sine, ca mărturie directă asumată prin adorare publică de începătorii neamului roman, se impune în toată lumea ca etern reper istoric de necontestat.
Ca mărturie colectivă directă, prin care fondatorii Romei Antice recunosc că strămosii lor au venit de la Dunărea de Jos, Lupa Capitolină devine piatra unghiulară în întelegerea originii limbilor romanice.
|
George Liviu Teleoacă 5/23/2016 |
Contact: |
|
|
