Toponime mai mult sau mai putin derutante
Nu cu mult timp în urmă am întâlnit pe internet o încercare de deslusire etimologică a denumirii judetelor noastre. Jos cu pălăria pentru străduintă! Si – cine stie? – poate că multe dintre acele afirmatii/presupuneri chiar au temei stiintific. Ce m-a frapat pe mine ca om al locului a fost explicatia dată Maramuresului: Cică ar fi un toponim compus din „mara” si Mures, cuvântul de origine traco-dacică „mara” însemnând stâncă.
După cum se va vedea în continuare, nu numai că-i o explicatie nesatisfăcătoare (îndată voi argumenta), dar chiar de-a binelea jignitoare pentru suculenta fanteziei noastre toponimice, care – cu substantialul ajutor venit dinspre hidronimie si oronimie – se constituie în cea mai trainică punte de legătură dintre lumea traco-getică si lumile de pe aceste meleaguri (daco-romană, obstile sătesti, medievală, modernă) situate în timp mai aproape de noi.
Documentându-mă nitel, iată ce am aflat: Maramuresul are întelesul foarte vechi de apă mare! Da, căci se raportează la Muresul numit de traco-geti Maris, tocmai ca prin intermediul termenului tracic „mara”, cu sensul „mare”, să sugereze existenta Tisei, râul mare sau apa mare a zonei. Iar această explicatie mi se pare cu atât mai logic-acceptabilă, cu cât în Maramuresul Voievodal al zilelor noastre curge râul Mara, afluent al Izei, aceasta la rândul ei fiind afluentul Tisei. Prin urmare, având la îndemână (ca să zic asa in actu) hidronimul cu pricina, logica bunului simt ne obligă să atribuim termenului traco-getic „mara” nu sensul de stâncă, ci acela de mare (apă), mai exact de mare (apă curgătoare). Si astfel toate se leagă, iar Maramuresul poartă în el întelesul profund istoric de apă mare...
Vine la rând toponimicul Sighetu Marmatiei. Apropo, desi pentru Tîrgu Lăpus, Viseu de Sus sau Vadu Izei toată suflarea este de acord că acestea sunt denumirile corecte (nearticulate si în scriere fără cratimă), se pare că regula nu functionează în raport cu Sighetu Marmatiei, deoarece aici se acceptă (sic!) patru feluri de grafiere: Sighetu Marmatiei, Sighetu-Marmatiei, Sighetul Marmatiei, Sighetul-Marmatiei. Iată de ce vin cu următoarea propunere: Orasul să se numească de-acu înainte Sighet Marmatios, căci prin necontenita raportare la sintagma „copil năbădios”, de pildă, va fi ferit de mutilare...
Întrucât prima atestare documentară a localitătii înconjurată de râurile Iza, Tisa si Ronisoara datează în forma Sziget (Máramarossziget în maghiară) din anul 1326, foarte multi sunt înclinati să admită explicatia cu ungurescul sziget=insulă. De parcă până la pătrunderea ungurilor în Ardeal, respectiv în Maramures, locuitorii din zonă n-ar fi avut harul necesar să perpetueze vechile denumiri dacice si să-si boteze inspirat noile sălase!
Unii, nu prea multi, înclină spre rutenescul „sihot”, termen utilizat în vechime pentru loc de târg. Întrebarea în acest caz este următoarea: Cum cuvântul târg este cu certitudine mai vechi decât „sihot” si cum influenta ruteană la vremea respectivă era practic nulă vizavi de cea maghiară, ce sens avea ca uniunea obstilor sătesti din acest areal traco-getic să împrumute un termen inexpresiv pentru semnificatia sa constitutivă, când avea la îndemână acele concepte care exprimau îndeletnicirile sale multimilenare, cu ajutorul cărora localitatea putându-se numi Târgul Oilor sau Târgul Oierilor, de pildă?!...
Dar, îndeosebi în ultimul timp si în lumina noilor descoperiri arheologice, tot mai multi cercetători leagă toponimul Sighet de cuvântul traco-getic „zeget” cu întelesul de cetate. Două argumente în acest sens:
1)Sarmisegetusa este rezultatul contopirii a doi termeni traco-getici: Sarmis si Zegetusa, adică Cetatea lui Sarmis, acest Sarmis fiind unul din predecesorii lui Burebista (secolul al IV-lea î.e.n., potrivit celor cinci monezi descoperite până în prezent, ce poartă inscriptia „Sarmis Basileus”);
2)Dealul Cetătii de pe Solovan, deal la poalele căruia se întinde Sighetul, nu este o fictiune, aici fiind vizibile ruinele unei cetăti din perioada traco-dacică.
Vasăzică ungurii, asa cum le stă si astăzi în fire, au maghiarizat acel străvechi „zeget”, care în actele oficiale a primit forma prescurtată Sziget, iar mai apoi în documentele românesti a devenit Sighet.
Codita Marmatia a fost adăugată în secolul al XV-lea în onoarea unui istoric italian, care scriind despre Maramures, implicit a făcut istoria Sighetului. Si astfel avem astăzi Sighetu Marmatiei...
N.B.La capitolul presupuneri vin cu următoarea ofertă, nu în totalitate fantezistă:
Dacă tot avem localitatea Sângeorz, de ce n-ar fi cu putintă ca actualul Sighet să fi avut înainte de maghiarizare numele Sânget sau Sînget, fie cu întelesul de „sunt get”, fie – mai degrabă – cu acela de „sfântul get”. A nu se uita faptul că vocalele ă si î (â) sunt de origine traco-getică si că aceeasi origine o are forma „sânt” cu întelesul de sfânt.
Vorbeam mai sus de fantezia toponimică a românilor. Iată două mostre convingătoare:
a)Suprafata arabilă a municipiului Sighetu Marmatiei (după Decembriadă parte lăsată în paragină, parte acoperită de diverse constructii si brăzdată de drumuri), poartă numele Ciredi. Adică nici cireadă (turmă de vite) si nici cirezi, ci între singular si plural;
b)Într-una din zile, un neam de-al meu îmi spune că-i atât de cătrănit, încât îi vine să meargă în Ciripes. Termenul mi-a plăcut, asa că m-am pus pe capul lui cu întrebările, astfel aflând că Ciripesul desemnează poalele unei păduri oarecare. Vasăzică un loc ndefinit si împădurit, cel mai adesea un deal sau munte, unde ai sansa să fii doar tu si ciripitul păsărelelor...
|
George Petrovai 5/18/2016 |
Contact: |
|
|
