Poeme
1. NOAPTE ÎNAINTEA PLECARII
Iubite, e ultima noapte pe care o mai petreci lânga mine …
Mâine poate va fi un altul … poate
Cine ?
Avem lânga leaganul viselor tigarile si vinul.
Mâine ?
Mâine vom fi doua cupe sparte care s-au jucat cu destinul.
Mâine …
Dar pâna mâine seara aceasta-i a noastra
Poate pentru noi bolta cerului si-a pus haina cea mai albastra,
Poate pentru noi s-a asternut în juru-ne linistea asta seaca,
Ca sa ne privim adânc prin fumul gros si cald care ma-nneaca,
Ca sa ne ascultam sângele ropotind adânc pâna-n palmele arse,
Ca sa ne potolim o clipa sufletele rascolite, stoarse, întoarse
De plugul deznadejdii.
Iubite, lasa-ma sa te privesc în ochi pâna voi ameti de arsita lor
Sa beau iubire din ei, cum as bea dintr-un izvor
Apa limpede, dulce, înghetata,
Curata, cum ti-e privirea curata.
Saruta-ma aprig, amar, sa-mi ramâna buzele o rana
Din arsita sângelui lor sa ma sorbi ca dintr-o cana,
Umple-ti causul palmelor cu sânii mei care te-au asteptat ca pe-o binecuvântare
Frânge-ma !
Strânge-ma !
Tare !
Sa te simt navalnic ca o furtuna rasucita în mine
Pe tine
Pe tine
Numai pe tine.
Sa-mi staruie în nari mirosul acru de tigara
Sa-mi umplu privirea cu tot cerul de-afara
Si când îl voi aduna întreg în stralucirea ochilor mei
Sa ma întorc spre tine,
Sa te apleci
Si sa mi-l iei.
Vezi, iubite, noaptea asta va fi ca nici una alta din viata mea.
( Fara vise romantice, literatura, sfiala. Asa,
Salbateca si apriga ca o aventura banala de mahala ).
Sa ma frâng,
Sa plâng,
Zbor
Peste zbor –
Daruire –
Noapte –
Poveste –
Împlinire.
………………………………………..
Mâine când vei pleca, noaptea asta va fi doar o amintire.
NOAPTE DUPA PLECARE
Iubite, a trecut vreme multa de când ai plecat.
Am încercat sa te uit
Si te-am uitat.
………………………………………..
Ca si în trecut îmi legan clipele
Desfacând aripele
Spre lume de vis
Lacatele de la poarta amintirilor, le-am închis
( Când ai plecat
Si când am hotarât ca te-am uitat ).
Numai ca noaptea asta, - ca niciodata –
Poarta amintirilor cu sapte lacate cetluita
A sfarâmat zalele cu care o tineam încuiata
Si “amintirea” s-a ivit în praguri luminos înflorita.
Stiu bine ca tu nu esti în odaie …
Atunci de ce mi-e fata uda ca de ploaie ?
Si nu te simt alaturi cu ochi de jar si buze înghetate
(Poate-ai murit …
Poate traiesti …
Vezi, … poate) …
Dar spune-mi de ce ard, de ce ma frâng ?
De ce-mi joaca sfârcul de tigara în mâna ?
Pe care zodie pagâna
Mi-aplec obrazul chinuit si plâng ?
De ce-mi alearga ochii-n jur ca dupa stele ?
De unde stele-n fumul de tigara ?
…………………………………………………..
Daca nu esti aici, de ce miroase totul a sulfina ?
De ce mi-am asezat papusa rupta pe genunchi ?
De ce adie-n juru-mi ca o boare
Tacerea asta lina
Ce m-a învaluit din cap pâna-n picioare ?
Ma uit la mâna mea : un ciot de carne înghetata
Si trupul ? Biet trup mâncat de vise si triste împliniri !
Parul vopsit ( fiindca-a albit odata ).
Si ochii stinsi … si morti … si fara licariri …
Ochii pe care-odata ti i-ai facut altar
Si te-ai rugat
În fata lor îngenunchiat
Cucernic ca un preot solitar !
Ochii mei … iarba cu mii de licurici …
De ce le vad daca nu esti aici ?
Daca nu esti aici, de ce mi-i tot sufletul rana
Si gândul zboara-ntr-una spre icoana ?
( Eu care n-am mai spus o rugaciune
Din vremuri de demult, din vremuri bune …)
De ce astept crispata peste pumni o împlinire
Care-a trecut demult, demult în amintire ?
Iubite, a trecut vreme multa de cînd ai plecat ;
Am încercat sa te uit,
Dar nu te-am uitat.
NOAPTE DE PESTE UITARE
Sfârsitul e în mine ca o veste.
Un început cu umbra de poveste.
……………………………………..
Ai crescut în mine, iubite, ca un trandafir
Cu radacina în inima mea,
Cu seva în sângele meu,
Si-ai înflorit atâtia ani în sir
Cu spinii în sufletul meu,
– Pe cerul vietii luminoasa stea,
În gând aureolat si arcuit în mine, curcubeu –
Te-am cunoscut scris în mine ca-ntr-o carte
Si mi-ai smuls luminile ochilor citindu-ti paginile
Cresteau în mine vii, imaginile
Vietii acesteia care ne desparte.
N-am nicio vina daca azi cu mâini încretite
Si albite de tristete, de asteptare si de spasm,
Te chem pe fila asta lânga o aratare de basm
Lânga toti anii batrânetii gârbovite.
Îmi suna în urechi, ciudat, numele tau “iubite” …
Cu care te-am chemat si te-am stiut
Dela-nceputul care pentru mine-i fara început.
Închid ochii ca sa te vad macar în amintire.
– Lumina anilor mei
S-a acoperit de funigei
De când nepotii spun “bunica”, iar cuvântul “iubire”
Nu mai trece prin odaie susotit decât de ei. –
Câti ani au nins peste parul întunecat !
De câte ori am fost de-atuncea mama !
( Copiii mei sunt astazi de-o seama
Cu tine
In seara în care-ai plecat ).
De câte ori mi-a batut moartea la geam
Mai ales în anii din urma ;
Viata aceasta a mea
Amara si grea
Ca o frântura putrezita de ram.
Ani în sir
Mi-am leganat nepotii cu povesti molcome si bizare
– Singurul si minunatul batrânetilor bir –
În care un print de la Soare-Rasare
A îndragit o printesa de la Soare-Apune,
A scapat-o de urgia unui balaur,
A luat-o pe calul în spume,
A purtat-o prin lume
Si a dus-o în palatul lui de fildes si aur.
… “Spune bunica, spune!…”
Si parca as fi basmuit pentru tine,
Într-atât îmi erau gândurile senine
Si tinere, si proaspete, si aromitoare …
“ … Vai bunica s-a întors ? Ce bine !”
Si basmul se depana pentru visele lor fara de pacat
Pline de primavara si de soare
Cum s-ar fi însiruit
Pentru gândul tau la fel de curat.
… “Si cum bunica, Fat-Frumos n-a mai venit ?”
Ce ciudat e sa fii atât de batrâna !
Încât tineretea sa-ti fie un “ieri” atât de departe,
Sa-ti tremure amintirea în mâna
Ca o veste de moarte.
Sa-ti motaie pe genunchi doua capete ciufulite
Care-au adormit lânga basmul lui Barba-Cot,
Sa-ti bata la geamul amintirii trecutul tot
Sa repeti cu gândurile înegrite
Ametite
Ravasite
Refrenul stupid pe care l-ai auzit :
… “Si cum bunica, Fat-Frumos n-a mai venit ?”
Refrenul peste care n-a vrut sa coboare uitarea,
– Asa cum te-ai rugat si ti-ai dorit –
Ci staruie-n sufletul meu ca mirarea :
“Si cum bunica, Fat-Frumos n-a mai venit ?”
……………………………………………
Sfârsitul e în mine ca o veste …
Un început cu umbra de poveste.
SIMETRIC
Pe pielea ta alba si cruda, întinsa,
Si prinsa (ca-n capse) în unghii subtiri
Vreau sa-mi întind palmele, limbi de cactusi cu spini
Sa tresari întepata, sa te lipesti mai tare, sa tipi, sa suspini.
Pe umerii galbeni -umerii sunt oglinzi convexe în care soarele se reflecta-
Pe umerii galbeni si reci, pe genunchi,
Stai asa, nu vreau sa-mi pun decât privirile si gura
Si genunchii mei într-o similitudine suspecta.
Ti-as mai cere si ochii -ochii sunt uneori rame din care tablourile au cazut catre fund-
Dar o furnica se târâe pe podea ca sa-mi indice sensul invers.
Mâinile mele cu mâinile tale se lupta din mers
Ca doi inamici care-au uitat sa-si anunte razboiul printr-o salva de tun.
STRIGOAICA
Ce curios bate vântul printre stele !
Imi legan capul pe frunzele care zbor
Si ma mir : ce curios bate vântul printre stele !
Parca-ar fi rasuflarea ta între ochii mei închisi.
Ma întreb : nu ma auzi ?
Toamna se tulbura noptile între cer si pamânt ?
Mi-e frig. Sub pamânt si în cer nu se musca anotimpurile,
Dar aici umbra mea stravezie nu-mi tine de cald.
Mi se pare ca s-a întâmplat ceva.
Fenomenele atmosferice sunt pentru noi, umbrele, dusmanii cei mai perversi.
Lucrurile schimbatoare nu le putem învata niciodata,
Ca acum, când ma dizolva o burnita uricioasa.
Cred ca nu mai am timp sa ajung în cer
Trebuie sa ma grabesc sa ma-ntorc în pamânt.
SI TREBUIE
Si trebuie ca fiecare cuvânt ce-l astern
Sa-l simt ca o rana, ca un fluviu etern?
De ce ma dor bietele mâini ale celor truditi
Ca rani sfârtecate în trup de gloante dumdum
Din care degete sângerii si crapate
Ca niste petale de carne-nfloresc lânga tun?
Si ploile lumii de ce sa înece
In suflet paduri de iluzii? De ce trebuie
Ca un continuu puhoi sa razbata
Prin stavilarul acesta, întru purificare?
E VÂNTUL
Cînd ceturi miscatoare coboara-n delta serii
Tacerea stâncilor devine-asurzitoare.
Sensuri fara cuvinte se-amplifica si pier -
Îngeri loviti de traznet, cazuti la drumul mare.
Nici un glas. Dar cine vorbeste de maretie
In mândra, în libera singuratate?
Spatiul împlinirilor patrunde-n celule.
E vântul care trece prin cetate.
PE DEAL PRUNII
Uriase cochilii îsi ridica spinarile
Sustinând necrezute ninsori
Pe deal, prunii horesc catre ziua
Intru încoronarea cu flori
Rodul se umple, pamântul se umple
De miresme, pâna-n rarunchi
Peste solstitiu s-aud cum tropaie
Prunele coapte cazând lânga trunchi
Aerul trage perdeaua de sunete
A necontenitei albe-nfloriri
Pe sub boltile promitând roadele
Nimfe nuntesc si satiri.
Undeva s-au rupt zagazurile
De arome ametitoare
Parca sunt luat si parca m-ar duce
O nevazuta alunecare
Catre retortele unde se-amesteca
Amare otravuri cu gustul dulceag.
Pe deal, prunii clopotesc din petale
Când funii de aer se-nfasur si trag.
VIESPILE CALDE
Da-mi înapoi viespile calde
Adu-mi timpul ca mierea, zumzetul nebun
Care se leagana de dimineata pîna seara
In culcusul primaverii, ca un paun
Viespile calde venind si plecând -
Perpetuum mobile al anilor ramasi
Lânga fata morgana pe drumul sinuos
Al timpului sinucigas8
Viespile calde mirosind a tamâie
Cînd din poala-nserarii se umfla brusc vîntul
Sângerînd naruirea inversa a orelor
Peste tacerile care-si ascut cuvântul
Dar vai, cu ochi viclean un alter ego
Vorbeste, si nu pot sa mai raspund
Decît cu umbra pleoapei închise
Peste timpul rotund.
ARIADNA
Totul în mine e dragoste
E o risipa de tandrete, de cântec
Care învaluie copacii si pietrele
Tulbure ca un descântec.
Cu mâinile deschise pline de vise
Îti întind harta sufletului meu
Cu toate luminile launtrului aprinse
Si-astept sa gasesti drumul spre mine, Tezeu.
ASTEPTAREA
Asteptarea e o casa înalta
Cladita de mesteri nevazuti
Tremurând ca un abur pe balta
Fata morgana în desertul cu struti,
Care alearga stârnind nisipul
Acoperind si descoperind volute
Asemenea vântului turbat, dupa chipul
Balaurului cu sapte capete slute.
Cu cât timpul se apropie de sfârsit
Cu atât se ridica malul de fiere
In echilibru descumpanit
Nevazut ca o durere.
* *
*
Asteptarea e samânta mirabila
Incoltita în timpul fugind
Catarându-se pe patru zari deodata
Stravezie ca un colind
Glasul ei cu aripi de fluturi
Ne pâlpâie dulci alizee-n urechi
Spargând zagazurile nemiscarii
Întepenite în lacate vechi.
Cu cât timpul se apropie de sfârsit
Creste lumina izbavitoare
Doamne, pune un început
Si nu un sfârsit la plecare.
SFERE
Ma dau de-a dura prin univers
Cu partea mea buna, cu partea mea rea,
O emisfera-aduceam de departe
Si cealalta se împlinea.
Pe jumatate sunt lupul salbatic
Sunt pasarea cerului libera-n vânt,
Ochii mei sorb lumina si gerul
Trupul meu freamata-n dragoste bând;
Pe jumatate sunt ochiul cunoasterii
Biciul memoriei, hipertaios,
Evoluez cu viteze ardente
Pe drumu-ndoielilor, alunecos.
Ma rostogolesc fara oprire
Pe rând fiecare jumatate-aratând,
Dar care-i cea buna, care-i cea rea
Ma întreb si nu aflu nicicând.
Nota Observator.
LIVIA NEMŢEANU-CHIRIACESCU
Istoric, avocat, poet, scriitor.
Debutul doamnei Livia Nemţeanu-Chiriacescu a avut loc la vârsta de 15 ani, cu poezia “Răzvrătire în Ardeal”
publicată în ziarul Ardealul.
A urmat o carieră publicistică efervescentă, cu numeroase apariţii în mai toate ziarele şi revistele din
Bucureşti : Ardealul, Academia, Universul Literar, Luceafărul, Fapta, Poporul, Transilvania Noastră,
Almanahul Femeia, Nea Elas, Universul Copiilor şi altele.
După apariţia a două cărţi de poezii a fost propusă în 1977, cu un dosar excellent de referinţe, pentru
intrarea în Uniunea Scriitorilor din România, acces care i-a fost blocat până în 1989 nefiind membră de
partid, ca şi accesul la publicarea în continuare în periodice.
În vara anului 1987 pleacă cu soţul şi fiul în Canada. Au urmat şi mai numeroase publicaţii în
străinătate. Astfel autoarea a publicat poezii, cronici, schiţe, amintiri, recenzii, articole politice şi istorice.
A infintat la Montreal cenaclul “Mihai Eminescu”.
Doamna Livia Nemţeanu-Chiriacescu a decedat azi 14 aprilie 2016.
Fie-i memoria eternă !
|
Livia Nemteanu 5/14/2016 |
Contact: |
|
|
