Scriitorul canadian Andre Alexis
Andre Alexis, autor canadian care trăieste în Toronto, a câstigat premiul Giller în 2015 pentru romanul "Fifteen dogs". Actiunea debutează cu zeii greci, Apolo si Hermes stând de vorbă la "Wheat Sheaf Tavern" în Toronto High Park, travestiti în jeans si T-shirt. Si în timp ce beau Blue, cei doi discută despre ideea de a oferi unor câini inteligentǎ umană si limbaj. Apolo sustine că aceste animale vor sfârsi prin a fi si mai nefericite decât sunt oamenii, în timp ce Hermesare părerea contrarǎ. Ei fac un pariu: cel care pierde va deveni pentru un an servitorul celuilalt. "Unii oameni sunt fericiti, altii nu: inteligenta lor este un dar dificil", filozofează zeii.
Întâmplarea face că în apropiere se află o clinică veterinară si zeii aleg 15 câini pentru scopul lor. Si asa alegoria continuă... Cei 15 câini se trezesc parcă dintr-o stare de transă si deodată stiu cum să deschidă zăvorul de la cuscă si pleacă spre "libertate". Câinii se aventurează prin High Park si prin Beaches si îsi găsesc în cele din urmă un culcus. Încep să se miroasă între ei (si la propriu si la figurat), ca să se cunoască mai bine. Toti au deja un nume, dat de către stăpânii lor: Atticus, (Mastiff Napolitan), Rosie (Sheppard German), Bela (un Mare Dan), doi labradori mici Frick si Frack si mai ales cei doi principali protagonisti Majnoun, un pudel negru si Prince, un mongrel, adică de rasă mixtă.
Si dacă toti câinii cunosc "the pleasure of servitude", adică plăcerea de a fi subordonat unui stăpîn, în curînd se va naste o luptă pentru dominatie. Se va stabili că liderul va fi Atticus, el fiind cel mai mare si puternic si se va decide ierarhia fiecărui membru al haitei. Ca orice lider, Atticus va trebui să-si apere pozitia, iar ierahia este în continuă schimbare. Schimbările sunt violente si se termină cu uciderea unor membri neconvenabili. Există mari diferente ideologice: Atticus se întreabă "la ce este bună atît de multă gândire?" si este împotriva libertătii individuale. El (ca toti liderii?) are un impuls reactionar de a obliga grupul să se întoarcă la instinctele-vechi si să uite aspectul civilizator al limbajului. Din acest motiv Prince, poetul si intelectualul grupului, este în pericol si va alege calea exilului. Hermes vine în parc, sub formă de câine,ca să-l avertizeze pe Prince si aici are loc un dialog încântător. "Oare ce am făcut rău?" se întreabă Prince, "nu am provocat pe nimeni". Hermes îi răspunde că haita nu tolerează modul intelectual si sofisticat al lui de a fi si a vorbi. "Vrei să alegi viata sau cuvintele?"
Si în timp ce câinii experimentează noua lor ordine socială, cu pierderi, trădări, lupte, cu formarea de prietenii si aliante, ei rămîn totusi câini. Cu totii savurează adierea care vine de la lacul Ontario, care miroase (minunat!) a peste, urină si 1000 de ciorapi murdari. Si au si plăcerea de a alerga, pentru că "uneori plăcerile simple nu se pot exprima în alt mod". Si alte detalii pitoresti ca acestea.
Majnoun este cel mai bine elaborat caracter, care va petrece mult timp în compania unui cuplu, Nira si sotul ei Miquel. Majnoun formează o relatie de prietenie, chiar iubire cu Nira, de o mare afectiune spirituală si respect reciproc, care aproape că trezeste gelozia sotului. Majnoun si Nira au de multe ori acelasi vis, conversează despre ce este "guvernarea", (un grup de stăpîni care hotărăsc cum trebuie haita să se poarte), despre "religie", (un alt grup de stăpîni care hotǎrǎsc ce trebuie haita să creadă), despre iubire...
La sfîrsit, după ce toti câinii au murit, rămîne doar Prince, care, în pofida pierderilor suferite, continuă să fie fericit, ceea ce îl irită pe Apolo, care va pierde pariul dacă un singur câine moare fericit. Si, asa cum se întâmplă când zeii sunt supărati si se răzbună pe muritori, Apolo îi va lua lui Prince întâi vederea, apoi auzul, (zeii sunt cruzi nu-i asa?), dar Prince pare totusi împăcat. Mirosul lacului, emotiile si oamenii pe care i-a cunoscut, poeziile pe care si le aminteste îi mai dau sperantă, iar spiritul lui este linistit. Apolo pierde pariul cu Hermes, care este nu doar zeul comertului, dar si al elocventei (nu întâmplător în context), un zeu călător, mesagerul Olimpului si călăuza sufletelor către Hades. Tot Hermes directionează spre oameni visele trimise de Zeus pe calea vântului.
În romanul lui Alexis, zeii nemuritori sunt fascinanti de faptul că oamenii, desi trăiesc cu o constiintǎ a mortii, pot fi fericiti. La fel ca într-o societate umană, doar unii dintre câinii lui Alexis pot învăta valori înalte precum prietenia, încrederea, empatia, iubirea, poezia. Fericirea este poezia noastră interioară!
Si, pentru că vorbim de poezie, romanul este presărat de mici strofe/versuri, care se vor o formă de "dog-oriented poetry", gen inventat de francezul Francois Caradec. Se pare că si arta mai poate învăta noi "tricuri".
Un roman emotionant, care adresează, într-un limbaj metaforic-elegant, întrebări pline de profunzime.
Toronto
|
Dr. Diana Laza 5/14/2016 |
Contact: |
|
|
