Eva Halus cu o nouă carte - Carnetul Albastru
In cadrul Cenaclului Eminescu din Montreal, Eva Halus a lansat cel de-al patrulea volum al său de poezii, intitulat Carnetul Albastru.
Au luat cuvântul Carmen Ionescu si Eva Halus. În rândurile de mai jos, vă prezint introduerea făcută de Eva Halus, înaintea lecturii câtorva poezii din carte.
Eva Halus a deschis discursul ei cu un motto din Poezia aritmetica a distantelor, o carte de poezii in lucru:
Unde să încep si unde să termin
Fluxul adânc si etern al unui fluviu?
Unde să pun o barcă să plutească,
Ce are tot avutul meu în ea
Si s-o împing usor
Si ea usoară, de hârtie,
Să plece, purtând în Univers lumina mea?
“Deschid prezentarea cu acest MOTTO al volumului de poezie aflat în lucru, intitulat Poezia Aritmetică a distanțelor. Nu fac o impuditate fată de cartea ce o am lângă mine (n.a.Carnetul Albastru) – asta ne-ar face să credem că unii autori îsi condamna, între ghilimele lucrările care au văzut deja lumina tiparului a fi reîncarnate, deodată, departe de ei, luîndu-si rămas bun de la ele, pentru că trec la lucruri mai interesante, continuând să scrie lucruri noi – NU! Viata cărtilor mele se măsoară în poezie, care există o dată cu mine, dar care are sansa de a se exprima întotdeauna diferit.
Deci, vă invit în seara aceasta să explorăm împreună Carnetul Albastru, carte care am scris-o înainte ca depărtările fizice dintre mine si oamenii pe care-i iubesc, să mă coplesească.
Multumesc cu această ocazie editorilor mei, dna. Liliana si George Terziu de la Editura Cervantes-Inspirescu, ce s-au îngrijit în cele mai mici detalii de aparitia acestei cărti, de la lectură, la tipărire si apoi, la trimitere peste ocean.
Poezia se naste aproape în fiecare zi din ceva, iar eu o surprind si o pun pe hârtie, descriind fenomenul. Uneori caut răspunsuri la stările mele de neliniste, sau caut în devenirea mea un reper. Scriind, mă surprinde întâlnirea cu ceva nou, cu ceva nebăgat de seamă mai înainte...Cântărind bine alternanța dintre material si subtil, cel mai des, înlăturând din extazul clipei cuvintele de prisos – ca în procesul sculptatului în marmură – lucrez până poezia devine un bun finit...A fi = a creea pentru multi artisti.
Cartea de fată, Carnetul Albastru,este un fel de pasaport cu care vă ambarcati gratuit într-un un zbor în care se vor cuprinse misterele, dar si inefabilul. Pe coperta a IV-a scriam: ....
Am abordat în această carte poezii de dragoste, anotimpurile, lumea culorilor, marea, oceanul, la care se adaugă si câteva poezii inedite dedicate Poetului si Poeziei. Nu vă voi dezvălui mai multe despre această carte, în afară de precizarea că toate cărtile mele de poezii apărute, deci, inclusiv si cea prezentă, au fost ilustrate de mine, pentru ca să îndrum mai usor cititorul spre descifrarea poeziei mele”.
Liliana Terziu, care alături de George Terziu a contribuit la editarea cărtii, scria în introducere:
„De ce oare carnetul albastru, când de fapt, culoarea galbenă este predominantă în poezia Evei Halus? Spunea Vasili Kandinski că „Galbenul are o asemenea năzuintă spre lumină încât nu poate să existe galben foarte închis. Putem spune, deci, că între alb si galben este o afinitate profundă, fizică.”
Poate, datorită faptului că albastrul este cea mai pură culoare, în afara vidului total al albului neutru, albastrul deschis fiind calea reveriei, iar când se întunecă, albastrul devine calea visului. Albastrul ne incită la visare, iar galbenul la nemurire:”Fata de masă galbenă/ Cu spice aduse/În cosuri de rafie galbenă/ Urzite din tesătură/Ca fire ce nu se miră/Semănând a pâine si a muscătură.”
Dedicatia autoarei, pe coperta a IV a spune: „ În memoria îngerilor care strrrăbat pământul, dându-ne aripi mie si tie...Ei sunt prezenti în sclipirea binelui si adevărului, a iubirii si a armoniei. Carnetul albastru este o carte deschisă asupra misterului acestei lumi învăluită de albastrul cerului.”
Vă invităm să savurati aceste versuri, intitulate La sfârsit de an, si dacă vă plac, să fiti prezenti la următoarea lansare de carte a Evei Halus, ce va avea loc la sfârsitul lunii iunie.
Alergam, în fata mea se depănau amintirile
Se asterneau din ce în ce mai clare
Si nu mai puteam ajunge viitorul
Nou, strălucitor si pasnic
Încurcată fiind în puzderie de imagini
De care nu mă mai puteam despărti.
Galopau în fata mea
Invitându-mă să le sui în sa,
Să mă poarte în alte timpuri, stătute de praf,
Îndepărtate, voalate...si
Deodată le-am văzut esenta:
Nemuritoare, ale mele când
Nimeni altcineva nu le mai dă târcoale,
Cerându-mi binecuvântare:
A fost atât de bine si de magic!
pentru Observatorul
Maria Popa
|
Maria Popa 5/18/2016 |
Contact: |
|
|
